Fost parlamentar și membru PSD, Cristian Rizea a fost dat în urmărire internațională, printr-o decizie, data marți, de Curtea de Apel București. El a fost condamnat la 4 ani şi 8 luni de închisoare, prin decizie definitivă a Înaltei Curți, fiind acuzat că a luat 300.000 de euro mită. Avocatul lui Rizea a spus că fostul parlamentar se află în SUA.
La o zi după ce a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, la la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, pentru trafic de influenta, Curtea de Apel București a emis mandat european de arestare pe numele fostului deputat Cristian Rizea, acesta fiind dat în urmărire international, au precizat, pentru EVZ, surse judiciare.
Luni, după decizia definitivă a Înaltei Curți, polițiștii din București nu l-au găsit la domiciliu. Drept urmare, marți, s-a solicitat emiterea unui mandat de arestare în lipsă.
La ultimele doua termene, fostul deputat nu a fost prezent. În februarie, avocatul fostului parlamentar a anunțat că Rizea este în SUA.
Instanța a constatat încetarea procesului penal în cazul omului de afaceri Lucian Colețea, care era judecat alaturi de Rizea, ca urmare a decesului.
Cristian Rizea a fost trimis in judecata de DNA pe 22 martie 2016. Anchetatorii precizează că „în perioada septembrie - decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a pretins în mod direct, pentru sine, de la inculpatul Colțea Lucian, om de afaceri cu cetățenie americană, suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii, îndeplinite ulterior, că va interveni la nivelul a două autorități, Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) și primăria comunei Chiajna, astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorități”.