Deputații și senatorii se reunesc astăzi la prânz, într-o ședință de plen comună, pentru a-l vota pe cel care va conduce instituția Avocatul Poporului și pe președintele Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, transmite Agerpres.
Pentru funcția de Avocat al Poporului a fost propus de PSD fostul senator Victor Ciorbea. Acesta a fost audiat luni de către Comisiile juridice ale Parlamentului, care au dat un aviz favorabil. Recent, fostul premier a ami trecut pe la audieri la Parlament. El a fost validat pentru funcția de membru neexecutiv în Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară, chiar dacă legea cere ca toți cei care ajung în conducerea instituției să aibă cel puțin 9 ani de experiență în domeniul financiar-bancar.
Premierul Victor Ponta a declarat luni că îl susține pe Victor Ciorbea pentru a conduce instituția Avocatul Poporului.
"Da, îl susțin. Știți că a fost o discuție veche despre un Avocat al Poporului care să reprezinte și să aibă sprijin din cât mai multe zone politice, nu doar dintr-una singură. Domnul Ciorbea a fost prim-ministru, a fost un membru de seamă al Popularilor Europeni, este senator PNL și este susținut și de noi, social-democrați. O persoană care să aibă sprijin din toate zonele politice era greu de găsit. Mă bucur că a acceptat și cred că își va exercita funcția cu toată demnitatea și cu respectarea Constituției", a precizat Ponta, la Palatul Parlamentului.
Totodată, pentru funcția de președinte al CA al televiziunii naționale a fost propus Stelian Tănase.