DNA a început urmărirea penală într-un dosar de corupţie la Vama Siret, în care sunt implicaţi 32 de vameşi şi poliţişti de frontieră, un consilier de la Direcţia Operaţiuni Vamale Iaşi şi şase traficanţi de ţigări, anchetatorii stabilind că gruparea era coordonată de un preot din Botoşani.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 39 de inculpaţi, după cum urmează:
a. 16 inspectori şi lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal Siret (Achim Ortanţa, Boca Radu-Pamfil, Ceauşu Victor, Chirilă Laura-Gheorghina, Coroleucă Ernest-Dan, Coroliuc Simion, Lavric Adrian, Mureşan Lucian-Doru, Nechita Rodica-Lacrămioara, Oprescu Daniela, Robu Gheorghe, Schipor Nicu-Cezar, Şcladan Sorin-Constantin, Toma (Actual Perhinschi) Mihaela, Tudor Ioan şi Zegrea Lucian Daniel) sub aspectul comiterii infracţiunilor de : - abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, - luare de mită, - fals intelectual, - folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii;
b. Un consilier din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi (Dascălu Adrian) sub aspectul comiterii infracţiunilor de : - abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, - folosire în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii;
c. 16 poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Rădăuţi, din care doi ofiţeri cu funcţie de conducere şi control (cms. Fediuc Nelu şi scms. Cuzencu Octavian) şi 14 subofiţeri de poliţie de frontieră în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret (Baciu Constantin-Ciprian, Chirilă Dorel-Vasile, Colotelo (Sauciuc) Valentina-Ioana, Costiuc Ilie, Crăciun Radu, Hetriuc Cezar, Hnatiuc Cătălin-Albert, Ilieşi Toader, Jităriuc Virgil, Onuţ Cornel Vasile, Posmangiu-Luchian Alexandru, Şchiopu Mitică, Strugar Sorin-Doru, Zebreniuc Cătălin-Dumitru) sub aspectul comiterii infracţiunilor de : - luare de mită, - abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, - iniţiere sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni, - folosire în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii;
d. 6 persoane ce aveau ca preocupare contrabanda cu ţigări din Ucraina în România prin Vama Siret (Horga Dumitru, Sofronie Dumitru Daniel, Ciornenchi Constantin Paul, Nădejde Daniel Vasile, Horga Bogdan Iulian şi Grumeza Cornelia) sub aspectul comiterii infracţiunilor de: - dare de mită, -iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup - cumpărare de influenţă;
Acuzaţiile DNA
În ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale se menționează că există probe care conturează suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, în perioada 19 august 2008 – 3 martie 2009, inculpatul Horga Dumitru, preot în parohia din localitatea Cândeşti jud. Botoşani, a iniţiat, constituit şi coordonat activitatea de contrabandă cu ţigări din Ucraina a unui grup infracţional organizat ce avea ca scop introducerea unor însemnate cantităţi de ţigări prin Vama Siret (peste plafonul admis de Regulamentul Vamal), cu sprijinul cointeresat al unor poliţişti de frontieră şi lucrători vamali.
Grupul s-a constituit în aceeaşi perioadă în care Nădejde Daniel a fost cooptat de Horga Dumitru şi Sofronie Dumitru Daniel (al cărui copil a fost botezat ulterior de comisarul Fediuc Nelu), pentru a se deplasa periodic în Ucraina şi pentru a participa la introducerea în România a unor cantităţi importante de ţigări cu sustragerea de la plata taxelor vamale. În acest scop i s-a adus la cunoştinţă că, pentru a i se permite intrarea în ţară cu astfel de produse, trebuia să cotizeze lunar cu suma de 200 dolari, banii urmând să ajungă la comisar Fediuc Nelu prin intermediul lui Horga Dumitru. De asemenea, conducătorul grupului asigura finanţarea necesară pentru cumpărarea ţigărilor din Ucraina, folosind sume de bani în valută date de către o persoană din anturajul său, cunoscută cu preocupări pe linie de cămătărie şi pe care Horga Dumitru l-a contactat prin intermediul lui Fediuc Nelu. Procurorii DNA mai arată că Horga Dumitru şi Sofronie Daniel l-au cunoscut pe inculpatul Fediuc Nelu, şef al Punctului de Trecere a Frontierei Siret şi ulterior numit şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, “cultivând” cu acesta o “relaţie de prietenie” bazată iniţial pe oferirea unor “atenţii” constând în bunuri materiale (produse alimentare şi băuturi) şi cadouri cu ocazia sărbătorilor de iarnă de la finele anului 2007.
