Dumitru Dragomir a spus zilele trecute că-l sfătuiește pe Gino Iorgulescu să plătească 1.000.000 de euro familiei tânărului ucis de Mario Iorgulescu într-un accident de mașină. Afirmația sa a stârnit o reacție explozivă.
Într-o intervenţie la Radio Sport 1, Vali Guţu, unchiul lui Daniel Vicol (24 de ani), bărbatul ucis într-un accident rutier de Mario Iorgulescu, a comentat extrem de aprins ideea lansată de Dumitru Dragomir.
"Am văzut că Dragomir avansează sume. Nu exista sume cu care să cumperi viaţa unui om. Să înceteze cu speculaţiile! Ţin să fac o precizare. Nimeni din familia noastră nu a cerut vreun ban familiei Iorgulescu. Am primit un singur telefon de la fratele lui Gino, Vicenţiu, care ne-a întrebat dacă se poate implica la înmormântare şi altele, dar a fost refuzat categoric, Vrem dreptate, atât! (...)
"Banii lor sunt bani furaţi, nu avem nevoie de ei, noi muncim de dimineaţa până seara să avem bani, nu să furăm. Tot ce a apărut legat de bani e fals! Durerea este imensă, nu o poate cumpăra nimeni cu bani. Ştim că atunci când faci crimă cu premeditare trebuie să plăteşti! Este crimă cu premeditare pentru că era beat şi drogat la volan!"
"Am mai auzit ceva revoltător, că Gino vrea să-l protejeze pe fiul lui şi să nu-i spună încă cine a comis crima (...) Mă întreb când va afla şi Mario că a comis o crimă, el este protejat”, a declarat unchiul victimei, la Radio Sport 1, în timpul emisiunii lui Gabi Safta.
"Noi, familia lui Daniel, cerem acum demisia de onoare a lui Gino de la LPF. Ce autoritate mai poate avea el dacă nu a ştiut să-şi conducă propriul fiu? Cum poate conduce 14 cluburi? După crimă, gestul de onoare ar fi fost demisia! Sau aşteaptă o nouă licitaţie a drepturilor TV, să mai facă rost de 3 milioane de euro?", a spus Vali Guţu, unchiul lui Daniel Vicol.