Mihai era, ceea ce în poker se numește un regular foarte slab, cu tendințe de evoluție spre mediocritate. În traducere liberă – un cartofor care pierdea 9 meciuri din 10, iar când se întâmpla să mai și câștige, paria sume mici, umbrind bucuria reușitei. Cel mai mare păcat al său era că nu știa niciodată când să se oprească.
Îi plăcea pokerul pentru adrenalina pe care i-o dădeau blind-urile, adică pariurile făcute bărbătește, mai înainte de a se împărți cărțile. Nopțile lui se numărau în partide, mâini, perechi, careuri, chinte, flopuri, bani pierduți, disperare, mărunte reveniri, după care cădere în gol.
Ne aflăm într-o astfel de noapte, într-un apartament anume amenajat să găzduiască jocuri de poker fără limite de pariu. Este o singură masă în mijlocul unei camere învăluite în fum gros de trabucuri fine, duios întrepătruns cu aromele curajoase are parfumurilor cu care jucătorii erau stropiți din abundență.
Mihai pierduse aproape 10.000 de euro și un ceas de aur.
-E ultima mână, a anunțat neconvingător. Oricum nu mai am pe ce să pariez. Mi-a mai rămas doar nevasta și casa la care încă plătesc rate.
-Mă mulțumesc și cu nevasta, i-a răspuns Răzvan, partenerul de masă.
Mihai râdea, crezând că ultimul joc va fi o glumă de consolare pentru cât pierduse. Măcar se despărțeau prieteni. Dar Răzvan nu glumea deloc, era un jucător foarte calculat și disciplinat.
Mihai și-a privit cele două cărți pe care le primise pe flop. ,,Dacă și cartea de pe turn e la fel de bună, iau înapoi tot ce am pierdut,, și-a spus.
Jucau all-in, iar eroul nostru simțea că domină masa, motiv pentru care nu avea stare. Pentru un jucător experimentat, toate aceste semne sunt importante, iar Razvan era un astfel de jucător, maestru în citit adversarul.
,,Ultima carte, ultima carte contează,, îi striga rațiunea, încercând să-i domolească exuberanța pe care nu reușea să o mascheze.
Ei bine, a pierdut și nu era o surpriză pentru nimeni; chiar și Mihai se obișnuise cu propriul eșec atât de tare, încât îl accepta cu împăcare, ca pe un prieten antipatic căruia îi datorezi bani.
Ultima partidă fusese o tâmpenie, nimeni nu pariază pe ființe vii, cu atât mai puțin pe oameni.
-Deci, cum facem ? l-a întrebat Răzvan.
-Cum facem ce ?
-Cu pariul.
-Doar nu ai vorbit serios! Cum să-ți dau nevasta ?
-De bună voie sau cu forța, i-a propus Răzvan. Te las pe tine să alegi.
-Ascultă, Răzvane, ne știm de atâția ani, ce dracu! Mereu mi-am plătit datoriile, dar de data asta chiar nu se poate. Tu nu o cunoști pe Carmen, o să ne omoare pe amândoi.
-Mihai, pokerul nu este o joacă, e un joc, a intervenit organizatorul și proprietarul apartamentului. Dacă te-am primit între noi, trebuie să ai onoare.
-Dar am crezut că a fost o glumă. Nevasta nu poate fi o miză reală.
-Pariezi ? l-a contrazis Răzvan. Crezi că e prima femeie pierdută la cărți ?
-Și mă rog, cum ai de gând să procedezi cu soția mea? Îi pui un lanț de gât și o tragi după tine ?
-Dragul meu, te credeam căsătorit cu o femeie, nu cu o vacă. Eu sunt foarte delicat cu femeile, n-o să primești reclamații.
-Concret, vreau să știu ce o să-i faci ? își pierduse cumpătul Mihai.
-Am să mă bucur de ea într-un mod în care tu, cu siguranță, nu o faci.
-Pentru câtă vreme ?
-Mai ai multe întrebări stupide ? până când apare alt idiot care își joacă nevasta la poker. Ești mulțumit de răspuns ?
-Bine, și eu ce ar trebui să fac în timpul ăsta ? să privesc nepăsător?
-Dacă îți face plăcere, eu nu am nimic împotrivă. Sunt un tip deschis la minte, chiar dacă par mai conservator.
-Soția mea te va refuza, mă iubește!
-Ești patetic și mă obosești. Lasă totul în seama mea, voi ști ce am de făcut. De mâine soția ta îmi aparține.
