O locomotivă cu aburi lansată în zbor, roţi dinţate uriaşe rostogolite ca nişte tăvălăguri, atmosferă uleioasă de uzină, uvrieri trebăluind. Apoi miliţieni şi pietoni zburdă zglobii prin peisaj. "Inovaţâie", "Studentâi" şi alte asemenea inscripţii înălţătoare mobilizează telespectatorul.
Peste tot tabloul planează capetele de mucava ale protelarilor, semeţul tovarăş şi falnica sa tovarăşă, retezate din genericele Mosfilm în timp ce se tot învârteau pe soclu, plus secera şi ciocanul ţinute strâns de nişte pumni plutitori. Efectele de Hollywood nu pot masca duhoarea groasă de bolşevism. - Până la urmă şi acestea fac parte din istoria noastră, încearcă să se explice crainicii TVR, uşor jenaţi că trebuie să comenteze aşa ceva. Cum însă din ceremonia de la Soci lipsesc orice referiri la cei peste 60 de milioane de morţi în gulagul sovietic, ori la cei trei milioane de morţi din temniţele comuniste româneşti, ori la opresiunea şi jaful sistematice la care a fost supusă România sub cizma rusească, ori la raptul Basarabiei şi Bucovinei de Nord, necum la teroarea în care trăiesc şi azi românii din Transnistria sub diktatul muscalului, comentatorii TVR continuă fără mari vătămări de conştiinţă lectura desfăşurătorului, iar Ponta şi Daciana fâlfâie extaziaţi din membre. Ponta chiar se simte bine în acest borş bolşevic de la Soci. Altfel, cum să explici că a postat pe Facebook o poză cu - ţine-mă, Doamne! – Ianukovici, satrapul Ucrainei, Kim Yong Nam, marioneta ăluia mic şi rău de la Phenian şi, premierul Bulgariei, singurul coleg din NATO ţi UE care a mai făcut sluj la Soci. "Premierul Victor Ponta, alături de lideri importanţi de stat şi de guvern, la dineul oferit cu ocazia deschiderii Olimpiadei de Iarna 2014", a scris el mândru lângă poza cu puternic iz penal. Profitând de dispariţia din ţară a lui Ponta, plecat să pupe papucul Tătucăi Putin cu nădejdea slugii de a se căftăni, Antonescu a ţinut cu curaj să-şi atace compli... copreşedintele, explicându-i in absentia ce e aia partid de dreapta. PNL vasăzică. Doar că pretinsul partid de dreapta al lui Antonescu tocmai ce votase masiv, în Parlamentul European, Raportul Lunacek, document care este pe cale să instituie dictatura minorităţilor sexuale, respingând o rezoluţie paralelă care pleda pentru respectarea TUTUROR drepturilor omului. Raportul Lunacek recomandă ÎN PREMIERĂ necesitatea pedepselor penale împotriva celor care neagă drepturile LGBTI, inclusiv căsătoriile și înfierea de copii. Nemaivorbind despre pașii serioși făcuți pentru legalizarea pedofiliei sau incestului. LGBTI, Adică Lesbiene, Gay, Bisexuali şi Transsexuali. Observaţi că sigla s-a înbogăţit între timp cu o literă, I: de la Intersexuali. Aşadar, de la sinistra incriminare penală a homosexualilor în vremea lui Ceauşescu, la preconizata incriminare penală a celor care pledează pentru normalitate, a celor care cer ca deviaţiile sexuale să nu pervertească şi să bulverseze regulile de veacuri ale societăţii. Iată cum au votat românii, un argument important în perspectiva alegerilor europarlamentare:
Contra Raportului Lunacek: Oana Antonescu, Sebastian Bodu, Marian-Jean Marinescu, Rareş Niculescu, Cristian Preda, Theodor Stolojan (PDL); Iosif Matula, Csaba Sogor, Iuliu Winkler (UDMR); Vadim Tudor. Pentru: Petru Luhan (PDL); Adrian Severin (fost PSD); Eduard Hellvig, Norica Nicolai, Renate Weber, Ovidiu Silaghi, Adina Vălean (PNL). Abţinere: Elena Băsescu. Absenti sau non-vot: Minodora Cliveti, Corina Creţu, Daciana Sârbu, Adriana Ţicău, Victor Boştinaru, Sabin Cutaş, Ioan Enciu, Cătălin Ivan, Ioan Mircea Paşcu, ClaudiuTănăsescu (PSD); Laszlo Tokeş, Dan Zamfirescu. Evident, bătându-i lui Ponta obrazul stâng, Crin Antonescu nu a scos nici pâs despre mostra de "comportament de dreapta", pe care partidul său a furnizat-o, având-o în frunte chiar pe consoarta sa, aspirantă la postul de primă doamnă a ţării. Adevărul e că USL, departe de a fi o combinaţie explozivă de Stânga – Dreapta, este de fapt un ghiveci între bolşevismul supravieţuitor, adaptat unui simulacru de economie de piaţă, şi marxismul occidental, reînviat din morţi după sfârşitul Războiului Rece. Două curente totalitare – dictatura oligarhiei de stat şi cea a poliţiei gândirii – care sunt pe punctul să se ciocnească decisiv. Ca de obicei, în istorie, România se află în zona zero de impact. Şi tot ca de obicei, este condusă de forţa politică cea mai nefastă – USL care le reuneşte pe amândouă.