Mihai Polițeanu a reușit marea surpriză și a câștigat primăria Ploiești, din postura de independent.
Mihai Polițeanu, noul primar al Ploieștiului
Fost membru USR, Mihai Polițeanu a reușit să schimbe soarta alegerilor din Ploiești, în fața unor mari partide ca PSD și PNL.
Fără prea multe șanse la început de campanie, politicianul a reușit să mobilizeze populația din oraș și să răstoarne toate calculele.
Mihai Polițeanu a performat într-un domeniu important încă de acum 20 de ani:
„În 2001, ca student masterand, am lucrat la cabinetul lui Vasile Lupu, fost parlamentar şi creator al celebrei Legi 1/2000 de retrocedare către țărani a pământurilor confiscate de regimul comunist. A fost primul contact cu zona politică pe care l-am avut şi îi păstrez o amintire frumoasă acestui om hâtru şi hotărât”, a scris Polițeanu pe pagina sa oficială.
Carieră legată de Monica Macovei
Politicianul a fost și consilier al Ministerului Justiției:
„Înainte de a mă implica în mișcarea civică, între 2005 și 2007 am fost consilier al Ministrului Justiției. În perioada respectivă s-au pus bazele Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și ale Agenției Naționale de Integritate (ANI). Între 2007-2009 am fost manager de proiecte anticorupție în cadrul fundației Freedom House România.
Din 2009 până în 2015 am fost asistent la Parlamentul European – europarlamentar Monica Macovei”, mai scrie Polițeanu.
A decis să părăsească USR în urmă cu doi ani
În perioada 2019-2022, Mihai Polițeanu a fost membru USR, însă a decis să părăsească partidul:
„În toamna lui 2022 am demisionat din USR. Am fost dezamăgit de subordonarea USR Prahova față de PNL la nivel local și județean. Împreună cu mai mulți colegi și prieteni, am decis să punem bazele și să construim o alternativă pentru Ploiești”, a mai declarat Mihai Polițeanu.
Mihai Polițeanu a câștigat alegerile la Primăria Ploiești cu 25,22% din voturi. Acesta l-a învins pe candidatul liberal Bogdan Nica - 20,21% și pe actualul primar Andrei Volosevici (PSD) - 19.6%.