Mazăre pleacă în Madagascar! Ministerul Justiției o spune clar!

Ministerul Justiției oferă o primă reacție după ce autoritățile din Madagascar au transmis că extrădarea lui Radu Mazăre, fostul edil al Constanței, a fost ilegală.

Extrădarea este un act suveran al statului solicitat, orice imixtiune fiind, dincolo de o încălcare gravă a normelor diplomatice, o încălcare a suveranității altui stat și a principiilor de drept internațional. Prin urmare, nu ar fi putut fi verificată sub nicio formă de către statul român modalitatea de soluționare a cererii de extrădare”, scrie just.ro.

„Ca urmare a informării primite din partea Centrului de Cooperare Polițienească Internațională privind localizarea d-lui Mazăre pe teritoriul Republicii Madagascar, Ministerul Justiției a întocmit la data 10 mai 2019 cererea de extrădare adresată Ministerului Justiției al Republicii Madagascar, întemeiată pe dispozițiile Convenției Națiunilor Unite împotriva Criminalității Transnaționale Organizate (adoptată la New York, 15 noiembrie 2000) și ale Convenției Națiunilor Unite împotriva Corupției (adoptată la New York la 31 octombrie 2003).

Cererea de extrădare și documentele au fost transmise cu maximă celeritate, pe cale diplomatică, la data 11 mai 2019.

Informarea de aprobare a extrădării a fost transmisă prin canale polițienești (Centrul de Cooperare Polițienească Internațională), statul solicitat cerând imperativ ca autoritățile române să preia persoana extrădată până la data stabilită de către acesta. Totodată, ne-au fost furnizate o serie de documente, printre care și cel intitulat „ordre d'extraction” (ordinul de scoatere din penitenciar), ordin care poate fi emis doar după ce extrădarea este acordată, iar persoana poate fi preluată din penitenciar (potrivit legii de cooperare judiciară a Republicii Madagascar).

Potrivit Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, preluarea persoanei extrădate este de competența Ministerului Afacerilor Interne - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională.

În orice formă de cooperare judiciară internațională, soluționarea cererii are loc potrivit legii statului solicitat, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Ministerul Justiției român nu are nicio competență, dată de vreo normă internă sau internațională, să intervină sau să verifice modalitatea în care un stat solicitat execută orice fel de cerere de cooperare judiciară.

Extrădarea este un act suveran al statului solicitat, orice imixtiune fiind, dincolo de o încălcare gravă a normelor diplomatice, o încălcare a suveranității altui stat și a principiilor de drept internațional. Prin urmare, nu ar fi putut fi verificată sub nicio formă de către statul român modalitatea de soluționare a cererii de extrădare. Singura posibilitate pe care o avem la dispoziție este de a solicita informații privind stadiul procedurilor.

Orice procedură de cooperare judiciară, fie că este întemeiată pe o convenție, un tratat sau pe curtoazia internațională, pornește de la o prezumție de bună credință și de respectare a normelor și principiilor de drept internațional, fiind de neconceput o lipsă de încredere reciprocă. Fiecare stat are obligația de a-și respecta propria lege atunci când soluționează cereri de cooperare judiciară în general și în special cereri de extrădare, neputând fi admisă o conduită contrară.

Statul român și-a îndeplinit atribuțiile, cu deplina respectare a legii și a instrumentelor internaționale aplicabile”, a arătat Ministerul Justiţiei.