Cea de-a 65-a ediție a galei Festivalului de Film de la Berlin a adus cinematografiei românești o nouă victorie importantă, a obținut Ursul de Argint, distincție acordată pentru regie
Echipa filmului „Aferim” a plecat spre Berlin cu speranță, deși nimeni nu se aștepta să primească vreun premiu după ce anul trecut „Poziția copilului” obținuse Ursul de Aur. Dar „Aferim” a reușit să impresioneze juriul Berlinalei 2015 (5 - 15 februarie) format din regizorul Darren Aronofsky (SUA), Daniel Brühl (actor, Germania), Bong Joon-ho (regizor, Coreea de Sud), Martha De Laurentiis (producător, SUA), Claudia Llosa (regizor, Peru), Audrey Tautou (actriță, Franța) și Matthew Weiner (producător/ scenarist, SUA). Ursul de Aur a fost decernat cineastului iranian disident, arestat la domiciliu, Jafar Panahi, recompensat pentru lungmetrajul „Taxi”. Ursul de Argint pentru cea mai bună regie „înseamnă o confirmare extraordinară pentru ceea ce înseamnă personalitatea și creația lui Radu Jude, pentru curajul pe care l-am avut împreună de a duce la capăt acest proiect deosebit de complex”, a declarat Ada Solomon, după ceremonia de la Berlin.
FOTO: Ada Solomon, n-a fost deloc o misiune ușoară. FOTO: SILVIU GHETIE
Un film despre mentalități
Acțiunea filmului are loc în Țara Românească de la începutul de secol XIX. Personajul principal, un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoțit de fiul său (Mihai Comănoiu), caută un rob țigan fugar (Cuzin Toma). „Aferim” este un film despre mentalități și despre felul în care acestea trec de la o persoană la alta ca o molimă. Filmul atinge subiecte precum sclavia romilor, condiția femeii, relația dintre părinți și copii, educația, antisemitismul. „Mi-aș dori să sesizez la ceilalți interes pentru film și pentru artă cu adevărat. Pentru lucrurile acestea, nu pentru ce tinichea a luat un film sau altul”, spune regizorul Radu Jude.
FOTO : „Mi-aș dori să sesizez la ceilalți interes pentru film și pentru artă cu adevărat FOTO: SILVIU GHETIE
Banii au venit și din străinătate
Pentru producătorul filmului, Ada Solomon, n-a fost deloc o misiune ușoară. „A fost complicat, pentru că banii pe care îi poți obține din România nu sunt suficienți și atunci trebuie să reușești să câștigi finanțare din alte țări. Am reușit la CNC, apoi la Fondul de Film din Bulgaria, la Fondul de Film din Cehia, la EurImages, fondul de film al Uniunii Europene, și din alte două, trei locuri. În momentul în care ai o coproducție internațională, banii, chiar dacă sunt mai mulți, se împart, pentru că și în țările respective sunt mai mulți oameni care lucrează pentru film și care trebuie plătiți din bugetul acesta și, paradoxal, deși ai mai mulți bani în buget, ei sunt mult mai puțini în realitate”, a mărturisit Radu Jude când a fost întrebat cât de greu a fost să obțină banii pentru film.
Cine este Radu Jude
Radu Jude (38 de ani) a regizat „Lampa cu căciulă”, „Alexandra”, „O umbră de nor”, „Trece și prin perete”, scurtmetrajele care au câștigat câteva premii. „Cea mai fericită fată din lume” a fost distins cu premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, premiul FIRESCI la Festivalul de la Sofia. Cel de-al doilea lungmetraj realizat de Radu Jude, „Toată lumea din familia noastră”, a fost proiectat în premieră mondială la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, în secțiunea Forum. Filmul a obținut marele premiu al Festivalului de la Sarajevo, marele premiu Bayard d’Or și premiul pentru cel mai bun actor la Namur IFF, marele premiu la CinEast IFF, trofeul Festivalului Internațional de Film Anonimul, premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF.