(Se dedică lui Traian Băsescu, singurul căpitan de vas pe care-l știu)
Dacă n-ai văzut portul, n-ai văzut Hamburgul – scriu ghidurile că zic locuitorii celui de-al doilea oraș al Germaniei.
Eu aș modifica nițel învățătura, fiind sigur că hamburghezii vor fi de acord cu asta:
Cine n-a văzut Willkomm-Hoft (Ship Welkoming Station Wecolme Point) n-a văzut Portul și, prin urmare, n-a văzut Hamburgul.
Ce-i Willkomm-Hoft?
E o amenajare specială pe malul drept al Elbei, în perimetrul orașului Weddel, la 19 kilometri distanță de Hamburg, pentru ceremonia de întîmpinare a vapoarelor care intră Portul Hamburg sau pleacă din Portul Hamburg.
Pentru vasele mari care intră, ceremonia constă în urarea de Bun venit! în Germană și în limba țării căreia îi aparține vasul (pentru țările arabe se folosește Engleza), după care se intonează imnul țării respective. Concomitent se înalță pe un catarg steagul Hamburgului și steagul care semnalizează în limbaj internațional Bun voiaj!
Mai înainte, celor veniți să asiste la ceremonie li se comunică prin difuzoare date semnificative despre vaporul care va veni.
Ceremonia e îndeplinită de șase Welkoming captains, în ture.
Aceștia primesc și citesc datele despre vas și pun dintre cele 150 de casete pe cea cu imnul țării al cărei vas e primit în Portul Hamburg.
Nu mi-a fost ușor să ajung la Willkomm- Hoft: a trebuit să iau S-Bahnul 1 pînă la stația Blankenese, și de acolo autobuzul 189.
Cu toate acestea am fost de două ori, pe parcursul șederii mele la Hamburg, ca să surprind cît mai bine pe peliculă (pentru cititorii acestui blog) o ceremonie în care priveliștea vaporului lunecînd pe Elba în timp ce i se spune Bine ai venit! rămîne unică în felul ei.