Relaţiile cu politicienii
Din probele administrate a reieşit că Horga Dumitru susţinea că are relaţii în rândul unor persoane cu influenţă din mediul politic şi din conducerea I.J.P.F. Botoşani, iar Fediuc Nelu se prevala de legătura de prietenie şi relaţiile în rândul conducerii D.P.F. RĂDĂUŢI, I.J.P.F. Suceava şi conducerea I.G.P.F.. Mai mult decât atât, la iniţiativa lui Horga Dumitru, în luna ianuarie 2009, Fediuc Nelu devine cumătru cu Sofronie Dumitru Daniel (naş de botez pentru unul dintre copii acestuia.) Astfel, grupul infracţional a ajuns să fie cunoscut de lucrătorii poliţiei de frontieră, dar şi de lucrătorii vamali din cadrul Biroul Vamal Siret ca fiind “oamenii lui FEDIUC”. Astfel, cei în cauză beneficiau de un tratament preferenţial la trecerea prin Punctul de Trecere a Frontierei (P.T.F) Siret, pe baza oferirii unor atenţii celor aflaţi în serviciu, precum şi a unor “comisioane” date lucrătorului poliţiei de frontieră care era de serviciu şi se ocupa de controlul documentelor - suma de 50 lei, respectiv lucrătorului vamal care efectua controlul vamal pe sensul de INTRARE - suma de 100 lei. De asemenea, membrii grupului aveau acces la informaţii privind planificarea în serviciu a lucrătorilor, a controalelor ulterioare pe arterele de circulație efectuate de D.R.A.O.V. Iaşi, I.P.J. şi I.J.P.F. Suceava sau Garda Financiară Suceava. Toate transporturile au fost efectuate cu autoturisme folosite sau proprietate a membrilor grupului respectiv.
Şpaga dată poliţiştilor
La fiecare intrare în ţară, membrii grupului dădeau lucrătorului poliţiei de frontieră care era de serviciu şi se ocupa de controlul documentelor suma de 50 lei, iar lucrătorului vamal care efectua controlul vamal pe sensul de INTRARE, suma de 100 lei. Fiecare transport s-a efectuat pe baza informaţiilor furnizate de Fediuc Nelu cu privire la planificarea în serviciu a lucrătorilor din P.T.F. Siret (aprobă planificările şi inclusiv componenţa turelor de serviciu), fiind preferate turele conduse de Strugar Sorin, Cuzencu Octavian şi Jitariuc Virgil, din cadrul S.P.F. Siret, şi respectiv şefii de tură Ciornei Tudor şi Șcladan Sorin din cadrul B.V. Siret. Din actele premergătoare efectuate până în prezent rezultă că membrii grupului se informau cu privire la existenţa unor echipe de control din cadrul D.R.A.O.V. Iaşi, precum şi a altor echipe din cadrul altor instituţii cu atribuţii de control în zona de frontieră. Informaţiile erau furnizate atât de Fediuc Nelu cât şi de poliţiştii de frontieră şi vameşii aflaţi în serviciu la P.T.F. Siret. După introducerea în ţară, ţigările au fost revândute cu precădere unor distribuitori din municipiul şi judeţul Botoşani, dar şi în județul Suceava, prin intermediul unor apropiați ai lui Horga Dumitru. În perioada august 2008 – februarie 2009, membrii grupului au introdus în România, cu sprijinul comisarului Fediuc Nelu şi a persoanelor pe lângă care acesta intervenea (lucrători de poliţie de frontieră de serviciu în P.T.F. Siret şi lucrători vamali din cadrul B.V. Siret), cantitatea de 286.240 pachete de ţigări de provenienţă Ucraina sens în care au efectuat un număr de 35 transporturi prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret jud. Suceava.
Prejudiciu
Ca urmare a activităților infracționale desfășurate s-a stabilit un prejudiciu cauzat bugetului de stat, constând în valoarea în vamă a ţigaretelor şi a taxelor vamale şi fiscale aferente, în valoare totală de 1,519,891.00 lei (din care 226,647.00 lei valoare în vamă şi 1,293,244 lei taxe vamale şi fiscale).
Pentru a-și asigura monopolul distribuţiei de ţigări din Ucraina pe raza județului Botoşani, precum şi pentru a majora cantităţile de ţigări ce urmau a fi trecute prin P.T.F. SIRET şi implicit câştigurile realizate din comercializarea acestora, la iniţiativa lui Horga Dumitru, dar şi a relaţiilor conflictuale apărute între Fediuc Nelu şi un ofițer de poliție, șef de tură aflat în subordinea inculpatului, cei doi au hotărât îndepărtarea din circuitul de contrabandă unor așa ziși competitori (în fapt alte persoane care se ocupau de contrabanda cu țigări în aceeași zonă). Astfel, unul dintre aceștia a fost depistat și sancţionat contravenţional cu suma de 5. 000 lei şi confiscarea, din autoturismul acestuia, a cantităţii de 200 pachete de ţigări, iar altul a fost sancționat prin confiscarea cantităţii de 666 pachete de ţigări şi aplicarea unei contravenţii în valoare de 5.000 lei.
În perioada 21-25 aprilie 2014, celor 39 de inculpaţi li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală de inculpat și acuzațiile, în conformitate cu art. 309 din Codul de procedură penală.