A trecut o săptămână de la spectaculoasa prindere a hoților care i-au spart casa și l-au jefuit pe fostul general al Ministerului de Interne, Toma Zaharia, și tot îmi parvin întrebări și comentarii de la cunoscuți, amici, cititori. Oamenii sunt uluiți de rapiditatea rezolvării cazului în comparație cu ceea ce li s-a întâmplat lor.
”Măi, voi, jurnaliștii chiar credeți că a fost un noroc cu generalul ăla sau că avem superpolițiști de i-au prins în câteva ore pe spărgători? Păi, mie mi-au spart casa (sau mașina…mi-au furat bijuteriile și banii, bicicleta, radiocasetofonul, portofelul, lănțișorul de la gât etc, etc.) și nici până în ziua de azi Poliția nu a prins pe nimeni, nimic nu s-a recuperat”. Cam așa sună mesajele primite. Și mi-am amintit cum și fiicei mele i s-a furat geanta în sala de curs a facultății. Desigur, unul dintre studenți, cerc mic de suspecți. Nu era vorba de valoare, ci de faptul că avea toate actele plus cheia mașinii Logan abia cumpărate. I-a fost teamă că, știindu-se adresa, să nu-i fie furată și mașina luată în rate. S-a dus și a depus reclamație la secția de poliție. După 10 ani a primit un plic prin poștă. I se aducea la cunoștință că infractorul nu a putut fi identificat și dosarul a fost clasat.
Generalul Zaharia a beneficiat de ajutor sau doar norocul i-a fost aliat? Am încercat să aflu. Să văd dacă sistemul defectuos al procedurilor, reclamat ani de zile și de jurnaliști și de unii polițiști, s-a îmbunătățit. Nici vorbă! Informația nu circulă între secțiile de poliție nici în era informatizării, mai ales când e vorba de furturi.
Într-o expunere simplistă, lucrurile se petrec cam așa: păgubitul reclamă spargerea (sau furtul) la secția de pe raza de domiciliu, se face cercetarea criminalistică la fața locului, victima descrie obiectele furate și totul se pune între coperțile unui dosar penal. Daca victima are norocul să apară amprente la locul faptei sau vreunul din obiectele sustrase să fie găsite la vânzare pe undeva, în perimetrul de acțiune al aceleași secții, se prind și hoții. Dacă lucrurile furate sunt găsite de polițiștii din altă secție sau din alt oraș, aceia habar n-au de unde provin. Fotografiile nu circulă în rețeaua poliției decât în cazul obiectelor de patrimoniu. Așa că… vine plicul cu explicații după 10 ani.
Toma Zaharia a avut noroc. Oficial, s-a spus că generalul a alertat poliția la 112, în jurul orei 16.00, când s-a întors de la parastas. IGP a intervenit după apariția știrii în presă (prima, la tv, în jur de ora 18.40, trasmisiune directă, cu Zaharia povestind) și a comunicat că sesizarea a primit-o Poliția orașului Răcari, de care aparține și Tărtășești, acolo unde se află și vila celebrului general. O oră mai târziu, Poliția ne-a anunțat că spărgătorii au fost prinși în București. Erau patru, într-o mașină cu numere de Franța și se pregăteau să părăsească țara cu destinația Portugalia. Aveau bilete de avion, dar și ceasurile și bijuteriile generalului.
A doua zi, colegul meu Petrișor Cană a aflat din surse judiciare că succesul se datora unui ”bătrân” agent de poliție, cu mare fler. A publicat informațiile. Furtul nici nu fusese reclamat de victimă – ziceau polițiștii chestionați – când subofițerul de la Ordine Publică din sectorul 1 trăgea pe dreapta un autoturism Peugeot 407 Break. ”Agentului i s-au părut suspecți pasagerii, iar intuiția lui a condus la descoperirea bunurilor furate din vila de la Tărtășești”. Informația era că generalul Zaharia a sunat la 16.15 la șeful Poliției Tărtășești ca să reclame spargerea, iar polițistul deja era informat de București că fuseseră prinși niște indivizi având în mașină niște ceasuri și bijuterii. Niciunul nu era domiciliat în localitate, ci erau din Focșani și Turnu Măgurele. Toate acestea m-au făcut să aud clopoții minciunicii.
Dacă polițistul din Tărtășești știa de prinderea hoților, de ce generalul Zaharia ne prezenta la 18.30-18.40, la televizor, casa spartă de niște necunoscuți?
Agentul de la Secția 1 din București, cu toată experiența și flerul lui, oare cum a reușit să dea jos din mașină patru inși, toți recidiviști, și să facă percheziție contrar legii? Pentru că, neoficial, ni s-a spus că omul a găsit sub un scaun o pereche de mânuși și ceasuri și și-a alertat superiorii. Polițiștii contactați, sursele noastre, ne-au spus că informațiile au circulat extrem de repede în sistem, după ce generalul Zaharia a făcut sesizarea. S-au primit imagini surprinse, în jurul orelor 14.00-14.30, de o cameră video din Tărtășești cu cei patru ieșind dintr-un magazin, cu mașina Peugeot, fotografii cu obiectele furate din vilă. Polițiștii din Dâmbovița, Ilfov și București erau alertați.
Foarte bine, așa ar trebui să se procedeze în majoritatea cazurilor reclamate de contribuabili! ”Norocul” nu trebuie să-l aibă doar cei ”aleși” și nici ”prosteala” nu trebuie împărțită gloatei.