Când afli brusc că ai pierdut un vechi și bun prieten, cu care vorbiseşi ieri și cu care aveai întâlnire mâine, vestea e vecină cu irealul, iar șocul e năpraznic.
Nu mi-a venit să cred și nu-mi pot explica nici acum nedreptatea care l-a răpit prematur pe cel mai tânăr dintre noi, vechii gazetari ai presei post-decembriste!
Venit din jurnalismul riguros, educat în familie și preluând tradiția meseriei de la condeiul de elită al tatălui său, Horia Tabacu era, înainte de orice altceva, un erudit. Filolog rafinat, cu studii temeinice în română și franceză, și-a împărțit scriitura între gazetărie și literatură, cu talentul moștenit, cu aceeași dedicație și cu o strădanie la care numai harul autentic te împinge până la autoflagelare. Putea să scrie orice, despre oricine și orice, cum a și scris, putea să fie grav, dar putea la fel de bine să debordeze de umor fin, era dornic să afle, cum era deopotrivă dispus să împărtășească apropiaților din vasta sa cunoaștere. Și-a pus umărul și experiența la construirea presei post-decembriste, a crescut gazetari și a fondat publicații, a fost căutat, citit și respectat în lumea jurnalismului autentic, cum nu i-au lipsit nici contestările asumate, venite dinspre cei pe care condeiul său îi criticase cu ascuţimea spiritului din dotare.
Horia Tabacu a fost un gazetar complet, textele lui pot fi teme de studiu la facultățile de profil, cum ținuta sa de intelectual ar merita sa fie model pentru jurnaliștii de azi și de mâine.
Pentru mine a fost și a rămas un gentilom al presei, de care m-a legat peste ani o afinitate cu totul specială. Mă sfătuiam cu el din când în când, îmi înnobila emisiunile în mod constant, prin ținuta și erudiția sa, iar singurul lucru pe care mi l-a cerut mereu a fost să-i fac...nodul la cravată!
Dumnezeu să-l odihnească în pacea pe care o merită cu prisosință!
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.