În Republica Moldova, reapar ploile, astăzi, 11 aprilie. Vor fi zone ce nu vor fi ocolite de precipitații, chiar dacă valorile termice se mențin, la fel ca și în zilele trecute, la un nivel foarte ridicat. În partea de nord și nord-est sunt așteptate ploi, după cum au anunțat meteorologii. În restul teritoriului, Soarele va fi acoperit parțial de nori. Vântul va sufla moderat.
Zonele din Republica Moldova în care va ploua
Maximele zilei sunt cuprinse între valorile de 23 și 26 de grade Celsius, iar minima va ajunge la 12 grade, conform specialiștilor meteo. Se vor înregistra 26 de grade la Chișinău, 25 la Cahul, 24 la Ștefan Vodă și valori de 23 de grade Celsius la Rîbnița, Briceni și Bălți. Mâine, vor fi condiții de ploaie în toată țara, temperaturile sunt în scădere și ajung la maxime de 19-23 de grade.
În România, temperaturile maxime, în uşoară scădere faţă de ziua precedentă, în nordul şi în vestul teritoriului, se vor încadra între 21 de grade în nordul Moldovei şi 28…29 de grade în Bărăgan, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 şi 15 grade, uşor mai mici în depresiunile intramontane.
În nordul şi nord-estul ţãrii vor fi înnorări temporare şi cu totul izolat posibile ploi slabe de scurtă durată, iar în restul teritoriului cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu uşoare intensificări în prima parte a zilei în regiunile estice.
În București, vremea va fi în continuare frumoasă şi deosebit de caldă pentru a doua decadã a lunii aprilie. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă va fi de 10…12 grade, uşor mai coborâtă în zona periurbană.
Vremea în marile orașe:
Timișoara: 19 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 53%, Vânt: 13 km/h
Oradea: 19 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 57% Vânt: 19 km/h
Baia Mare: 14 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 77%, Vânt: 6 km/h
Cluj Napoca: 14 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 63%, Vânt: 10 km/h
Sibiu: 15 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 58%, Vânt: 14 km/h
Alba Iulia: 16 grade Celsius, Precipitații: 30%, Umiditate: 58%, Vânt: 19 km/h
Craiova: 20 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 44%, Vânt: 24 km/h
Târgu Jiu: 19 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 49%, Vânt: 13 km/h
Suceava: 16 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 60%, Vânt: 16 km/h
Bacău: 18 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 50%, Vânt: 14 km/h
Botoșani: 17 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 53%, Vânt: 13 km/h
Miercurea Ciuc: 13 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 68%, Vânt: 14 km/h
Brașov: 14 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 63%, Vânt: 18 km/h
Ploiești: 21 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 40%, Vânt: 14 km/h
Buzău: 21 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 36%, Vânt: 14 km/h
Târgoviște: 19 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 41%, Vânt: 14 km/h
București: 22 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 38%, Vânt: 16 km/h
Iași: 18 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 48%, Vânt: 16 km/h
Galați: 22 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 40%, Vânt: 6 km/h
Brăila: 22 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 41%, Vânt: 6 km/h