Dragă Victatorule, eşti un dobitoc perfect , un ticălos sinistru şi o canalie imundă, ar putea să spună sau să scrie un lucru (dacă lucrurile ar putea să scrie sau să vorbească) fără ca adrisantul acestei declaraţii să se supere – căci te poţi supăra pe un lucru? – şi fără ca cineva să poată să-i găsească vreo vină – pentru că lucrurile sunt făcute de oameni şi dacă nu funcţionează bine e vina oamenilor.
Intr-un text mai vechi ( „MÂNDRI CA SUNTEM ROMANI” – Un atentat marca PSD la fiinţa naţională, la unitatea statului şi la siguranţa naţională), constatam că:
„Până de curând, conştient de plusurile şi minusurile noastre (pornind, evident, şi de la cele personale) am trecut, în mod firesc, prin situaţii în care m-am simţit mândru că sunt român, au fost probabil şi unele în care m-am simţit oarecum mai puţin confortabil. Dar în mod clar îmi făcea plăcere că sunt român şi mă gândeam cu căldură la semenii mei. Dar iată că vine domnu’ Ponta şi partidul dumisale de activişti, securişti, miliţieni, interlopi cu campania „Mândrii că suntem români” (??????) şi mă încurcă teribil, atât de teribil încât pentru prima oară în viaţă am un mare dubiu dacă mai vreau să fiu român. Şi în niciun caz acel „român” pe care îmi este propus de psd. Dar, oare eu ar trebui să nu mai vreau să fiu român, sau ar trebui să-i elimin din viaţa publică pe cei care îşi bat joc de mine, de acest popor, de această ţară? E o întrebare pe care vă invit să ne-o punem fiecare dintre noi.
Deci:
Apud psd, există în acest moment, în ceea ce încă se numeşte România, două mari segmente de populaţie: „românii”, în fruntea cărora se află el, şi ceilalţi. Privind la Victor Ponta şi la oamenii lui, la „poporul psd” în ansamblu, putem fi de acord că există astăzi în România un însemnat număr de personaje politico-administrative care se regăsesc în cel puţin 10 dintre următoarele situaţii : ticăloşi, criminali (nu neapărat direct, ci indirect, prin urmările devastatoare ale hoţiei şi actelor lor politico-administrative), hoţi, găinari, pungaşi, tâlhari, traficanţi, interlopi, laşi, agresivi, brutali, mitocani, inculţi, needucaţi, imorali, amorali, perverşi, pomanagii, milogi, grobieni, egoişti, egolatri, lacomi, aroganţi, dispreţuitori, oportunişti, parveniţi, paraziţi, leneşi... Sunt liderii politici, demnitarii statului român, cei care ne conduc destinele. Dar nu sunt singuri. În urma lor se aşează ceilalţi membri de partid, activiştii, dar şi toţi cei care îi susţin pentru a profita şi ei de ce cade de la masa stăpânului.”
Şi mă întrebam în continuare, fără să găsesc un răspuns în metafizica pontiană, oare ce om fi noi ceilalţi, care, ca identificare etnică suntem totuşi de mai multe feluri: români, nemţi, unguri, evrei, sârbi... şi deci nu putem fi asimilaţi niciuneia dintre aceste variante? De exemplu, marţieni?
De curând, am aflat însă că nu suntem nişte o specie venită din spaţiu şi nici măcar o populaţie de mâna a doua de pe pământ. Suntem pur şi simplu nişte lucruri. Nu oameni, nu fiinţe; LUCRURI!!! Căci, după cum a decretat Victatorul, încă înainte de a fi preşedinte: Klaus Iohannis este "un lucru" şi "se adresează lucrurilor" în timp ce el este român şi se adreseaza românilor.
Deci, după Victator, sunt un lucru, din moment ce reuşesc să-l aud, să-l ascult şi să-l înţeleg pe Iohannis. Indiferent dacă îl votez sau nu; doar pentru că KI pare a mi se adresa şi mie. Straniu raţionament! Dizolvant, distrugător raţionament! O exprimare sintetică a totalitarismului pentru care părinţii comunismului ar trebui să fie invidioşi.
Ca lucru ce mi se spune că sunt, mărturisesc, mă simt ciudat; dar ar trebui oare să mă simt? Am încă gânduri, constat, dar sunt ele ale mele? E normal ca eu, un lucru, să gândesc, să vorbesc, să scriu? Oi fi vreun calculator? Ca lucru, ce valoare de piaţă am? Sau nu am? Pot veni “românii” să mă ia şi să mă arunce la gunoi sau în foc? Pot fi dezmembrat şi să mi se înlocuiască bucăţi cu altele mai performante? Şi dacă nu sunt calculator, cum totuşi ar fi frumos să fiu, ce fel de lucru sunt, căci mi-e greu să mă închipui un lucru aşa, generic? Sunt cratiţă? Sunt scaun de closet? Sunt ciorapii lui VVP? Sau chiloţii lui? Sau ai altuia din familie? Sau preşul de la intrare? Şi uite aşa, tot întrebându-te, ajungi la depresie. Dar, oare, un lucru poate suferi de depresie?
Dar, din păcate pentru domnu Victator:
Chiar dacă el mă consideră un lucru (atâta poate, atâta spune) trebuie să-l dezamăgesc: eu nu mă simt. Ba din contră mă simt, probabil la fel ca ceilalţi 80% din populaţia României, ce nu l-au votat, sau nu au votat, foarte fiinţă vie, foarte om, foarte creaţia lui Dumnezeu; Dumnezeu care m-a învăţat că un bun creştin nu-şi minte, dispreţuieşte, desconsideră, tâlhăreşte, foloseşte, înfometează semenii, nu le înăbuşe vocaţiile şi şansele şi nu-i omoară pe semenii săi.
Nu domnu’ VICTATOR, nu suntem lucruri. Suntem nişte oameni care ne exprimăm decent, care respectăm legea şi mai ales pe semenii noştri –chiar dacă pare ciudat şi vă încurcă grozav pe voi “românii”. Şi te sfătuiesc şi pe tine să nu mai spui chestia asta periculoasă cu lucrurile. Nu de alta, dar ca lucruri unii ar putea să spună şi să facă multe alte chestiuni extreme de neconvenabile pentru ţie şi “românii” tăi.
Şi nu miza nici că te înfrăţeşti cu Putin şi dai cu flit Occidentului. Ai văzut cum au mişcat în front ungurii pentru un mic deranj? Ce zici? Românii nu ies în stradă decât plătiţi? Poate “românii tăi”. Ceilalţi (adică ăia de le zici tu lucruri) uneori mai ies şi sunt chiar în stare să moară. Ca acum 25 de ani. Şi ca nebunii ăia de prin munţi de acum 60 de ani. Şi ca părinţii lor şi părinţii părinţilor lor (vorba lui Ştefan cel Mare din Apus de Soare) ÎN VECII VECILOR.