Mihai îl privea de parcă îl împușcase în frunte și nu murea. Răzvan l-a bătut pe umeri, ca un apropiat care își permite orice, sărutându-l pe frunte :
-Mergi acasă și bucură-te de ultima noapte.
Cu lacrimile adunate în colțul ochilor, bărbatul a plecat. Voia să meargă acasă, să se baricadeze între zidurile ei, ca să-și poată apăra soția pe care o vânduse ca un Iuda de mâna a doua.
-Dacă o să-l placă pe Răzvan? E bogat, e frumos, toate femeile se îndrăgostesc de el. Nu, Carmen a mea nu e genul acela de femeie.
Știa că o să simtă dacă ea îl va înșela, pielea ei va păstra urmele altui bărbat, iar atunci o va omorî cu mâinile goale.
Gonea spre casă, încercând să își îngroape gândurile negre care nu-i dădeau pace. Dar parcă cineva dilatase timpul și lungise drumul, iar Carmen părea atât de departe, încât simțea că nu va apuca să ajungă la ea înaintea lui Răzvan.
-Dacă mâine e deja azi și mi-a furat-o ?
-Nu ți-a furat-o, tu ai vândut-o!
Conștiința asta blestemată își alegea cele mai nepotrivite momente să-i vorbească; așa îi făcea și când ținea cărțile în mână – îi tot dădea brânci : du-te acasă, du-te acasă! Numai ea era vinovată pentru toate dățile în care pierduse.
-Probabil Carmen mă urăște deja.
Dintr-o dată viitorul se proiecta în fața lui ca niște bucăți mari de sticlă prin care putea vedea totul.
A intrat în casă trântind ușa și bolborosind cuvinte de neînțeles. Carmen dormea, dar a trezit-o, aprinzându-i o lampă în ochi, ca la interogatoriu.
-Ești nebun ? Puteam să fac infarct !
-Vreau să știu dacă mă mai iubești. A întrebat-o, ținându-i fața strânsă între degete.
-Ai băut ?
-Spune-mi dacă mă mai iubești. Dacă mă mai dorești.
-Cel mult pot spune că te suport, de dorit nu te mai doresc de mult.
De nicăieri a zburat o palmă și obrazul femeii s-a înroșit, lăsând urmele degetelor drept mărturie a gestului.
-Eram sigur ! mai bine mori de mâna mea, decât să își bată altul joc de tine.
-Ce tot vorbești ? nimic din ce spui nu are sens.
Mihai o privea palid și grav.
-O să mă înșeli cu primul venit, iar lucrul acesta se va petrece cât de curând.
-Ești chiar nebun, Mihai. Pentru atâta lucru m-ai trezit în mijlocul nopții? Nu-ți mai plac cărțile de poker, ai trecut la cele de tarot ?
Dar Mihai era atât de pătruns de certitudinea că lucrul rușinos se va întâmpla, încât vobele ei i se păreau dovezi incontestabile de vinovăție.
-Te-am jucat la cărți și am pierdut, i-a spus sec.
-Glumești ? atât de jos ai ajuns ?
-Mâine vei fi a altuia, iar gândul ăsta mă omoară.
-Măcar are bani ? l-a întrebat femeia, nebănuind cât de scump o va costa această ironie.
Mihai i-a cuprins gâtul cu ambele mâini, strângând cu toată forța carnea care pulsa, temătoare și caldă.
Pe măsură ce puterea fizică îi creștea, cea a minții dispăruse total, ura și nebunia punând stăpânire pe întreaga lui ființă.
-Ce folos ai tu de pe urma suferinței mele ? Cum să te las să mă înșeli ? Mai bine mori, mai bine mor.
Vărsa lacrimi pline de reproș, privind tăios fața femeii care nici măcar nu avusese timp să înțeleagă pentru ce va muri.
Cu un gest de ultimă afecțiune, Mihai i-a sărutat ochii sticloși, ce îl fixau nedumeriți, neavând viață să mai clipească.
Epuizat, s-a așezat lângă trupul ei și a dormit un somn greu, fără vise sau tresăriri.
S-a trezit târziu și, văzând cadavrul, a început să țipe. Deși avea mintea pietrificată, simțea nevoia să facă ceva.
A format numărul lui Razvan, anunțându-l victorios :
-Să nu mai vii după Carmen. E moartă.
Poliția l-a găsit căutându-și un loc potrivit ca să se spânzure.
-N-ai unde să agăți o sfoară în casa în casa asta. Nu s-a gândit nimeni că oamenii mai au nevoie să și moară ?