Gigel avea o calitate incontestabilă – era puternic, puternic și tânăr, sau, cum s-ar zice, avea ce-i trebuie ca să întoarcă fetele capul când îl vedeau pe stradă.
Numai că fetele își răsuceau privirea ca să nu-l observe și, oricât s-ar fi străduit eroul nostru, era incapabil să lege un bună ziua fără să nu stârnească dezgust.
Dar ce avea atât de dezagreabil în el acest flăcău ? Era urât, dar nu în sensul tradițional al cuvântului, nu. Avea o urâțenie despre care se pot scrie cărți fără riscul de a te repeta.
Doar privindu-l, aveai strania senzație că omul nu e înrudit doar cu maimuța, ci cu tot regnul animal, un experiment de laborator eșuat încă din faza de embrion.
În primul rând te izbea capul enorm care-i ședea greu pe umerii lați, înfrânți de dimensiunile mitologice ale unei bile perfect rotunde, ce nu părea deloc atinsă de vreo urmă de creier.
Ginel râdea tot timpul, schimonosindu-și gura într-un rictus ce aducea mai degrabă cu o schiță nereușită a unui pictor orb.
Două buzoaie veșnic umede, pe care se prelingeau dâre de salivă, plescăiau puținele cuvinte pe care Gigel le folosea când cineva avea curajul să-i vorbească.
Dinții îl părăsiseră de timpuriu, puși pe fugă de o boală pe care medicii nu reușiseră să și-o explice, lăsându-i gingiile vineții, sterpe și inutile.
-Cum naiba să-i cadă toți dinții la 20 de ani ? se minunau oamenii.
-Zici că s-a născut bătrân băiatul ăsta. Cine știe ce păcate o avea de spălat, bietul de el.
Ginel încercase să-și ascundă goliciunea gurii, însă toate plăcile dentare pe care le încercase cedaseră sub forța maxilarului care sfărâma pietre.
-Fă-ți dinți de aur, îl sfătuise taică-său. Așa o să știe toate fetele că ești bogat.
Ideea i se păruse minunată, așa că a decis să-și îmbrace gingiile în soldăței de aur, care străluceau de-ți luau ochii.
Noul zâmbet se potrivea de minune cu bârna pe care o avea pe post de nas, chiar dacă măreția nărilor risca să umbrească partea inferioară a feței, ascunzând vederii minunăția de dinți.
-Cinci vrăbii își pot face cuib în pădurea din nasul tău ! glumea singurul vecin care îi dădea atenție.
Ridicând privirea, te izbeau doi ochi mici, de șoricel curios, pierduți în orbitele cu trei numere mai mari. Culoarea lor era greu de ghicit pentru că, oricât s-ar fi străduit, Ginel nu reușea niciodată să-i deschidă mai mult de o fâșie.
-S-a terminat materialul când a ajuns la ochi! Nu i-au mai rămas mamei decât două petice, se scuza băiatul. Dar uite ce frunte lată am, ăsta e semn de înțelepciune.
-Asta nu-i frunte, e Bărăganul lipit de căpățâna ta. Poți să întorci tractorul și tot îți mai rămâne loc.
Ginel se amuza teribil când cineva își făcea timp să-i vorbească, chiar dacă subiectul era capul lui diform. Bietul de el, nici păr n-avea. Câteva smocuri decolorate, crescute ici colo, creau vaga senzație că personajul e totuși uman, chiar dacă îndoiala se cuibărea de la primele priviri pe care i le aruncai.
Acest Frankenstein asamblat din bucăți defecte avea, în schimb, o mare neîmplinire – voia și el să iubească și să fie iubit. Se născuse într-o familie bogată, fiind unicul moștenitor, așa că, la 25 de ani își dorea să se însoare. Însă găsirea unei femei era o adevărată provocare pentru întreaga familie.
Averea pusă la bătaie de părinți era ispititoare, însă mirajul îmbogățirii se spulbera de îndată ce fetele ajungeau față în față cu Ginel.
Doi ani de căutări s-au scurs fără niciun rezultat. Băiatul era încă virgin, deși împlinise 27 de ani.
-Du-l la curve, nu se poate să trăiască așa! Trebuie să vadă și el o femeie adevărată.
Ideea maică-sii l-a amărât teribil pe Ginel :
-Mamă, eu nu dau bani femeilor!
-Lasă că le dă taică-tău!
Prostituatele nu fac mofturi, nu te judecă și sunt nepăsătoare în fața hidoșeniei umane. De la brâu în jos, Ginel se prezenta absolut onorabil, iar stângăcia lui ar fi fost adorabilă în alte împrejurări. A primit numai laude de la fete și cu greu a reușit taică-său să-l smulgă din brațele iubirii tarifate.
-Mergem și mâine? Se bucura Ginel care descoperă că vata de zahăr are gust de nori.
-Băiete, nu asta e soluția. Îți trebuie o nevastă cu care să faci lucrurile astea. Curvele te ruinează.
Trecuseră câteva luni de când Ginel devenise bărbat și parcă vedea lumea cu alți ochi. De câteva zile îl tot frământa un gând și nu știa cum să-i dea glas. În sfârșit și-a luat inima în dinți și le-a spus părinților :
-Mamă și tată m-am hotărât să mă însor. Chiar mi-am găsit mireasa.
