Marian Vanghelie, fostul primar al sectorului 5, îi demască pe procurorii de la DNA care l-au hărțuit timp de 2 ani în timpul unui dosar instrumentat.
Fostul primar a dezvăluit modul în care DNA i-a instrumentat un dosar folosind un agent instigator, care la rândul său a fost obligat să înregistreze peste 50 de persoane, cu scopul de a strânge informații împotriva lui Marian Vanghelie.
Toată acțiunea s-a derulat pe durata a doi ani, timp în care fostul edil era anchetat și într-un dosar de luare de mită.
Fostul primar notează că este incredibil ce se întâmplă, întrucât deja s-au schimbat cinci judecători, cauza aflându-se acum pe masa celui de-al șaselea magistrat
În același context, politicianul a anunțat că îi va da pe mâna Secției pentru procurori din CSM atât pe fosta șefă DNA Laura Kovesi, cât și pe procurorul Gheorghe Popovici (fost șef al Secției I DNA), dar și pe cei doi procurori de caz care i-au deschis dosarele ulterior clasate.
Jurnaliștii de la Lumeajustiei au precizat și că folosirea agenților provocatori în dosare penale este ilegală, fiind interzisă expres de art. 101 alin. 3 CPP.
Marian Vanghelie a povestit în detaliu tot ce i s-a întâmplat în ultimii doi ani.
„Vreau sa va vorbesc despre un dosar deschis de DNA pe vremea doamnei Kovesi, in anul 2014. As face o mica paralela, ca sa se inteleaga: aceste doua dosare au fost facute inaintea celui in care am fost arestat. In acel moment, se cauta o formula pentru a fi arestat. Pe unul dintre ele cred ca-l stiti (a fost mediatizat): cu generalul Iliescu. As vrea sa va vorbesc despre al doilea, pentru ca este mult mai important.
In al doilea, am si fost amenintat ca voi fi arestat, ca n-am vrut sa dau declaratii. Acum 4 ani de zile, cand am candidat, am fost chemat exact dupa ce mi-am depus candidatura, pe data de 5 mai, am fost chemat daca vreau sa dau declaratii. Am spus ca nu vreau sa dau declaratii. V-am dat dumneavoastra declaratii jos, cand am coborat de la DNA. Ce credeti: doua persoane care nu au datele si nu stim cine sunt au spus ca au aflat ca am luat 2.500.000 de euro spaga intr-un hotel.
Eu i-am spus doamnei procuroare la momentul respectiv in felul urmator: daca dansa face dovada ca eu am intrat in vreun hotel in Romania in perioada aia sau in Hotel Ibis, eu pot sa recunosc fapta. In rest, nu am ce sa declar. Drept dovada: dupa cinci ani de zile de hartuire, dupa tot felul de chemari la Directia Nationala Anticoruptie si incercand tot felul de lucruri cu mine in toata aceasta perioada, ce credeti? Fapta nu exista. Vine al treilea procuror, care spune: fapta nu exista. Clasarea cauzei este cu litera a. Litera a inseamna ca fapta nu exista. Achitare totala. Nu a existat luare de mita, nu a existat nicio intalnire, nu a existat nimic din ceea ce au spus cele doua personaje sinistre, pe care nimeni nu le cunoaste.
As vrea sa va spun un singur lucru, daca va vine sa credeti: ce spun patronii cand ii cheama: 'Martorul Zlate Ion arata ca in prima saptamana dupa incheierea contractelor, a fost convocat de catre primarul Vanghelie Marian, intr-una din zilele de sambata sau duminica, ca urmare a unei programari efectuate de secretara acestuia. Martorul arata ca s-a deplasat la Primaria Sectorului 5 impreuna cu Miron Nelu, a asteptat circa 4 ore in anticamera primarului, iar in jurul orelor 22 a avut o intalnire cu acesta care a durat 5 minute, ocazie cu care primarul le-a comunicat: 'Sa fiti seriosi, sa va faceti treaba, ca altfel plecati din sector!' Deci dupa cinci ani de zile, trebuia sa vina al treilea procuror si sa spuna: nu exista mita; exista doi denuntatori care au auzit ei ca s-a dat o spaga. Nu exista abuz in functie (s-a incercat si prin abuz in functie)”, a scris Marian Vanghelie.
Dosarul fostului primar a fost „plimbat” cinci ani de zile
„Deci as vrea un pic sa fiti atenti, sa fac o mica paralela cu dosarul pe fond, care este plimbat de 5 ani de zile. Sunt la Tribunalul Bucuresti, la al saselea judecator. Am pus oameni de specialitate sa se uite: in ultimii 100 de ani, n-a existat un caz sa se ajunga la sase judecatori. V-am pus in mapa dumneavoastra doua declaratii de la ultimii martori. Unul dintre ei se considera un posibil denuntator al meu. Unul dintre ei se considera ca este si neam cu mine, si el imi transforma mie banii. O sa vedeti acolo: am fost chemat, am fost amenintat ca voi face 10 ani de puscarie, mi-a fost nevasta chemata, mi-a fost soacra chemata, ne-au spus ca ni se iau toate casele si ca voi ajunge pe drumuri. 'Singura sansa [e cea] de colaborare cu noi, ca sa poti sa scapi, daca vrei'. Doi ani de zile la rand, in timpul procesului, in timp ce eram la Tribunalul Bucuresti, acest baiat – fortat de imprejurari si amenintat – a trebuit sa puna tehnica pe el, sa se duca la peste 50 de persoane si sa incerce sa-i inregistreze.
