Foarte recent, la ediția din acest an a Festivalul de film de la Veneția, s-a proiectat hors concours filmul ”The Humbling”, ecranizarea romanului omonim publicat de Philip Roth în 2009 și apărut în românește, la Polirom, în 2010, sub titlul ”Umilirea”.
Filmul a fost realizat de regizorul Barry Levinson, care are în palmares, între altele, ”Rain Man” (pentru care a și luat Oscar), ”Good morning, Vietnam”, ”Bugsy” și ”Wag the dog” – filme iubite și de publicul românesc. Rolul principal este jucat de Al Pacino, cel care a și cumpărat drepturile de ecranizare ale cărții fiind irezistibil atras de personajul principal al lui Roth pe care a visat să-l joace încă de cînd a citit pentru prima dată cartea. „M-a fascinat amestecul tragismului căderii personajului și comicul multor situații” – zice Pacino. Filmările s-au desfășurat pe apucate (20 de zile de filmare răspîndite pe parcursul a șase luni), în funcție de programul celor doi și au avut loc, mai ales, la casa din Connecticut a lui Levinson. Instigat de așteptarea filmului (nu cumva să-l piratați – așteptați, vă rog, să vină la cinema sau să apară dvd-ul!), revin la carte.
Simon Axler este un actor în vîrstă care a pierdut acel ”ceva” ce-l făcea să joace. Ultimele lui roluri shakespeariene sînt o dezamăgire pentru toată lumea și decide să abandoneze meseria. Al Pacino spune că, de fapt, Roth a vrut să scrie despre un scriitor care și-a pierdut motivația de a mai scrie (e chiar cazul marelui romancier), dar a transpus această poveste într-un actor care a pierdut ”talentul” și nu mai vrea să joace. ”Această situație este extrem de rară în cazul actorilor” – zice Pacino. Așadar, Simon Axler a pierdut motivația/ talentul/ dorința/ chemarea/ harul, ziceți-i cum vreți, și asta îi adîncește criza personală în care îl aruncă dificultatea administrării îmbătrînirii. Corpul se deteriorează, energiile deopotrivă sexuale și creative se diminuează, reacțiile fizice încetinesc chiar dacă cele sufletești rămîn la fel de prompte, lumea trece pe lîngă tine și devine din ce în ce mai puțin a ta, ceea ce duce imediat la un fel de revelație tristă, și anume că tot ceea ce ai trăit e o iluzie. Și atunci te apucă un fel de disperare, că n-ai înțeles nimic și că tot ceea ce ți se părea real era, de fapt, o impresie și-atît. În termeni medicali, s-ar putea spune că Simon Axler devenise depresiv – a și stat într-un sanatoriu de boli nervoase. Ultimul episod al vieții sale este un fel explozie tîrzie a ființei lui. Tăriește experiențe sexuale stranii – are o relație cu o lesbiană care vrea să-și schimbe sexul, dar cu care el vrea să aibă copii, intră într-un triunghi erotic în care li se alătură o fetișcană aflată la limita majoratului și are o tentativă de revenire pe scenă într-un rol mare al dramaturgiei americane: James Tyrone din ”Lungul drum al zilei către noapte” de Eugene O’Neill. Roth impinge, astfel, sensurile romanului spre un veritabil joc de oglinzi, căci James Tyrone, personajul lui O’Neill pe care personajul lui Roth vrea să-l joace, este la rîndul lui un actor la final de carieră care se confruntă cu probleme oarecum similare cu cele ale lui Axler.
Critica a primit cu reacții împărțite acest roman. Unora, li s-a părut un eșec jenant (”embarrassing failure” a scris ”The Guardian”). Altora, li s-a părut una dintre cele mai bune cărți ale lui Roth. ”The humbling” trebuie citită într-un context mai larg. Începînd cu ”Everyman” (2006), ”Exit Ghost” (2007), ”Indignation” (2008) sau poate chiar de mai dinainte, de la ”The Human Stain” (2000) și ”The Dying animal” (2001), tema îmbătrinirii, devine centrală pentru Philip Roth. Temele care îl făcuseră celebru înainte, precum evreitatea americană, eroismul anilor celui de-al doilea război mondial în cartierele urbane americane, decăderea instituțiilor ”conservatoare” de după război, satira politică și socială, se diluează încet-încet. Bătrînețea, proximitatea morții, boala și, în general, diminuarea disperată a ființei în toate aspectele ei sub puterea vîrstei devine tema obsesivă, tema întoarsă pe toate fețele. Sigur, putem lesne face o paralelă între evoluția temelor lui Roth și vîrsta sa biologică – dar ar fi futil. În orice caz, pînă cînd vom vedea acest nou film cu Al Pacino, n-ar fi rău să recitim romanele lui Philip Roth, mai ales că mai toate sînt disponibile în românește.