USR PLUS schimbă strategia. Cîțu poate pierde funcția de premier și mai devreme

Dan Barna_Dacian Ciolos_USR PLUS

Liderii USR PLUS nu mai au răbdare cu Florin Cîțu și dacă acesta nu renunță la funcția de premier cu o demisie de onoare, sunt șanse mari ca Dan Barna și Dacian Cioloș să semneze moțiunea de cenzură împotriva guvernului încă de vineri, nu de luni, cum planificaseră inițial cei doi copreședinți ai formațiunii citate.

Vineri este cea de-a treia criză politică între PNL și USR PLUS, ale căror mize pot provoca ruperea coaliției de guvernare, așa cum au afirmat deja Dan Barna și Dacian Cioloș.

Una dintre nemulțumirile la adresa liberalilor are legătură cu adoptarea Programul Anghel Saligny. De asemenea, liderii USR PLUS sunt nemulțumiți din cauza faptului că nici până în prezent nu s-a ajuns la desființarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

Dan Barna a reamintit celor din PNL că acest obiectiv important pentru justiția din România face parte din programul de guvernare și i-a acuzat pe partenerii din UDMR că au făcut tot ce au putut pentru a stopa desființarea SIIJ.

Desființarea SIIJ, un reproș pentru Cîțu

Totodată, copreședintele USR PLUS a punctat că desființarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie este o cerință pentru MCV (Mecanismul de cooperare și de verificare).

Picătura care a umplut paharul a fost revocarea din funcție a ministrului Justiției, Stelian Ion. Acesta fost momentul în care USR PLUS a clamat că intenționează să semneze moțiunea de cenzură inițiată de AUR.

Astfel, conform surselor g4media.ro, miniștrii USR PLUS vor boicota ședința de guvern progrmată vineri, la 16:00. Atunci se așteaptă ca premierul Florin Cîțu să adopte Programul Anghel Saligny.

USR PLUS n-are răbdare cu Florin Cîțu

La 18:00, liderii USR PLUS vor participa la întâlnirea din coaliție și vor discuta despre viitorul guvernării. Astfel, dacă prim-ministrul Cîțu nu-și prezintă demisia de onoare după negocieri, ”USR PLUS ar putea depune moțiunea de cenzură chiar și în această seară”.

În acest război dus în vârful puterii, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că social-democrații nu vor depune moțiunea de cenzură împotriva guvernului Cîțu dacă nu vor avea garanția că adună suficiente voturi pentru adoptarea ei.

Totuși, Ciolacu a reliefat că PSD va vota moțiunea depusă de AUR împreună cu USR PLUS.