Donald Trump pare hotărât să pună Uniunea Europeană la locul ei.
Președintele american a anunțat, ieri, că va majora taxele pentru vinurile franțuzești sau alte mărfuri importate din Hexagon, ca represalii pentru intenția Parisului de a impune o taxă de 3% asupra veniturilor realizate de marile companii americane specializate în servicii digitale (Apple, Amazon, Google, etc.).
Potrivit lui Trump, măsura ar putea intra în vigoare chiar înainte de summitul G7 din luna august. "Franța a impus o taxă asupra companiilor noastre... au făcut un lucru greșit, nu ar fi trebuit ", a spus liderul american, referindu-se la taxa aprobată recent de Parlamentul Franței.
„Sunt obișnuiți să profite de Statele Unite, dar nu cu mine președinte", a continuat Trump. "Ar putea fi vorba de vin, ar putea să fie altceva. Vom anunța destul de curând."
Amenințarea președintelui american nu i-a surprins pe experți. Încă de la începutul acestei luni, Oficiul Reprezentanților Comerțului din Statele Unite a avertizat că taxa franceză asupra companiilor de tehnologie ar putea discrimina companiile americane.
Dar acest scandal dintre SUA și Franța nu este decât vârful iceberg-ului care amenință relațiile dintre Washington și Uniunea Europeană. În SUA se discută din ce în ce mai puternic despre noi tarife pentru importurile din Uniunea Europeană.
Europenii știu la ce trebuie să se aștepte, chiar dacă discuțiile comerciale nu au început încă. Șeful UE pentru comerț, Cecilia Malmström, a avertizat că SUA va impune în curând represalii tarifare pentru produse europene de până la 25 miliarde de dolari, legat de litigiul cu privire la subvenționarea companiilor aeriene.
Un alt factor care ar putea determina Washingtonul să lovească Europa îl reprezintă dosarul iranian, pentru că liderii europeni refuză să se ralieze poziției dure a americanilor.
Dar nu acesta e cel mai rău scenariu posibil. Șapte oficiali ai Comisiei Europene și mai mulți diplomați din UE au declarat, conform site-ului politico.eu, că se tem că Trump va impune tarife auto dureroase încă din luna noiembrie. Reprezentanții UE a declarat că, în acest caz, Europa va răspunde cu tarife asupra importurile din SUA.
„Comparativ cu un an în urmă, numărul agenților iritanți în ceea ce privește relațiile comerciale a crescut, nu a scăzut", a declarat Luisa Santos, director pentru relații internaționale la BusinessEurope, adăugând că “Este foarte dificil de păstrat o agendă pozitivă".
Unii încearcă să arate optimism. "Dacă există o voință politică, am putea ajunge la o soluție înainte de sfârșitul anului" a declarat ministrul german al Economiei, Peter Altmaier. Alții cred, însă, că Donald Trump e convins că dreptatea e de partea sa.
„Trump crede cu tărie - și a convins mulți americani de asta- că s-a profitat de Statele Unite în toți acești ani și că Europa ar trebui să facă unilateral concesii", susține Gary Hufbauer de la Institutul Peterson pentru Economie Internațională din Washington.
De altfel, Trump a afirmat în repetate rânduri că vrea să reducă deficitul de comerț dintre SUA și UE. Va fi probabil o temă importantă în campania sa pentru alegerile prezidențiale de anul viitor. Ținta predilectă vor fi producătorii de automobile.
Încă din mai, Trump a declarat că importurile de autoturisme și piese auto din Europa "amenință să compromită securitatea națională a Statelor Unite" și l-a însărcinat pe reprezentantul său comercial, Robert Lighthizer, să abordeze tema în discuțiile comerciale din următoarele șase luni.
Acest termen expiră la jumătatea lunii noiembrie, la scurt timp după ce Juncker îi va preda conducerea Comisiei Europene Ursulei von der Leyen. S-ar putea ajunge la o soluție de compromis în ultimul moment?
Greu de crezut. S.U.A. solicită includerea produselor agricole în aceste discuții, lucru pe care reprezentanții UE îl exclud categoric.
Deși mulți speră că Ursula von der Leyen ar putea să aducă un suflu nou în aceste negocieri, spațiul de manevră al viitorului președinte al Comisiei Europene este limitat de hotărârile convenite de țările UE, iar Franța se declară categoric împotriva includerii produselor agricole în aceste discuții.
E de înțeles, potrivit statisticilor americane, Franța nu are o miză foarte mare. Exporturile franceze de autoturisme și autovehicule în America au ajuns la aproximativ 900 de milioane de dolari.
În schimb, Germania a exportat mașini și piese de mașini în valoare de 28,7 miliarde de dolari. E și motivul pentru care Berlinul e pregătit să dea dovadă de mai multă flexibilitate în aceste negocieri.
Nu de alta, dar o acțiune hotărâtă a lui Trump împotriva industriei auto germane ar fi picătura care ar putea umple paharul (alături de problemele cauzate de Brexit și situația de la Deutsche Bank) și ar putea arunca țara, dacă nu cumva toată Uniunea, în recesiune.
Deși și în Statele Unite există o opoziție puternică împotriva unui război comercial cu Uniunea Europeană în ceea ce privește industria automobilistică, germanii sunt sceptici că Trump va da înapoi. Jürgen Matthes de la Institutul de Economie din Germania spune că în războiul comercial cu China, Trump a demonstrat că "atunci când există probleme, Trump merge pe calea confruntării". „
Calculul economic nu este foarte prezent", a adăugat el. "Aceasta crește astfel probabilitatea tarifelor pentru mașini". Singura speranță a germanilor este că Trump ar putea folosi aceeași strategie ca în relațiile cu China și Mexic.
„O taxă limitată de 10% ar putea fi totuși suportabilă" pentru industria auto, a spus Matthes. Reprezentanții puternicului grup de lobby BusinessEurope susțin, însă, că negocierile comerciale dintre SUA și UE vor fi afectate de relațiile dintre Washington și Beijing.
În cazul în care tensiunile cu China vor crește, e foarte probabil ca unii dintre consilierii președintelui SUA să încerce să evite un război comercial pe două fronturi.