Președintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că nu este de acord cu renegocierea PNRR, aşa cum intenționează cei de la PSD să procedeze pentru a putea mări plafonul de pensii cu scopul de a le mări.
Florin Cîţu a precizat că atunci când s-a format coaliţia s-a stabilit că nu se va reveni asupra acestui Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Cîţu este de părere că o renegociere a PNRR înseamnă să aruncăm la coş 30 de miliarde de euro.
În acest context, Florin Cîțu, președintele PNL, le-a răspuns celor din PSD pe tema renegocierii PNRR, în privința plafonului pensiilor în produsul inter brut (9,4%).
Florin Cîţu: ”Nu voi permite niciodată aşa ceva”
”Nu voi permite niciodată aşa ceva. PNRR-ul a fost negociat foarte bine, a fost printre cele mai bune rezultate, şi aţi văzut şi calificativele pe care le-a primit acest PNRR. Nu, PNL rămâne concentrat pe reforme mari, reforme care să împingă România în viitor, nu pe dispute foarte mici, pe teme mici, declaraţii belicoase în spaţiul public”, a mai afirmat preşedintele PNL.
Fostul premier a publicat un grafic referitor la evoluția procentului pensiilor în PIB în ultimii 6 ani, din care reiese că în guvernările PSD acest procent nu a crescut (foto).
Cîţu: Adevărul despre cheltuielile cu pensiile % din PIB
Florin Cîţu a mai subliniat că PNL e interesat de reforma pensiilor, toate pensiile să fie trecute pe sistemul de contributivitate şi să fie sustenabile, să nu avem probleme în 2030 de plata pensiilor.
”Ne interesează reforma salarizării, toate veniturile din sistemul bugetar să fie legate de performanţă”, a mai declarat fostul premier Cîţu
Marius Budăi este de altă părere
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că menţinerea unui procent de 9,4 din Produsul Intern Brut pentru bugetul de pensii, aşa cum România a negociat în PNRR, i-ar menţine săraci pe pensionarii români. Din acest motiv ministrul Budăi a anunţat că PSD susţine renegocierea de către Guvern a procentului din PIB pe care România să îl aloce bugetului de pensii.
Fostul premier a mai subliniat că deşi aceste proiecte sunt nepopulare pe termen scurt, PNL niciodată nu a dat înapoi şi nu a fugit. ”Avem majoritate, putem să facem aceste lucruri, care să împingă România în viitor”, a mai afirmat Florin Cîţu.