Ați observat ce lucru ciudat? Din teatrul de război al Referendumului pentru Familie lipsesc Homosexualii și susținătorii lor. Tocmai ei!
Unde este impetuosul Remus Cernea cu coama sa leonină, care nu rata nici o ocazie să se arunce în luptă pentru cauza LGBT și împotriva Bisericii opresoare?
Unde este doamna lui, Ioana Stăniloiu, care a obținut condamnarea profesorului Leon Dănăilă la Consiliul Național împotriva Discriminării?
Unde este Florin Buhuceanu, prețiosul lider al ACCEPT, care să ne din vârful buzelor că nu există nicăieri în Biblie vreun pasaj în care să fie condamnată homosexualitatea?
Unde este Toma Pătrașcu, umanistul cu pușca de la ASUR?
Unde este profesorul iconoclast Emil Moise?
Unde sunt toți ambasadorii occidentali care îngroașă anual rândurile Paradei Gay de la Șosea? Unde este Hans Klemm, cel care a arborat steagul LGBT pe sediul ambasadei SUA?
Unde este Bruxelles-ul? De ce, sosit cu clătinări la București, Jean-Claude Juncker nu a sărit cu obșnuitu-i aplomb și familiara-i băluță din colțul gurii în sprijinul oprimaților minoritari?
Unde sunt Parisul și Berlinul, altminteri atât de pregătiți să dea lecții de lecții de bună purtare la toată Europa?
De ce tac toți, exact acum, când în mod normal (pardon!) ar fi momentul suprem să-și apere cauza? Cum ar zice poetul: „Unde ni sunt homosexualii?”
Nu trebuie să fii Miss Marple ca să înțelegi că s-a dat ordin de zi pe unitate pentru tăcere.
Trebuie creată falsa impresie că Referendumul pentru Familie este exclusiv o manevră politică, fără motiv și miză socială.
Trebuie creată iluzia că nu există nici un pericol real la adresa familiei tradiționale.
Bătălia mediatică trebuie împinsă exclusiv în jurul lui Dragnea, al primitivismului său (Tismăneanu: „Paseism neghiob, idilism rural, pășunism în zdrențe”).
Referendumul trebuie prezentat ca o diversiune menită să distragă atenția opiniei publice de la mutilarea Legilor Justiției.
De aceea, tabăra LGBT a primit ordin să tacă. O implicare directă a sa în confruntarea mediatică, nu doar că i-ar da apă la moară lui Dragnea, trasformându-l în „Eroul Referendumului” (ceea ce nu e!), dar ar ridica și temperatura dezbaterii, ar irita electoratul conservator, l-ar zădărî să iasă la urne și, în consecință, ar crește prezența. Implicit, șansele de validare a referendumului.
Acest editorial s-ar putea opri aici. Însă ar fi păcat: de-abia de acum încolo încep lucrurile interesante. Reducerea la tăcere, într-un moment nevralgic, a unui întreg grup social, cunoscut pentru agresivitatea și turbulența sa, printr-o simplă mișcare de baghetă, naște firesc întrebări privind identitatea Vrăjitorului atotputernic.
Cine are capacitatea de a le impune tăcerea lui Cernea, Buhuceanu, ambasadorilor occidentali și spumei ideologice europene în același timp?
Există un centru unic de comandă sau sunt mai multe, care se coordonează între ele?
Unde se află: în țară sau în afară?
Sau și - și?
Care este ierarhia dintre ele și cum circulă ordinele?
Cine decide că „Drepturile Omului” trebuie puse pe tapet astăzi (astfel încât să se creeze un adevărat iureș, capabil să întoarcă o țară întreagă cu fundul în sus, ca în cazul icoanelor sau al orei de religie din școli), iar mâine vârâte sub preș mâine, din interese politice superioare?
Cine crede că Referendumul din 6 – 7 octombrie este un moft se înșală amarnic. În realitate, este un scrutin de o importanță colosală, de însemnătatea Brexitului sau a alegerii lui Trump. Un vot împotriva tăvălugului Noii Ordini Mondiale și globalismului.
O lovitură care poate frânge bagheta Marelui Vrăjitor, anihilând-o pentru ani buni de aici înainte.