USR considera că Guvernul nu trebuie să accepte proiectul de ordonanţă de urgenţă pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii. Oficialii au declarat că Nicolae Ciucă îi lasă pe români fără bani.
USR cere Guvernului Ciucă să renunţe imediat la proiectul de ordonanţă de urgenţă, pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii, care prevede modificări nocive la Pilonul 2. Cătălin Drulă, liderul partidului, a precizat că PSD vrea să fure pensiile private ale românilor pentru a-şi acoperi cheltuielile excesive din bani publici cu privilegiile şi pensiile speciale. Dragnea, Tudose, Ponta şi Dăncilă sunt alți politicieni care au încercat acest lucru.
„Guvernul cu epoleţi nu numai că îi sărăceşte pe români în plină criză energetică şi a preţurilor, dar vrea să le ia şi banii de pensie privată. Aici s-a ajuns cu «cel mai stabil, solid şi performant guvern din ultimii destul de mulţi ani», după cum îl lăuda mândru întâiul schior al ţării. Desfiinţarea Pilonului 2 de pensii, încercată şi de Dragnea şi ai săi, cu singurul scop de a umple buzunarele partidului cu bani pentru viitoare sinecuri şi alte pensii speciale, e o nouă lovitură cinică pe care PSD şi PNL le-o dau românilor. Românii au o şansă la o pensie decentă prin Pilonul 2, dar Guvernului Ciucă nu îi pasă, din contră. Ce aşteptări putem avea de la un guvern care face miliarde de lei pe urma scumpirilor din energie, suportate tot de români?”, a afirmat Cătălin Drulă.
Ce spune USR
În acelaşi timp, USR solicită ministrului Muncii, Marius Budăi, să declare public când a avut loc consultarea cu cei de la ASF pe marginea modificărilor la Pilonul 2, în condiţiile în care marţi, 23 august, la ora 12.00, Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică ordonanţa de urgenţă. Drulă a mai declarat și că fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, a discutat cu Guvernul Ciucă cu privire la Pilonul 2 încă de săptămâna trecută.
„Au negat, după care şi-au continuat planul ca şi cum nimic n-ar fi. E mare urgenţă vara asta! Trebuie să dea 35 de pagini de ordonanţă acum pe Pilonul 2. Nu mai poate fi amânat. Pe cine mai prostesc? Miza sunt banii pe care îi cotizaţi în fiecare lună la Pilonul 2. Banii dumneavoastră pe care îi vor ei. Nu banii deja acumulaţi. Miza e ce mai vine pe viitor. Vor face încă o companie de stat ca să preia portofoliul fondurilor gonite. Ca să vă spună că banii dumneavoastră sunt acum în siguranţă la un nou Bancorex. La cum merg lucrurile, în 2024, nu vom mai avea Pilon 2, iar pensiile speciale vor fi mai mari ca niciodată”, a declarat Claudiu Năsui, conform economedia.ro.