Deși era o femeie atrăgătoare, Catia nu se simțea pregătită pentru o relație cu un bărbat. Trecuse de douăzeci de ani, dar amintirile copilăriei nu-i dădeau pace. Pur și simplu nu-și putea lua gândul de la nopțile nedormite din pricina scandalurilor provocate de părinții ei.
Crescuse într-o familie cum probabil sunt multe, în care bărbatul înșală și femeia iartă, în care căsătoria se târăște odată cu timpul care pare încremenit între teama de singurătate și rușinea de gura lumii.
Catia nu-și amintea dacă își văzuse vreodată părinții fericiți. Tatăl ei, un avocat de succes, ascundea sub paravanul soțului perfect un caracter mizerabil, consumându-și banii și bărbăția plătind prostituate de lux la tarif negociat.
Maică-sa, medic dermatolog, ar fi putut avea orice bărbat, dar, din motive greu de înțeles, alesese o viață anostă lângă un bărbat pe care nu-l mai iubea demult.
-Eu nu înțeleg de ce nu divorțati voi doi, le-a spus Catia într-o seară.
-Să-l las acum după atâția ani ca să-ți facă de cap cu cine știe ce puștoaică flămândă după banii lui ? am răbdat atât, mai rabd puțin.
-N-am timp de divorțuri, Catia, i-a răspuns și taică-său. În plus, viața ar fi atât de plictisitoare fără scandalurile maică-tii!
-Atunci vă meritați unul pe celălalt. La binele meu nu v-ați gândit niciodată.
-Dar nu ți-a lipsit nimic draga mea.
În anul întâi de facultate Catia a plecat din casa părinților și împărțea cu o colegă un apartament la Romană.
Vedea în jurul ei o grămadă de cupluri nefericite, inimi frânte de fete care visau să întâlnească marea dragoste, băieți care nu-și doreau decât plăceri carnale care să nu dureze mai mult de câteva ore.
Dar asta e viața, oamenii sunt datori să încerce, să caute, să spere. Uneori o viață nu le este suficientă, alteori cade norocul peste ei din prima.
-Sunt condamnată la singurătate, își spunea Catia, ori de câte ori trebuia să o consoleze pe Nadia, colega ei de apartament , mereu rănită în dragoste. Parcă ești mama, nu înțeleg de ce pui atâta patimă în relația cu orice idiot. Dacă te invită la cafea, a doua zi tu visezi la rochia de mireasă.
-Catia, tu nu înțelegi lucrurile astea, dar eu nu pot să trăiesc fără dragoste. Îl iubesc pe fiecare în felul meu, nu știu cum să-ți explic. Uneori uit și cum îi cheamă, dar îi identific după calitățile pe care le au. Dacă aș putea să-i adun pe toți la un loc și să fac unul bun!
-De data asta cine cine te-a mai supărat ?
-Mister C, ca de obicei. Nici nu mai vreau să-i rostesc numele, și-a sters Nadia lacrimile care îi stricaseră machiajul.
-Iar Mister C? Parcă v-ați despărțit.
-Catia, omul ăsta are ceva care mă înnebunește. Pur și simplu nu pot renunța la el, deși de fiecare dată mă înșală. E irezistibil, dacă l-ai cunoaște până și tu ai ceda, sunt convinsă.
-Trebuie să îl uiți pe acest individ. E singurul care te răscolește de fiecare dată când vă împăcați.
-Cea mai bună soluție ca să mă lase în pace ar fi să mă mărit, dar nu mă vrea nimeni...
Nadia își smulgea la propriu fire de păr din cap, făcută ghem în mijlocul patului și înfășurată într-o pătură în care își tot înfigea unghiile.
-Vorbești prostii, nu te poți mărita doar ca să scapi de un bărbat care te obsedează. De azi înainte îți interzic să mai vorbim despre acest individ. Nici măcar Mister C nu-l vom mai numi.
-Catia, îmbrățișările lui sunt ca un drog de care nu mai scapi decât în mormânt. Chiar dacă știu că m-a înșelat de atâtea ori, tot l-aș mai vrea o dată.
-Ești o proastă, Nadia, îmi pare rău să îți spun asta. Acest bărbat se joacă cu mintea ta și tu pici în plasă de fiecare dată.
-Crede-mă, Catia, nici măcar tu nu i-ai putea rezista. Îți jur!
Peste câteva săptămâni Nadia reușea să obțină o bursă de studii în Germania și a plecat fără să mai stea pe gânduri. În scurtă vreme a cunoscut un bărbat foarte bogat, de care, desigur, se îndrăgostise și cu care urma să se căsătorească.
