Un urmărit internațional din Mehedinți a fost adus în țară pentru ispășirea pedepsei

Perimetru delimitat de poliție/Sursa foto: economica.net

Un bărbat de 33 de ani din Mehedinți, inclus în lista „Most Wanted” pentru tentativă de omor, a fost adus în România de către Poliția Română. Individul, condamnat la șapte ani și o lună de închisoare, a fost extrădat din Statele Unite ale Americii, unde se ascundea de autorități.

Condamnat pentru atac violent în Craiova

În anul 2018, bărbatul a comis o agresiune gravă în municipiul Craiova. Potrivit informațiilor, acesta a atacat o persoană în cap cu un obiect tăietor, cauzându-i răni serioase ce au necesitat între 40 și 45 de zile de îngrijiri medicale pentru recuperare.

„Acesta era urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Bărbatul a fost adus din Statele Unite ale Americii, având emis de către Tribunalul Dolj, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de 7 ani şi o lună”, a transmis IGPR.

Colaborare internațională pentru prinderea infractorului

Repatrierea bărbatului a fost posibilă prin cooperarea Poliției Române cu partenerii internaționali, realizată prin Centrul de Cooperare Polițienească. La sosirea în țară, acesta a fost încarcerat, urmând să își execute pedeapsa conform mandatului emis de Tribunalul Dolj.

Anul trecut, costurile aducerii în țară a unor fugari au fost uriașe. Potrivit ministrului Justiției, suma totală folosită în 2023 pentru repatrierile fugarilor a atins pragul de 10 milioane de lei.

„Anul trecut, în 2023, statul român a cheltuit peste 10 milioane de lei ca să aducem în ţară persoanele urmărite internaţional. Faceți socoteala şi vă daţi seama cam cât înseamnă acest impact şi o să vă dau doar 3 cazuri ca să realizaţi care ar fi cheltuiala statului român cu unele dintre cele mai scumpe misiuni pe care le-am realizat, cu cheltuieli suportate de stat.”.