Abordând un stil jurnalistic obiectiv și echilibrat, cotidianul „Evenimentul zilei” este, de 23 de ani, un reper important în presa românească, formând de-a lungul timpului mulți dintre jurnaliștii care își desfășoară astăzi activitatea în mass-media.
Prin politica editorială adoptată, ați reușit să aveți o contribuție importantă la buna și corecta informare a românilor, inclusiv a fraților noștri de peste Prut, prin ediția dedicată Republicii Moldova. Pentru toate realizările dumneavoastră, vă adresez sincere felicitări și, în același timp, vă mulțumesc pentru colaborare, asigurându- vă de întreaga disponibilitate pentru consolidarea acesteia și în viitor. Urez tuturor celor care fac parte din echipa „Evenimentul zilei” „La mulți ani” și cât mai multe împliniri profesionale și personale.
INFO Un personaj care a făcut vâlvă în presă
Ion Titișor, alias Fane Spoitoru, a fost celebrul interlop al primului cincinal al anilor '90. Fane, în urma unui scandal izbucnit în fosta dicotecă Vox Maris, de la parterul Cercului Militar Național, din București, a reușit să-i taie mâna cu o sabie unui polițist, chiar dacă acesta reușise să tragă de cinci ori în el. Ulterior, Fane a fugit în Canada, de unde a fost extrădat pentru că intrase în țară cu un pașaport fals. În prezent, s-a pocăit. Fotografia a fost făcută într-o cârciumă de lângă Podul Cotroceni, în vara lui 1994. Culmea este că, în acel moment, Ion Titișor figura ca internat, grav bolnav, în Spitalul Fundeni.
FOTO: Ion Titișor
Gabriel Diaconu, psihiatru și colaborator al ziarului: „EVZ e un privilegiu!”
Sunt mândru că, de cinci ani, scriu pentru „Evenimentul zilei”. Mândru ca unul care, înainte de-a fi medic, a fost jurnalist, și încă unul dintre cei mulți formați de Ion Cristoiu. Fac asta deja de 15 ani. Ca multe alte lucruri din viața mea, și drumul acesta a fost, și rămâne, o curiozitate. Din presa audio-vizuală am ajuns, în cele din urmă, la ziar. Există unii oameni care din premieri au ajuns bloggeri. Eu, din jurnalist, am ajuns medic. Dar n-am încetat vreodată să scriu.
FOTO: Gabriel Diaconu
Ziarul nu e, totuși, doar despre oamenii care îl scriu. Nu e nici măcar despre oamenii care îl citesc. E despre lucrurile care devin suficient de interesante încât unii să le traducă în cuvânt, iar ceilalți să le descifreze. Libertatea, libertatea de a scrie, de a citi, au scos, de fapt, omul din pâcla vremurilor. Ziarul e un obiect viu. E acel lucru care, laolaltă cu membrii cetății, face parte din identitatea unui grup. România, după 1989, s-a trezit într-un veritabil vid al creației. Din foametea de literă au apărut sute de ziare. Majoritatea au murit, sau s-au transformat peste ani.
„Evenimentul zilei” nu a murit. Trăiește! Cu greu, în timp ce isteric lumea reclamă orientare, afiliere și, de multe ori, conținut, trăiește. Să păstrezi un ziar timp de aproape un sfert de secol, timp în care mulți „copii ai Revoluției” s-au născut și-au murit uneori în fașă, alteori în chinuri, de multe ori în fițe, e mai mult decât o performanță. E un privilegiu pentru români. Pentru România. Iar dacă există o critică, aceea este că un jurnal este pe cât de bun îl doresc cititorii lui. Astfel că îi doresc „Bulinei roșii” cititori mai buni, pentru jurnaliști mai buni decât am fost noi până acum.
Cătălin Boacnă: „Era singurul ziar național la care bunicii mei aveau abonament”
Cooptarea mea în echipa de la „Evenimentul zilei” este una dintre cele mai mari împliniri profesionale pe care am trăit-o până acum. Mă simt un copil căruia i s-au îndeplinit toate dorințele. Primul articol l-am scris într-un cotidian local în anul 1999, iar visul de a scrie pentru „Evenimentul zilei” mi se părea, atunci, cu totul irealizabil. Era singurul ziar național la care bunicii mei aveau abonament, iar criteriile lor de alegere erau destul de serioase. Este mai mult decât emoționat ca, după ani de zile, să ai posibilitatea să fii alături de cei mai buni oameni de presă din România. Trăiesc această emoție în continuare și mărturisesc cu sinceritate că acest loc minunat numit „Evenimentul zilei” este o oază de libertate și bun simț, într-o lume în care domină mizeriile și cenzura. Am simțit în mod direct atât ca membru al echipei, cât și ca simplu cititor, că este un produs media care n-a făcut niciodată abuz față de nevoia oamenilor de informare. Nu este un produs modificat genetic. Libertatea de exprimare este folosită cu bună-credință, ca o fântână din care toți ziariștii trebuie să bea apa cea mai pură. Nu a vândut cititorului știri otrăvite, nu a furnizat informații tratate chimic în laboratoarele manipulării, nu a aruncat fumigene în față și nici nu i-a dat o bere ca să-l convingă să cumpere ziarul de la tonetă. Este un partener corect și onest față de cititorii săi și sper să rămână așa. La mulți ani!
Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății: „Mulți ani înainte!”
„Să fiți obiectivi și în slujba cetățeanului, cel care plătește ziarul. La fel și în cazul celor care citesc online. Să fiți la fel de critici atunci când merităm noi, politicienii. La mulți ani!”