Unde este Hristos? RELIGIE

Mulți dintre noi nu-L așteptăm pe Hristos. Am așteptat și așteptăm „Crăciunul”, dar nu pe Hristos! Am așteptat zilele libere, veselia specifică, voluptatea cumpărăturilor, masa bogată, cadourile, atmosfera „feerică”, prilejurile de a petrece.

Am așteptat Crăciunul ca să ne bucurăm mai curând fără Hristos, dar în ziua lui Hristos. I-am răpit, I-am confiscat Darul, L-am ucis ca să ne folosim liniștiți, liberi și după pofta noastră de acest Dar. Așa cum de altfel facem cu lumea întreagă, de El creată, pe care o credem a noastră, cu viețile noastre, de El dăruite și de El răscumpărate cu Sângele Său, pe care iarăși le trăim pentru noi și ca și cum noi am fi stăpânii, iar nu Dumnezeu.

Unde e Hristos în toată zarva petrecerilor și a meselor festive de acum? Unde e Hristos în mulțimea programelor TV murdare, la care toți privesc obligatoriu și „cu religiozitate”, a emisiunilor cu aceleași muzici lumești și drăcești, cu aceleași discuții stupide, cu același strat gros de sclipici al superficialității și trivialității? Dar și pentru noi, mulți dintre cei credincioși, să recunoaștem că este la fel. Nu știm să ne bucurăm creștinește, nu știm să prăznuim duhovnicește; de aceea și noi, după ce împlinim „rânduiala” prezenței la Sfânta Liturghie și eventual ne cuminecăm, adesea petrecem la fel ca „lumea”, ne bucurăm cu aceeași bucurie goală, găunoasă, necurată. Ne bucurăm fără Hristos (...) Hristos Se naște tot singur, umil și nebăgat în seamă.

Prea puțini magi și păstori Îl caută și acum. Și prea mulți acoperim, ascundem, facem uitată Nașterea Sa cu multe zgomote, cu multă vorbărie și luminițe artificiale, cu sclipici, beculețe și fast orbitor. Ca nu cumva să auzim chemarea Lui. Vrem să ne bucurăm, vrem să avem neapărat un Crăciun fericit, dar, ca să ne putem bucura, ca să putem fi „fericiți”, e neapărat nevoie să ne debarasăm de Hristos, ca gândul la El să nu stea cumva în calea „bucuriei” noastre.

Și astăzi Maica Fecioară cu greu găsește inima în care să poată sălășlui curăția ei, cum nici atunci nu a aflat unde să poposească spre a naște pe Iisus.