Unde a fugit Sorin Oprescu. Traseul urmat de fostul primar general. Ipotezele pe care le iau în calcul autoritățile

Sorin Oprescu Sursa foto: Politia Romana

Fostul primar general Sorin Oprescu s-ar putea afla, deja, într-o destinație exotică, după ce a plecat din țară în urmă cu două săptămâni. Condamnat la 10 ani și opt luni de închisoare, Sorin Oprescu nu a fost găsit la domiciliu de polițiștii care intenționau să-l ducă la penitenciar. El a fost dat în urmărire generală și ar fi plecat într-o țară din America de Sud sau Africa, cu o escală în Grecia.

Autoritățile l-au dat în urmărire generală pe Sorin Oprescu după ce polițiștii care internațional să-l ducă la penitenciar nu l-au găsit la domiciliu. Fostul primar general ar fi ieșit din țară, prin Vama Giurgiu, în urmă cu două săptămâni. Plecarea sa a fost facilitată de faptul că nu exista nici o interdicție în baza căreia poliția de frontieră să-l oprească. Acum, autoritățile trebuie să depisteze locația în care s-a refugiat fostul primar general și să formuleze o cerere de extrădare.

Conform unor surse apropiate de anchetă, Sorin Oprescu ar fi călătorit până la Atena, în Grecia, de unde s-ar fi îmbarcat pentru o destinație necunoscută. Este posibil ca fostul primar general condamnat să fi ales o țară din America de Sud, precum Brazilia sau Costa Rica. Dar, de asemenea, este luat în calcul și scenariul în care s-ar fi ascuns într-o regiune de pe continentul african.

Este de așteptat ca mai multe informații despre destinația pe care a ales-o Sorin Oprescu să apară în următoarele zile. Aceasta deoarece structurile de poliție europene și internaționale, din care face parte și România, au transmis solicitarea făcută de Poliția Română în statele membre, din toată lumea.

Sursă: Alexandersikov | Dreamstime.com

Pentru ce a fost condamnat Sorin Oprescu

Curtea de Apel București a pronunțat, vineri, 13 mai, sentința de condamnare în cazul lui Sorin Oprescu, în dosarul în care a fost judecat pentru luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu. El a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani și 8 luni, dublu față de cea pe care a primit-o la fond.

Instanța de apel a dublat pedeapsa având în vedere mai multe circumstanțe agravante. Între altele este menționată atitudinea lui Oprescu din timpul procesului, dar și imaginea falsă pe care și-a creat-o. De asemenea judecătorii au amintit de preocuparea constantă de a se îmbogăți din bani publici.

Sumele obținute ilegal au fost cheltuite pentru „consumarea plăcerilor vieţii, precum plimbări frecvente între proprietăţile sale luxoase şi la Viena, la hoteluri de lux, întreţinerea unei concubine costisitoare”, remarcă instanța.

Sursă foto: CarolRobert | Dreamstime.com

Dosarul lui Sorin Oprescu de la DNA

Sorin Oprescu a fost trimis în judecată după ce a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro, sub formă de mită. Suma i-a fost înmânată de Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor.

Potrivit DNA, în perioada 2013 - 2015, un grup de infracționalitate organizată, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din Bucureşti un sistem prin care firmele care doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice subordonate primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat.

Sorin Oprescu s-a aflat la conducerea Primăriei Generale din 2008 până în 2015, când a fost arestat preventiv.