Oamenii au rămas fără aer.
-Și cu cine vrei să te însori ?
-E una din fetele la care m-a dus tata.
-Adică vrei să iei de nevastă o curvă ? s-a isterizat maică-sa.
-Și ele sunt tot femei mamă, iar Ioana chiar mă iubește.
-S-o crezi tu, prostule! Îți iubește milioanele. Ascultă, Ginele, eu și taică-tău am fost de acord să-i dăm viitoarei tale soții o avere considerabilă, dar eu la curve nu dau bani.
-Ioana o să mă vrea și fără banii voștri, s-a supărat Ginel.
Era prima dată când băiatul îndrăznea să se împotrivească părinților. Taică-său ar fi fost bucuros să-l vadă în sfârșit la casa lui, dar maică-sa voia o noră cuminte.
Convins că Ioana îl iubea sincer, Ginel i-a mărturisit că nu va primi niciun ban de la părinți dacă se vor căsători.
-Nu-ți face grija, iubita mea. O să am eu grijă să nu-ți lipsească nimic.
Dar Ioana nici nu voia să audă una ca asta. Doar nu-și ținuse atâta vreme scârba în frâu ca să se mărite cu un monstru sărăntoc.
-E dreptul tău, n u au voie să te lase fără bani!
-Ioana, când n-or mai fi în viață o să moștenesc toată averea, dar până atunci trebuie să mai avem răbdare. Important este să ne iubim.
-Este tare prost, Ginele, că îi lași să îți hotărască viața. În locul tău aș scăpa de ei numaidecât. Ăștia nu sunt părinți care să merite să trăiască.
-Ce vrei să spui ?
-Spun că ar trebui să moară. Oricum sunt bătrâni.
-Tu vrei să le doresc moartea părinților mei ?
-Nu să le-o dorești, să le-o grăbești. Dragostea are nevoie de bani, Ginele, nu trăiește în sărăcie.
-Dar credeam că mă iubești pe mine nu banii mei.
-Normal că te iubesc, dar fără bani va trebui să. Mă întorc din nou la meseria mea. Și nu cred că ți-ai dori o soție care să se culce cu alți bărbați.
Ginel era furios. Și-a strâns pumnii de parcă ar fi vrut să scoată apă din ei și, scrâșnind din dinți, a rostit câteva cuvinte de neînțeles :
-Ce tot mormâi acolo ?
-O să fac ce mi-ai propus. Dacă mama si tata stau în calea fericirii noastre, atunci trebuie să moară.
-Știi măcar cum să faci asta sau doar gura e de tine ? l-a ironizat femeia.
-Habar n-am. Mă duc și le dau cu ceva în cap.
-Ca să ajungi a doua zi la pușcărie și să rămâi fără niciun ban? Dar știu că n-ai minte nici cât un prunc.
-Focul e cea mai bună soluție, ascultă la mine și bagă la cap. Le pui foc la casă.
Flăcările au mistuoit totul în calea lor, lăsând în urmă scrum și moarte. Părinții lui Ginel, făcuți una cu pământul, au fost adunați și aranjați într-un singur sicriu ce avea să-i ducă într-o lume mai bună.
Orice bănuială că focul. Nu ar fi fost un accident se spulberase, pentru că oamenii știau căt de mult își iubise Ginel părinții.
-Te pui cu mânia lui Dumnezeu? Când vrea el lovește cu foc și spulberă tot.
La nici șase luni de la tragicul eveniment Ioana era o femeie măritată și foarte bogată. Ginel o iubea ca un nebun, visând la o bătrânețe comună, într-o casă plină de nepoți.
Femeia își făcea cruce, rugându-l pe Dumnezeu să o cruțe de pedeapsa de a sta lângă monstru prea multă vreme. Planul ei de femeie calculată era să fie liberă cât mai curând. Când s-a văzut cu tot bănetul pe mână, a avut grijă să-l pună de-o parte pentru zilele negre ce urmau să vină cât de curând.
Într-o luni dimineață, la o secție de poliție din oraș a fost primită o scrisoare semnată de un anume Popescu Gheorghe care deținea informații prețioase legate de moartea părinților lui Ginel.
Denunțătorul avea chiar fotografii care îl înfățișau pe criminalul piroman la locul faptei, încărcat de bidoane cu benzină, stropind casa părintească.
O anchetă penală a fost deschisă, iar Ginel, chemat la audieri a negat că ar avea vreo implicare în incendiu.
-Ioana, cineva a alertat poliția și mă acuză de crimă, i-a mărturisit nevestei.
-Doamne, Dumnezeule, o să ajung la pușcărie !
-Ce tot spui acolo, iubita mea? Singurul care va merge la pușcărie sunt eu. Cum crezi că i-aș lăsa vreodată să te închidă ?
-Ginele, dacă nu recunoști și nu iei asupra totul o să mă acuze și pe mine. Vor spune că ți-am fost complice sau, mai rău, că eu te-am îndemnat să o faci. Copilașul meu din burtă o să se nască printre pușcăriașe.
-Ce tot spui acolo ? Ești gravidă ?
-Voiam să îți fac o surpriză! A început Ioana să plângă. Dar acum totul e distrus...
A doua zi, Ginel recunoștea totul în fața anchetatorilor. Ioana i-a promis că îl va aștepta...și zece vieți dacă va fi nevoie.