Uniunea Europeană a mai dat o mostră de metodă comunitară și de multilateralism european, o variantă pe care o propune ca model și la nivelul guvernanței globale.
Ursula von der Leyen. Este vorba despre o formulă de punere de acord a intereselor tuturor părților și de convenire a formulelor de rotunjire a colțurilor și de eliminare a asperităților prin considerarea intereselor legitime formulate cu argumente și bună credință de toate părțile interesate. Așa se ajunge la formulele consensuale chiar și în cele mai dure probleme și cele cu miză majoră precum funcțiile de la nivel european – Comisie, Consiliu, Parlament, Banca Centrală Europeană. Și asta în 28 de state membre, 29 cu Marea Britanie.
Este cu totul remarcabil cum, în câteva zile de întruniri dure, cu multiple propuneri și grupuri de lucru secvențiale, dar în care nimeni nu s-a cramponat de poziții canonice, nenegociabile, au fost stabilite pozițiile de conducere europene, în opinia Consiliului European. Și soluția găsită e cea mai bună, aș spune eu, cu Ursula von der Leyen, primul președinte al Comisiei Europene german, după jumătate de secol. E chiar mai bună decât înțelegerea Osaka a celor mari, iar formatul convenit respectă și împărțirea cu prezența la funcțiile de conducere a unor reprezentanți din noile state membre - prezența la președinția Parlamentului European a lui Serghei Stanișev, vicepreședintele grupului socialist, din Bulgaria, pentru jumătate de mandat. Și echilibrul de gen e respectat, și avem și primul președinte al Comisiei Europene femeie din istoria comunităților europene și a Comisiei Europene după Maastricht.
Doamna Ursula von der Leyen are însă ceva mai multe elemente caracteristice interesante, care merită relevate aici, dincolo de potopul de observații negative care s-au făcut la adresa sa: va fi un președinte al Comisiei Europene euro-atlantist, vorbitor de limbă franceză și ministru al Apărării german, de meserie medic și politician cu vechi state de funcții. Am cunoscut-o și am reușit să vorbesc cu doamna ministru la Tallin, în urmă cu nici două luni, când nimeni nu-și imagina că poate fi un candidat la Președinția Comisiei Europene.
Iar raționalitatea, argumentele și gândirea de civil care conduce un organism militar ce trebuie reformat, întărit și cu probleme de creștere substanțiale ca cel german, o definesc în tușe pozitive profesionale și politice. Mai pot adăuga un număr de luări de poziții publice – mă rog, off the record, dar la o sală de 600 de persoane – extrem de sănătoase în legătură cu Rusia. Nu am cum să reproduc aici pozițiile concrete, ar fi incorect, dar pot spune cu certitudine că e vorba despre o abordare echilibrată și realistă a Rusiei, nicidecum una fantezistă, tezistă sau visătoare și naivă. Doamna Leyen a condus o Germanie care a avut reponsabilitatea comandei VGTF, a forței de reacție rapidă a NATO, în timp ce tot Germania cu doamna Leyen ministru al Apărării asigură trupele de descurajare NATO din Lituania – 26 tancuri, vehicule blindate, peste 500 de soldați, un batalion completat cu soldați belgieni și olandezi pentru a viza apărarea statelor baltice de o eventuală agresiune rusă.
Dacă echilibrul se menține, și României îi rămâne șansa conducerii unei instituții europene relevante, Parchetul European. Și acest lucru poate fi un avantaj pentru țara noastră, după o președinție de succes marcată de un Consiliu European despre viitorul Europei în care Președintele României, Klaus Iohannis, a jucat rolul de gazdă, moderator și negociator - așa cum a făcut-o și în ultimele zile la Consiliul European. Iar aici echilibrele instituționale sunt importante, odată ce statele din grupul Vișegrad își continuă problemele în relațiile cu Comisia Europeană, în timp ce România pare să le fi calmat și așezat pentru moment, după alegerile europarlamentare și schimbarea de conducere la principalul partid aflat la guvernare. Metoda comunitară rămâne cea mai interesantă creație practică, de proceduri și reușite ale Comisiei Europene. Să ai un vot unanim în Consiliul European este o realizare deosebită, de creare a unui larg consens, fapt care subliniază viabilitatea și forța multilateralismului european. Și infirmă fundamental abordările Președintelui rus Vladimir Putin, la reuniunea G20 de la Osaka și în interviurile Financial Times date acolo, când afirma moartea democrației liberale – când de fapt refuză să accepte faptul relevat de Președintele Consiliului European, Donald Tusk, că autocrațiile, oligarhiile și spolierea cetățenilor sau cultul personalității sunt moarte, iar peste 50% din cetățenii lumii își doresc democrații, sau formule democratice îmbunătățite față de cele existente astăzi. E adevărat că metoda comunitară, căutarea consensului multilateral (nu multipolar, cum încearcă să pervertească abordarea Rusia lui Putin) nu funcționează dacă partenerul cu care încerci concilierea și găsirea consensului nu respectă regulile jocului. Este cazul negocierilor UE în relația cu Rusia.
Merge când ai în față un partener loial și care respectă regulile și-și respectă angajamentele, nu când relativizează dreptul internațional public și te minte în față cu „interpretări creative” ale autodeterminării. Care nu are valuri de agende secrete, ascunse, care nu-și modifică țintele și obiectivele la fiecare întâlnire, negând acordurile la care se ajunsese deja, care nu introduce în discuție pretenții nelegitime, excesive sau de-a dreptul ilegale.
Căutarea, în aceste cazuri, a căii de mijloc și de consens duce la păcăleli succesive, frustrări și mâhniri, așa cum a experimentat deja Germania doamnei Merkel cu Acordul Meseberg sau cu promisiunile de rezolvare a conflictelor înghețate și retragerea trupelor din Europa, în schimb apărând o agendă revizionistă, revanșardă, anexarea Crimeii și agresiunea militară din Estul Ucrainei și recenta nealiniere forțată impusă la frontiera flancului estic al UE și NATO de către Kremlin. Și totul, pe seama popoarelor de la frontiera Flancului Estic al UE și NATO.