Un psihiatru și un psiholog-criminolog explică, pentru cititorii EVZ, cum funcționează și care sunt tarele sistemului care a permis ca un criminal-pedofil să fie eliberat după nici nouă ani de pușcărie.
Eliberarea timpurie a lui Robert Ciobanu, cel care acum nouă ani a abuzat sexual și-apoi a omorât-o pe Larisa Chelaru, de opt ani, redeschide o dezbatere dureroasă, dar obligatorie, referitoare la evaluarea făptuitorilor în vederea eliberării sub probațiune. Un psihiatru și un psiholog, unul cu competență în psihotraumă, celălalt expert criminolog, au discutat, pentru EVZ, despre cazul Larisei Chelaru și al adolescentului care a omorât-o, astăzi bărbat în toată firea. Alin Leș este președintele filialei Sibiu a Societății Române de Criminologie și Criminalistică, psiholog clinician, expert criminolog, cu studii postuniversitare la Paris și Lyon. Colaboratorul ziarului nostru, dr. Gabriel Diaconu, este medic
- Gabriel Diaconu: Robert Ciobanu (R.C.) era minor când a comis fapta. În ce-ar fi putut consta reabilitarea lui în închisoare?
- Alin Leș: Reabilitarea în închisoare, respectiv centre pentru minori, ține de cele mai multe ori de niște reguli fixe: terapie ocupațională, munci agricole, învățarea unei meserii. Marea bubă cu psihologii din penitenciare e că nu sunt învățați sau nu au programe eficiente pe care să le aplice pentru diverse tipuri de infracțiuni.
- Înțeleg că nu există programe specializate pentru cei care au comis o infracțiune/crimă sexuală.
- Nu, îndeosebi pentru cei cum e R.C., unde nu e vorba doar de o infracțiune/ crimă sexuală, ci de una combinată cu furie și violență.
- Se vorbește de faptul că banu, înainte de Larisa Chelaru, ar mai fi abuzat sexual doi copii.
- E specific genului infracțional, tipul narcisic-sexual dezorganizat.
- În dosarul lui RC, psihologii nu au recomandat eliberarea înainte de termen. Instanța a decis contrariul. Cât contează părerea psihologului?
- În astfel de cazuri e insuficientă simpla expertiză psihologică. Ei, de cele mai multe ori, n-au bani să-și cumpere metodologia: scale, sisteme de interviu, acreditări în formări în străinătate etc. Apoi, viziunea. Psihologii care fac astfel de evaluări au nevoie de mai mult în ceea ce le aplică infractorilor, decât în prezent, pentru a da, la final, verdicte.
Pe 18 octombrie 2005, Robert Ciobanu a chemat-o la el pe fata vecinilor, Larisa Chelaru. A încercat s-o violeze, bătândo și strângând-o de gât. Larisa părea că nu mai respiră, așa că, speriat, a fugit. S-a întors în câteva minute și a găsit-o plângând. De frică să nu fie pârât, a sugrumat- o. A înfășurat corpul micuței într- un covor și l-a lăsat într-o boxă. După două luni, în 29 decembrie, a pus cadavrul fetiței într-un container de gunoi. Gunoierii au descoperit trupul și, în aceeași zi, criminalul a fost arestat și și-a recunoscut vina. Înainte de abominabila faptă, criminalul ar mai fi agresat sexual doi copii.
„A vrut să fi e prins!”
- Să discutăm despre prototipul unui astfel de criminal, personalitatea lui, tabloul lui comportamental. Un prototip narcisic dezorganizat.
- Da. Oamenii care comit infracțiuni sexuale cu cruzime și care au personalitatea asta e posibil să aibă o familie în care mama are tendințe paranoide, este maniaco-depresivă sau schizofrenică, tatăl fiind de multe ori violent, instabil. Criminalul este, acasă, țapul ispășitor sau „copilul – cârjă”, pe care se sprijină o vreme sistemul familial. Structura psihotică a mamei, care rămâne cât mai mult în umbră în viața lui, se acompaniază cu structura de personalitate violentă a tatălui.
-Din ce spui, nimic nu face trimitere la diagnosticul de pedofilie, o problemă în preferința sexuală. Pedofilul nu e obligatoriu un narcisist sau o structură dezorganizată de personalitate. E posibil să vorbim de o combinație teribilă, când un narcisist dintro astfel de familie dezvoltă, în prelungire, o tulburare sexuală? Ce spui tu e că el se raportează la obiectul interesului sexual cumva indiferent și atunci are risc de agresiune față de orice partener.
- Exact, variază în alegerile sexuale, dar pot fi copii, vârstnici, persoane cu diferite deficiențe, în general din mediul lor de locuit. Infracțiunea cu motivație sexuală vine ca o prelungire a punerii în aplicare a unei fantasme, după ce n-au primit niciodată afecțiune. Faptul că RC, după o perioadă, o duce la un tomberon vorbește de un sentiment profund de rușine și vină care l-a cuprins, gestul lui traducându-se: „Sunt aici, polițiștilor!”.
- Spui că pe undeva cerea să fie prins?
- Da! Așa se întâmplă în cazul lor.
- E încarcerarea, ca mijloc de contenționare, o formă de reabilitare suficientă, chiar dacă făptașul, cumva, o caută? Ce te faci după ce iese?
