Dacă ploile din ultima săptămână au reaprins speranța agricultorilor panicați de secetă, în ceea ce privește debitul Dunării situația este critică.
Debitul fluviului Dunărea va fi relativ staţionar în următoarele zile, în jurul valorii de 3.500 metri cubi/secundă (mc/s), reiese din prognoza de specialitate, publicată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
Dar volumul de apă din fluviu se va situa la mai puţin de jumătate faţă de media multianuală a lunii mai, de 7.250 mc/s, mai arată specialiștii.
Astfel, până la data de 16 mai, debitul apelor Dunării, la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere uşoară în prima zi a intervalului până la valoarea de 3.500 mc/s, apoi relativ staţionar până la sfârşitul intervalului, în jurul valorilor de 3.500-3.450 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii mai (7.250 mc/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în general în creştere uşoară în prima parte a intervalului de prognoză, iar în a doua parte a acestui interval, debitele vor fi relativ staţionare pe sectorul Gruia - Călăraşi şi în creştere uşoară pe sectorul Cernavodă - Tulcea.
Pe de altă parte, prognoza hidrologică de medie durată pentru râurile din România, în perioada 10 mai, ora 7:00 - 16 mai, ora 7:00, arată că debitele medii zilnice vor fi în general în scădere, exceptând râurile din Dobrogea unde vor fi staţionare.
Hidrologii avertizează că în partea a doua a intervalului sunt posibile creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte, cu precădere din nordul, centrul şi vestul ţării, datorită precipitaţiilor sub formă de aversă, cu caracter torenţial prognozate şi propagării.