-Trebuie să vii la nuntă, Catia. O să fie numai lume bună. Cine știe, poate cunoști și tu vreun neamț și te muți aici să nu mă lași singură.
Catia a acceptat invitația. Nu putea lipsi de la nunta celei mai bune prietene. S-a îmbarcat în avionul care avea să o ducă la Berlin fără să bănuiască ce avea să i se întâmple. Ceruse bilet la fereastră, pentru că îi plăcea să evite contactul cu oamenii.
Avea dopurile căștilor adânc înfipte în urechi, iar ochii îi ținea scufundați într-o carte ce cântărea cam cât greutatea unui bagaj de mână.
-Cred că ai greșit zborul, a auzit o voce străină în urechea stângă. Ca să termini dicționarul ăsta trebuie să zbori până în Argentina cu escală de două zile în Alaska.
Tocmai de acest gen de dialoguri se ferea Catia. Cu colțul ochiului a încercat să îl observe pe care îi vorbise. Nu putea ridica privirea din carte ca să nu se trădeze, așa că s-a limitat la studierea picioarelor. Două mâini albe cu degete lungi ce nu purtau urmele vreunei verighete, stăteau așezate școlărește pe genunchii ce nu-și găseau locul în spațiul strâmt dintre scaune. Individul purta o pereche de jeans, aproape mulați pe coapsele ce ascundeau un trup atletic.
Fix genul de băiețel de oraș, cu pantaloni strâmți, tricouri mulate și tălpici, și-a spus Catia strâmbând din nas.
Clar nu intenționa să-i răspundă, așa că a mărit, ostentativ, volumul muzicii. Vecinul de zbor i-a observat gestul și a zâmbit. Cunoștea și el genul – inabordabilă, rece, calculată, drăguță, probabil virgină care își calcă lenjeria intimă și șosetele.
Avionul fremăta de oameni și de bagaje care nu-și mai găseau locul.
Cel de-al treilea loc a fost ocupat de o doamnă pentru care fiecare scaun ar fi fost o provocare pierdută. Asudată toată de emoția zborului, făcea eforturi supraomenești să încapă pe locul ei.
-Tinere, iartă-mă dacă te strivesc, dar nu mi-au găsit nimic mai spațios, s-a scuzat doamna.
-Eu sunt Codruț, nu vă faceți probleme, nici măcar nu m-ați atins.
-Ești drăguț, dar mai vorbim peste vreo oră când încep să mă expandez. Sper să nu se supere iubita dumitale că te-am abordat din senin, a continuat femeia, privind spre Catia.
-Nu este iubita mea, i-a răspuns Codruț.
-Atunci mă chinui să te împing mai aproape de ea. Nu se știe niciodată.
Catia, deși voia să pară absentă și cufundată în lectură, în realitate fusese foarte atentă la dialogul celor doi.
Se pregăteau de decolare, iar stewardesa prezenta măsurile de siguranță. Văzând-o pe Catia cu căști în urechi, i-a făcut semn să le scoată pentru a asculta instructajul.
-Hei, dă-ți căștile jos. A atenționat-o Codruț, atingând-o ușor pe umăr.
Catia a tresărit și l-a privit pentru prima oară de la distanța unei respirații. Era frumos, atât putea spune ea pentru a descrie un bărbat.
Hm, nu e rea, a gândit Codruț, dar e prea înțepată pentru gustul meu.
-Ce vrei ?
-Dă-ți căștile jos, ți-a făcut semn stewardesa.
Ce mod tâmpit de a începe o conversație cu un străin, s-a enervat Catia. Acum o să creadă că sunt o proastă.
Codruț își propusese să o ignore tot restul călătoriei, întorcându-și atenția către doamna jovială care i se părea de o mie de ori mai interesantă decât tânăra inabordabilă cu ifose de intelectuală.
Pe la jumătatea drumului semnalele luminoase s-au aprins brusc, iar pasagerii au fost obligați să își cupleze centurile de siguranță. Urma o zonă de turbulențe destul de supărătoare, iar teama se citea inclusiv pe chipul echipajului.
Avionul părea să cedeze sub puterea curenților de aer, care îl izbeau în toate direcțiile ca pe o aripă ruptă de fluture.
-Dumnezeule mare, ai milă de noi, s-a închinat vecina de scaun a lui Codruț, nereușind să-și oprească râurile de sudoare care o înecaseră.
Nici Codruț nu părea a fi în largul lui și, fără să realizeze, strângea mânerele scaunului ca un copil speriat la dentist.