- În cazuri ca al lui, RC, am dubii. Pe mine mă interesează ceva ce nu mi-a spus nimeni până acum, în cazul lui. Ce anume îl motivează să facă astfel de lucruri? Și așa ajungem la ce-ți spuneam. Nu avem oameni pregătiți să afle asta.
- Uite, el are un psiholog probațional.
- De obicei, ei se „îngrijesc” să-i fie bine celui în cauză la ieșirea din penitenciar, îi caută o casă, îi facilitează un serviciu, oarecum încearcă „așezarea” lui în societate.
În 2006, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare și încarcerat la Penitenciarul Iași. Ulterior, schimbarea legislației a permis, pentru faptul că era minor la comiterea crimei, transferul lui la Penitenciarul de Minori Tichilești, județul Brăila. Asta, deși Robert avea 26 de ani! Noul Cod a impus înlocuirea condamnării de 20 de ani, cu una de reeducare de 15 ani, întrun centru de minori! După ce Robert Ciobanu a executat două treimi din noua pedeapsă de 15 ani, reprezentanții Penitenciarului Tichilești au trimis, în baza legii, cererea de eliberare condiționată la Tribunalul Brăila, iar instanța a aprobat-o.
Un agresor sexual de copii nu mai poate avea o viață sexuală normală!
- Păi nu e bine! Oamenii ar trebui să fie „orbi” la evaluarea celuilalt, să fie imparțiali, e totuși vorba de un probatoriu...
- Dacă ne facem treaba bine, totuși separat, ar trebui ca rezultatele să se valideze reciproc. În România se întâmplă și situația în care șeful comisiei de la Medicină Legală îi spune psihologului ceva gen: „Uite, eu nu recunosc că el are personalitatea asta, nu scriu așa”. Asta după ce psihologul vine cu rezultate folosite ca standard de aur în Occident!
- Crezi că un om care a abuzat sexual trei copii și a ucis un copil are posibilitatea să aibă, la maturitate, o viață sexuală normală?
- Nu! Mediul nu-i permite și societatea nu poate compensa pentru lipsurile lui enorme. Nu o interesează ca lui RC să-i fie bine. El a fost eliberat fără să-i fi fost surprinsă esența nevoilor personale! Una e starea de pericol psihiatric, alta e starea de pericol criminologic. Aici vorbim, de fapt, de buba recidivei sexuale și în special pentru pedofili. Abia după ce vorbești, ca psiholog criminolog, cu ei și le deslușești nevoile și deficitele poți să le propui soluții, în penitenciar, societate, școală, loc de muncă etc. Și mai e ceva. RC, dacă e să fie poveștile de presă corecte, n-a primit nici un fel de rezoluție pentru primele lui abuzuri. În mintea lui, totul e încă posibil!
- Ce ar putea să indice schimbarea comportamentală la el? La ce-ar trebui să fie atenți oamenii dimprejur?
- Creșterea agresivității și impulsivității: consum de alcool, condus sub influență, sau fără permis, piromanie etc. De obicei, o situație stresantă precipită trecerea la act.
Nu avem psiholog criminolog în Justiție
- Presupunând că psihologul observă la un astfel de client că are comportament de risc, că e duplicitar, necooperant, poate să intervină pentru reținerea unui om cum e RC? Realitatea e că atâta timp cât demonstrează doar tendințe, dar nu încalcă legea, e un om liber. Nu poate fi arestat sau obligat să se înroleze în vreun program terapeutic.
- Problema e mai în spate, mai exact în rolul psihologului criminolog în structurile Justiției din România! Anume că nu avem așa ceva! Se confundă cu un psiholog criminalist - nu e același lucru - sau psiholog judiciar. România nu are formare în criminologie.
- Câți sunteți în România, în afară de tine?
- Ca expert criminolog, din câte știu, sunt doar eu. În total, psihologi-criminologi suntem sub 100, nu toți lucrând în sistemul penitenciar și nu toți având denumirea „de facto”. Psihologul-criminolog ar trebui să fie prezent de la arestul preventiv, la evaluarea periodică din penitenciar, până la eliberare.
- Ce formare ai tu și nu au ceilalți?
- Criminologie specifică, în cinci module, crimi nalistică și medico-legală, drept și expertiză penală, analiză criminală și comportamentală, psihologie criminologică, victimologie. Ceilalți sunt acreditați, au tot felul de mastere, care pe sociologia devianței, care pe științe penale, care pe criminalistică, pe combate rea criminalității.
- Mai este un detaliu dureros: expertiza medicolegală. Partea psihiatrică e folosită, de obicei, doar pentru stabilirea discernământului, eventuale diagnostice de boală psihică. Dacă stai să citești documentele oferite de „experți”, ai să vezi că vorbesc doar vag de personalitatea făptașului.
- Corect, aici intervine expertul criminolog și expertiza psihologic-criminologică, ce poate fi inclusă, așa cum e în Germania, în partea de expertiză medico-legală psihiatrică (sau nu, cazul Canadei). La noi, legiuitorul încă nu face diferența între expertul oficial și cel recomandat. Și, de multe ori, expertizele, psihiatrică sau psihologică, se fac mână în mână.