Vor fi zile extrem de dificile, din punct de vedere al confortului termic, în București. Temperaturile în Capitală vor și extrem de ridicate, anunță meteorologii.
Vor urma zile de foc și pentru locuitorii Bucureștiului. În capitala României temperaturile vor crește până la valori maxime de 38 de grade Celsius, după cum anunță specialiștii de la ANM.
Vor fi temperaturi extrem de ridicate în București
Vremea va deveni caniculară în Bucureşti, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar până la sfârşitul săptămânii disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat, potrivit prognozei speciale pentru Capitală în intervalul 26 - 31 iulie, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Valorile temperaturii maxime vor creşte de la 32...33 de grade luni, spre 35...36 de grade marţi, iar apoi se vor situa în jurul a 38 de grade. Temperatura minimă va avea valori, în general, de 20...22 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab.
Totodată, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de disconfort termic ridicat şi caniculă valabilă până la sfârşitul acestei săptămâni în mare parte din ţară.
O să crească disconfortul termic
Potrivit meteorologilor, în ultimele zile ale lunii iulie, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica treptat, disconfortul termic va creşte, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului va fi caniculă.
Ploile vor fi trecătoare în regiunile montane, iar temperaturile vor atinge valorile crescute pentru această perioadă. Astăzi va ploua în vestul, centrul și nordul țării. Temperaturile maxime pornesc din jurul valorii de 28 de grade Celsius și ajung până la 35 de grade Celsius.
În Dobrogea și în Bărăgan se anunță o zi însorită și o amiază călduroasă. Temperaturile vor crește și ajung și în această regiune la 29 de grade Celsius în Constanța, 32 de grade în Tulcea și în Slobozia și 33 de grade Celsius în Călărași. În Moldova sudică și în nordul Munteniei sunt foarte puțini nori, vântul bate slab, iar temperaturile cresc ușor.