O zdruncinătură sănătoasă a azvârlit în capul pasagerilor câteva bagaje sugrumate în compartimentele aflate deasupra scaunelor. Oamenii au început să țipe, cerând explicații. Câțiva copii treziți din somn plângeau, alterând liniștea și calmul la care făcea apel căpitanul.
-Vom ateriza pe cel mai apropiat aeroport, iar când condițiile meteo vor permite, ne vom continua zborul spre Berlin.
Vorbele acestea nu au fost de niciun ajutor, sporind panica. Catia căuta un sprijin și, cu ochii închiși, a găsit mâna lui Codruț. Bărbatul i-a ghicit teama și a strâns-o cu putere, prinzându-i pumnul strâns în palma lui. Au stat așa, fără să-și vorbească, cu privirea rătăcită și gândurile împrăștiate în mii de imagini ce recompuneau viața amândurora.
-Fă un jurământ de care să te ții dacă scăpăm cu viață, i-a șoptit Codruț.
-Poftim? De asta îți arde acum? Sunt atâtea lucruri pe care nu le-am făcut, încât nu mi-ar ajunge o singură cădere în gol.
-Atunci până te gândești tu, jur eu că dacă scăpăm cu viață, te iau de nevastă.
Catia râdea :
-E cea mai tâmpită chestie pe care am auzit-o în viața mea. Cu siguranță vom muri, dacă asta e singurul lucru la care te-ai putut gândi.
-E rândul tău. Dacă tot crezi că vom muri, fă și tu același jurământ. Măcar ne distrăm până jos. Spune că te măriți cu mine dacă scăpăm!
-Fie! O să ne amuzăm pe lumea cealaltă de ultima noastră dorință. Jur !
Doamna de lângă ei, care în tot acest timp îi urmărise ca să mai uite de spaimă, și-a făcut semnul crucii :
-Eu jur să vă cunun copii, dacă piciorușele astea mai ating vreodată pâmântul!
Toți trei râdeau de frica morții, de nebunia jurământului, de reacțiile pe care apropierea sfârșitului le provoacă oamenilor disperați.
Se țineau de mână, spunând rugăciuni inventate pe loc, căindu-se pentru toată viața lor păcătoasă și jurând să se îndrepte dacă vor fi cruțați.
Ciudate întorsături ia viața și, când ai abandonat orice speranță, ți se așterne înainte lungă și fără obstacole. Cu o măiestrie nemaiîntâlnită, căpitanul a reușit să îmblânzească fiara înaripată și s-o coboare la sol. Erau salvați. Aplauze, râsete, vome tardive înlocuiau groaza de acum câteva minute. Roțile avionului încremeniseră pe pistă.
-Trăim, copii! Trăim! Se închina doamna. Și uite cum m-am pricopsit eu cu niște fini.
Codruț și Catia începeau să se dezmeticească.
-Gata, s-a terminat.
Fata și-a scos mâna din strânsoare.
-Spune-mi cum te cheamă. Nu te pot lua de nevastă fără să-ți știu numele.
-Catia.
-Eu sunt Codruț. Să știi că eu nu am glumit când am făcut promisiunea. Am jurat în fața lui Dumnezeu, iar cu lucrurile astea nu mă joc.
-Stai liniștit, putem invoca forța majoră și scapi de obligație.
Ironia Catiei îl iritase vizibil și simțea nevoia să o pună la punct.
-Îți spun eu că te place! I-a șoptit doamna, încurajându-l. așa sunt toate virginele la început, nu te lăsa.
După trei ore de așteptare zborul către Berlin a fost reluat. Catia era hotărâtă să nu-i mai vorbească celui pe care jurase să îl ia de bărbat. Odată ajunși la destinație, drumurile lor s-au separat definitiv. Poate se vor căsători într-o altă viață, cine știe...
-Codruț, îți las cartea mea de vizită, în caz că vă răzgândiți și aveți nevoie de o nașă de cununie. Nu renunța, băiete.
Catia se pregătea de nunta Nadiei fără prea mult entuziasm. Deși nu voia să recunoască, gândul îi tot fugea la bărbatul din avion și la senzația de siguranță pe care o simțise când el o strânsese de mână.
-Ești o proastă!
Nu s-a dus la ceremonia religioasă. Jurămintele mirilor i se păreau false și fără sens, la fel ca jurământul ei din avion. Recepția era organizată la hotelul unde Catia era cazată, așa că a coborât, puțin mai târziu față de ora stabilită, încercând să născocească o scuză pentru absența de la biserică.
Mireasa era însă prea ocupată cu primirea invitaților ca să-i mai ceară socoteală.