La intrebarea pe care am pus-o ('Puteti sa spuneti numarul celor care ati incercat sa-i inregistrati si ce ati inteles dumneavoastra de la Directia Nationala Anticoruptie? De ce v-au trimis sa-i inregistrati pe acesti oameni, care n-aveau legatura cu primaria?'), a spus: 'Asa mi s-a zis. Daca vreau sa scap, asta este singura solutie'. Cand l-am intrebat numarul, s-a rosit la fata. I-am spus: 'Domnu' Mircea (n.r. Mircea Sorin Niculae), astazi va gasiti, dupa atatia ani de zile, cand dumneavoastra aveti curaj sa spuneti adevarul. Spuneti-i doamnei presedinte [de complet] adevarul! Numarul este foarte important, ca instanta sa-si dea seama modul de comportament si cum gandeau si cum puneau in practica ca sa ne bage-n puscarie pe toti!' Zic: 'Peste 20 sunt putini si peste 50 sunt multi? Puteti sa spuneti barem asa?' 'Sunt multi'. Adica peste 50. Deci dumneavoastra va dati seama?
Un alt martor (un ospatar) vine si declara acum doi ani jumate: 'N-a fost Marian Vanghelie, nu i-a platit nimeni masa lui Marian Vanghelie, nu s-a intamplat cu Marian Vanghelie'. Ce credeti? A doua zi, i-au facut dosar pe marturie mincinoasa, ducandu-l pe acest Nicolae Mircea, chemandu-l in timpul procesului, dupa doi ani, in timp ce ne judecam, dupa ce am stat zeci de zile sub control judiciar, il chemau pe domnul Mircea, ii puneau cablare si l-au trimis dupa ospatar, sa-l santajeze, sa-l inregistreze. Incercau sa-i faca dosar de marturie mincinoasa.
Dintre dosarele in care am avut clasare, la unul dintre ele nici nu am fost vreodata anuntati: daca am fost ascultati, daca am fost urmariti, daca am fost filati, daca ni s-a pus tehnica in sediile noastre... Eu va spun ca s-au intamplat lucrurile astea ilegal, fara sa fim anuntati”, a mai povesti acesta.
Marian Vanghelie face și mai multe dezvăluiri pe site-ul personal
„Veti gasi pe site-ul meu mult mai multe declaratii din procesul actual, sa vedeti cum majoritatea dintre oameni (si oameni seriosi) spun cum li se oprea audierea cand nu le convenea (n.r. procurorilor), erau putin scosi afara, pe hol, si venea cate cineva si le spunea ca ar fi bine totusi sa declare in sensul asta, ca sa nu intre alaturi de Marian Vanghelie.
A venit al treilea procuror si a putut sa spuna ca nu am luat nici mita (ca nu am luat), ca nu am facut nici abuz in functie (ca nu am facut) si ca Marian Vanghelie a depus documentele pe ordinea de zi la consiliu si a luat aprobare pentru documente. Si cum sa iei mita 2 milioane jumate, cand tot contractul era de 1 milion si jumatate de euro? Dar important era ca trebuia sa fiu arestat. Aici nu este problema doar de Marian Vanghelie. Aceste abuzuri ale doamnei Kovesi si ale domnului Coldea au fost facute cu o intreaga tara.
Ca atare, eu m-am gandit in felul urmator (si ma gandesc la Dumnezeu): in prima faza, avocatii mei vor face o reclamatie la CSM, la Sectia de procurori, si le dau posibilitatea procurorilor care au fost in caz, sefului de sectie (domnul Gheorghe Popovici) si doamnei Kovesi (celor patru le fac reclamatia la Sectia de procurori), sa spuna adevarul. Daca recunosc c-au fost pusi de cineva... Eu nu cred ca toata lumea trebuie sa faca puscarie, sa ma duc catre penal. Daca recunoaste barem unul dintre ei, eu va spun ca ma opresc. Daca nu recunosc, a doua etapa este: ma voi indrepta la la Tribunalul Bucuresti, intr-un proces civil. M-am gandit exact ce daune sa le cer. Demnitatea mea nu poate fi cumparata cu daune. Ceea ce mi-au facut mie si familiei mele nu poate fi cumparat cu nimic. Sunt in fata dumneavoastra aici pentru ca vreau sa arat ca am curaj, sunt barbat si nu-mi este frica decat de Dumnezeu”, a concluzionat acesta.