Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a anunțat că România urmează să fie tranzitată de fenomene atmosferice extreme. Prognoza meteo este valabilă pentru următoarele zile.
Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a vorbit despre fenomenele meteo extreme așteptate în zilele următoare. Meteorologul a vorbit inclusiv despre apariţia unui ciclon care se va forma în Marea Neagră şi care va ajunge și în România.
„Până în jurul datei de 21 iunie vom vorbi în fiecare zi de mesaje meteorologice generale de tip cod galben sau portocaliu pentru că fenomenele meteorologice extreme ce caracterizează condițiile de instabilitate atmosferică accentuată vor fi prezente, în special, în jumătatea estică a țării.", a spus Elena Mateescu la Antena3.
Meteorologul a mai precizat
„După cum bine știm, până în această seară la ora 23:00 vorbim de 10 județe din partea de est a ţării care se vor afla în continuare sub incidența avertizării meteorologice de cod portocaliu, acolo unde la nivel local perioadele de instabilitate atmosferică accentuată vor aduce în continuare cantități de precipitații ce pot depăși pe arii restrânse 50-60 de l/mp.Nu în ultimul rând, încă 15 județe sub incidența codului galben. Vorbim de cantități de precipitații între 35-50 l/mp.
Din această seară de la ora 23:00 până mâine dimineață la ora 10:00 rămân în continuare 10 județe din partea de sud-est şi est a țării sub incidența unei alte atenționări de cod galben ce vizează în continuare fenomene de instabilitate atmosferică accentuată caracterizate prin adverse cu caracter torențial.
Nu în ultimul rând, intensificări ale vântului care la rafală pot depăși 45-55 de km/h și de asemenea cantități între 40-50 l/mp.
Până duminică seara va fi în vigoare și o informare meteorologică ce vizează în continuare producerea și posibilitatea, cu o probabilitate foarte mare, să avem în continuare astfel de manifestări.
Practic mâine vom actualiza, așa cum am făcut-o de la 1 iunie și până în prezent, mesajele generale, alertele meteorologice generale pentru zonele care vor fi vizate de evoluția manifestărilor de instabilitate atmosferică accentuată", a încheiat directorul ANM, Elena Mateescu.