-Vezi că te-am așezat la masă cu prieteni de-ai mei din România ca să aveți ce vorbi. Ești foarte frumoasă, Catia, poate îți găsești pe cineva să îți placă.
Un chelner a condu-o în salonul elegant care începea să se umple de invitați.
-Aceasta este masa dumneavoastră, domnișoară.
Un singur loc mai rămăsese neocupat – al ei. S-a așezat salutând discret fețele care îi erau străine. Sau cel puțin așa credea ea.
Unul dintre bărbații de la masă s-a ridicat uimit :
-Nu pot să cred așa ceva! Viitoarea mea soție participă la nunta prietenei mele.
-Tu aici? M-ai urmărit? Încetează, te rog, cu prostia asta legată de căsătorie.
După cum probabil v-ați dat seama, Catia și Codruț se aflau la aceeași masă, invitați la aceeași nuntă, împărțind aceeași prietenie cu Nadia, mireasa.
-Prieteni, ea este Catia, cea care mi-a jurat în avion că se mărită cu mine, după care a dat bir cu fugiții, a prezentat-o Codruț.
-Ne pare bine să te cunoaștem, i-a răspuns o roșcată antipatică. Să înțeleg că ne pregătim iar de nuntă.
-A fost doar o glumă, născută în situații disperate din care nu credeam că vom mai scăpa cu viață. Nu aș face niciodată o asemenea promisiune unui străin, se apăra Catia, cu obrajii îmbujorați.
-Totuși, nu găsești că e un semn faptul că în avion am avut locuri alăturate, că am trecut cu bine printr-o tragedie pentru a ne reîntâlni la o nuntă? Cred că destinul încearcă să ne spună ceva, Catia.
-Mai degrabă ne face glume proaste, l-a întrerupt fata .
-Tu mereu ești așa?
-Cum așa ?
-Acră și antipatică? Nu mă mir că ești singură. Numai un nebun care a jurat în fața lui Dumnezeu că te va lua de soție, ar putea rezista lângă tine.
-Mă plictisește acest dialog, nu vrei să încetezi?
-Am uitat, tu ești domnișoara intelectuală care își cară dicționare în avion la un zbor de câteva ore. Apropo, ți-ai ascuns vreo carte sub rochia asta superbă ?
-Ești enervant.
-Nu te depășesc, crede-mă. Vrei să damsăm? E singura cale să mă opresc din vorbit.
Ca niciodată până atunci, Catia se simțea captivă în acest joc pe care Codruț îl juca cu ea. Deși nu-i plăcea să danseze, a acceptat invitația. Se simțea frumoasă, iar bărbatul se pare că observase acest lucru.
Au dansat mult, s-au distrat, au vorbit de parcă s-ar fi cunoscut de când lumea. Era prima nuntă din viața ei, primul bărbat cu care dansa și îi făcea plăcere, prima oară când consuma alcool fără moderația care o caracteriza.
-Cred că mi-ai pus ceva în pahar, nu mă recunosc.
-Nu îmi da idei, a glumit Codruț. E doar farmecul meu, stai liniștită, ești în siguranță. Vreau să te îndrăgostești de mine fără să te otrăvesc cu poțiuni magice.
-Am nevoie de puțină pauză, simt că mi se învârte capul.
-Hai să mergem la mine în cameră. E mai liniște.
Nu s-a împotrivit, deși știa foarte bine ce însemna această invitație. Era curioasă și nerăbdătoare, așteptase mult prea mult. În avion, își jurase în gând că va pune capăt virginității cât mai repede cu putință, dar Codruț nu știa asta.
A fost așa cum își imaginase – de nepovestit dar de repetat. Când au coborât petrecerea era în toi, iar mireasa îi căuta:
-Pe unde ați umblat voi doi ?
N-au știut ce să răspundă, dar Nadia, obișnuită cu astfel de treburi a priceput numaidecât. Nu părea prea încântată, iar privirea ei o dojenea pe Catia.
-Tocmai cu Codruț te-ai găsit ? dintre toți bărbații de aici ?
-Ne-am cunoscut în avion, râdea Catia. Mă simt atât de bine, te rog nu-mi strica bucuria. O să mă mărit cu el, Nadia să știi. Ne-am jurat asta.
-Nu știi ce vorbești, ești băută. Catia, nu te recunosc, dar te previn. Codruț este ultimul bărbat cu care ai vrea să te măriți.
Catia nu înțelegea tulburarea Nadiei, dar nici că-i păsa mai puțin. În fond îi ascultase sfatul, își pierduse virginitatea cu un bărbat superb. Ce era rău în asta ?
Au trecut șase luni de la evenimentul din viața Catiei, iar relația ei cu Codruț se îndrepta cu viteză spre nunta promisă. Cu Nadia vorbea rar, relațiile lor se răciseră fără vreun motiv concret.
Cu toate astea , Catia se gândea să o invite la nuntă.
-Alo, Nadia, mă mărit în septembrie.
-Poftim ? de ce nu mi-ai spus nimic până acum ?
-Ți-am spus în noaptea nunții tale, dar nu m-ai luat în seamă. Mă mărit cu Codruț.
O liniște suspectă la celălalt capăt al firului.
-Nadia, mai ești ? Spune ceva.
-Mă bucur pentru tine, draga mea, o să vin negreșit.
-Știam eu că vei veni.
Mireasa arăta superb în rochia albă la care visează orice femeie.
-Ești foarte frumoasă, i-a șoptit Codruț, mai înainte ca preotul să înceapă slujba.
-Te iubesc.
Catia își căuta prietena cu privirea.
-Sper că Nadia a reușit să ajungă. O vezi pe undeva?
Tulburat, Codruț a avut o reacție nefirească :
-Poftim ? ai invitat-o pe Nadia la nunta noastră? De ce ?
-E cea mai bună prietenă a mea și credeam că îți este și ție.
-Mda, trebuia să mă întrebi și pe mine.
Mirii au întors capul încercând să o găsească pe Nadia printre invitații care așteptau începerea ceremoniei. Era acolo, chiar în primul rând, îmbrăcată într-o rochie roșie care îi accentua talia și o scotea în evidență. Era singură.
-Uite-o, a șoptit Catia.
Dar Codruț o văzuse înaintea ei și privirea i se întunecase. Un nod imens i se oprise în gât și parcă nu reușea să repete cuvintele preotului. Slujba a fost un calvar din care nu credea că va scăpa cu viață. Vedea în față doar rochia roșie și provocatoare a Nadiei. De ce trebuia să vină la nunta lui ? El nu o invitase.
Chinul se încheiase – Catia și Codruț erau soț și soție în fața lui Dumnezeu.
Petrecerea putea să înceapă. Mireasa era strălucitoare, fericirea i se citea pe chip. Codruț, în schimb, parcă văzuse o fantomă, nu reușea să își revină și făcea eforturi supraomenești să zâmbească fals și forțat în fotografiile care nu se mai terminau.
Își privea ceasul într-una, ca și cum aștepta bătăile de la miezul nopții ca să poată fugi. Unde anume nici el nu știa, dar cu siguranță asta își dorea să facă.
Venise momentul în care se fură mireasa, dar odată cu ea a dispărut și mirele. Oaspeții glumeau că au fugit împreună nerăbdători să consume noaptea nunții.
Numai că nu era așa. Răpitorii miresei așteptau să primească o recompensă pe care mirele nu părea dispus să o ofere pentru simplul motiv că lipsea de la propria nuntă.
-Unde naiba e Codruț? Are telefonul închis.
-Poate s-a răzgândit.
Catia începea să se îngrijoreze. S-a întors nerăscumpărată la restaurant, căutându-și bărbatul care lipsea fără urmă.
-Se pare că nu e singurul care lipsește, a constatat roșcata antipatică pe care o cunoscuse la nunta din Germania.
-Ce vrei să spui ? era nedumerită Catia.
-A văzut-o cineva pe Nadia? Continua roșcata. Eu mi-aș face griji dacă amândoi au dispărut.
-Chiar nu înțeleg vorbele tale, se enervase Catia.
-Tu chiar nu știi ? Codruț nu ți-a spus până acum ?
-Ce să-mi spună ?
-El și Nadia au avut o relație cu năbădăi. Nadia s-a măritat ca să-i facă în ciudă și, din câte se pare și el a făcut același lucru.
-Ce glumă proastă mai e și asta? Se răstea Catia.
-Nu e nicio glumă, i-a confirmat un prieten de-al lui Codruț. Noi credeam că tu știi asta.
-Codruț era Mister C....
Știți momentele alea în care îți dorești să se caște o groapă în mijloc pământului care să te înghită într-o secundă ? cam asta simțea biata Catia. Nunta s-a terminat, fără prea multe explicații oferite invitaților.
-Nemernicul ăsta o să plătească pentru ce ți-a făcut, scumpa mea! O consola tatăl ei. N-avea grijă că îl găsesc și în gură de șarpe. Îi cerem toate cheltuielile plus daune morale.