Venezuela intră în grevă generală. Asta în timp ce proprii cetățeni își părăsesc casele pe capete din lipsa serviciilor fundamentale de apă curentă și electricitate. Speranțele rămân în Juan Guaido, președintele Adunării Naționale și autoproclamat președinte, după alegerile prezidențiale fraudate prin blocarea contracandidaților de către președintele chavist Nicolas Maduro. Iar motivele sunt multiple, dar criza venezueleană a declanșat procese profunde pe multiple planuri.
Astfel, la nivel geopolitic, deplasarea a peste 100 de soldați ruși și două avioane cu echipament militar a declanșat reacția dură a Statelor Unite. De altfel, armata venezueleană, intrată într-o fază nesigură de loialitate discutabilă față de Nicolas Maduro, cu dezertări și schimbări de tabere, este împănată, mai nou, de trupe cubaneze și ruse de „monitori” și de „consiglieri militari”. Ei bine, acțiunea a stârnit un recurs furibund la istoria Americilor și a reînviat referința la Doctrina Monroe(din 1823, după numele președintelui american care a trasat linia roșie a neingerinței Europei în afacerile emisferei vestice pentru recolonizare sau obiective politice).
Președintele american s-a pronunțat direct că “rușii trebuie să plece acasă”, în timp ce consilierul pentru securitate națională, John Bolton, a vorbit despre analiza tuturor opțiunilor, care „sunt pe masă”, pentru a determina retragerea trupelor ruse. De altfel, Nicolas Maduro strigă în gura mare că rivalul său pregătește o lovitură de stat militară cu ajutorul SUA, în timp ce Rusia susține că se află în Venezuela în condițiile acordului militar și va rămâne prezentă cât va fi nevoie și o vor cere autoritățile de la Caracas. O provocare dură, ce se cere contracarată de către SUA, fiind în discuție credibilitatea administrației Trump, dar și un gest cu risc maxim ce poate antrena o creștere a prezenței americane în Ucraina și Georgia, în replică, după modelul crizei rachetelor cubaneze și din Turcia, din 1962. Dar dezbaterea geopolitică și rivalitatea globală în care s-a implicat Rusia este dublată de problemele interne majore. Cele mai importante vin de la întreruperile în alimentarea cu energie electrică, cu trei lovituri majore la nivelul întregii țări și imposibilitatea echilibrării sistemului, vitregit de extracția și exportul redus de petrol, de sancțiuni economice și de lipsa pe termen lung a mentenanței la rețele și a experților în domeniul energetic, care au părăsit țara. Un adevărat război hibrid, cu arma energetică și economică în prim plan, sancțiuni și susțineri politice deopotrivă.
Numai prima întrerupere de curent din cele trei majore, cea din 7 martie, care a durat 5 zile și a afectat 70% din țară, a dus la peste 40 de morți și la decesul a ceea ce mai rămăsese din industria venezueleană ce trebuia să compenseze problemele extracției și exporturilor de petrol – oțel și aluminiu, cu peste 10.000 de muncitori intrați în șomaj abrupt. După acea dată, s-au mai înregistrat trei pene majore și multe alte întreruperi de curent la nivel național. Până acolo încât autoritățile îndemnau la rugăciuni pentru a evita repetarea căderii de energie electrică. Economia venezueleană pierde numai în acest an 25% din valoare, cu precădere din cauza sancțiunilor și a prăbușirii economice. Și scade deja din 2008, în mod constant, an de an. Inflația va ajunge, până la sfârșitul anului, la 51 milioane %, cu prețurile dublându-se la fiecare 19 zile deja, în timp ce producția de petrol, ce asigură 90% din PIB, scade constant, numai în luna februarie cu 13 %, deși sancțiunile americane împotriva tuturor firmelor ce fac afaceri cu Venezuela au intrat în vigoare abia la 1 aprilie. Țara cu cele mai mari resurse petroliere dovedite din lume a ajuns, în anii de guvern chavist, pe baza împrumuturilor și cheltuielilor iresponsabile, cea mai săracă din regiune, cu peste 3 milioane de refugiați economici și peste 60% din populație care nu găsește de mâncare iar 80% care mănâncă de doar două ori pe zi sau mai puțin, din lipsa banilor pentru a-și procura de-ale gurii.
Sancțiunile au accelerat și întreruperile de curent, și căderea economică, în timp ce producția de petrol a scăzut în 2018 cu 60%, de la 1,35 milioane de barili pe zi la 550.000 și declinul va continua. SUA, cel mai mare client al Venezuelei, a oprit importurile, în timp ce sancțiunile au blocat și transferul spre alți clienți, și achizițiile de petrol obișnuite, că e vorba de firme rusești, elvețiene sau indiene și chineze. Spirala prăbușirii producției de petrol continua abrupt, iar întreruperile de curent afectează și capacitatea de producție, nu numai serviciile obișnuite: aducțiunile de apă, iluminat public, transport public și internațional, păstrarea hranei, producția de bunuri de orice fel.
Ultima acțiune ce vizează greva generală pare să fie lovitura de grație. După întreruperea de curent din 7/8 martie, generată de un incendiu la centrala hidroelectrică Guri, care dă 70% din curentul Venezuelei, Nicolas Maduro a acuzat de sabotaj Statele Unite și oponenții săi, care, la rândul lor, au denunțat gestiunea visătoare și aberantă a crizei economice și au invitat populația la revoltă. E și simplu de antrenat o asemenea revoltă pe scară largă odată ce populația e confruntată vizibil cu efectele acestei gestiuni proaste a afacerilor publice în fiecare zi: inflație record, lipsa bunurilor principale, întreruperi de curent, lipsa hranei și a apei curente, lipsa medicamentelor, la care se adaugă lupta regimului chavist cu ajutorul umanitar la frontiere.
Totuși Crucea Roșie a fost lăsată să intre, într-un final, în Venezuela, în condiții stricte, fapt calificat de către Juan Guaido drept o recunoaștere de către Maduro și regimul său a eșecului său în a gestiona situația curentă. Iar stângăciile ce probează finalul regimului se acumulează, președintele Maduro folosind curțile de justiție pentru a obține o interdicție de 15 ani pentru candidatura lui Juan Guaido la orice funcție publică, fără a avea, însă, forța să-l îndepărteze în nici un fel, odată ce a fost recunoscut de numeroase state occidentale și din America Latină, iar soția sa a fost primită chiar săptămâna trecută la Casa Albă chiar de către Președintele Donald Trump. Pe fondul nemulțumirii generale și a valurilor de proteste, numai arestarea sau eliminarea lui Guaido nu-i mai trebuie lui Maduro pentru a mai amplifica nemulțumirea publică și prăbușirea accelerată a regimului său.