Umor negru la cel mai sincer lider PSD, despre rezultatul alegerilor

Ioan Mang, președintele executiv al PSD Bihor, a oferit o declarație extrem de sinceră după afișarea primelor rezultate exit-poll.

El a spus reporterului de la site-ul local bihoreanul.ro că PSD a pierdut alegerile din cauză că Klaus Iohannis s-a luptat cu PSD, dar și pentru că românilor le place să se lupte între ei, în loc să facă ceva bun pentru țară.

Măsura sincerității a dat-o, însă, atunci când a spus că ”Noi n-am greşit nicăieri. Am greşit că n-am câştigat”.

Ioan Mang a declarat: "PSD are 35% şi ceilalţi toţi împreună au 65%. Noi n-am greşit nicăieri. Am greşit că n-am câştigat. Un preşedinte dictator, care n-a avut nicio dezbatere cu nimeni, că ştia că orice dezbatere îl aduce în dezavantaj, care n-a făcut nimic pentru ţară, a luptat cu PSD-ul. Şi populaţiei probabil că asta îi place, să ne luptăm între noi, în loc să facem ceva constructiv pentru ţară".

Întrebat dacă partidul are nevoie de o primenire, Mang a spus că nu crede că este momentul oportun pentru o discuţie despre debarcarea lui Dăncilă. "Vom câştiga localele şi parlamentarele. În acest an, la aceste alegeri, ochiul care râde spune că ne-am recuperat voturile din alegerile parlamentare, în condiţiile în care toate partidele au fost împotriva PSD, ochiul care plânge este că nu am câştigat", a concluzionat şeful PSD Bihor.