Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de numire a lui Dan Vîlceanu în funcţia de ministru al Finanţelor.
Administrația prezidențială a anunțat, printr-un comunicat de presă, că șeful statului a semnat decretul de numire pentru viitorul titular al portofoliului de la Ministerul Finanțelor Publice. Dan Vîlceanu a fost validat de conducerea centrală a PNL, în cadrul unei ședințe fulger, organizată miercuri dimineață. Valdidarea s-a produs în ciuda opoziției președintelui partidului, Ludovic Orban, care nu a fost de acord cu numirea lui Vîlceanu.
În aceste condiții, după ce președintele a semnat decretul de numire, va urma ceremonia de depunere a jurământului de învestitură. Aceasta este programată să aibă loc tot miercuri, 18 august, la ora 17,30, la Palatul Cotroceni în fața președintelui Klaus Iohannis.
Potrivit comunicatui Administraţiei Prezidenţiale, din momentul publicării decretului de numire în Monitorul Oficial, încetează efectele Decretului nr. 825/2021 prin care a fost desemnat un ministru interimar.
Conducerea PNL a validat numirea lui Dan Vîlceanu
Biroul Politic Naţional al PNL l-a validat pe deputatul Dan Vîlceanu ca propunere pentru funcţia de ministru al Finanţelor. Dan Vîlceanu a fost propunerea făcută de premierul Florin Cîțu pentru această funcție.
„Votul a fost dat, sunt 70% dintre preşedinţii de filiale care au fost astăzi aici. A fost doar un singur vot împotrivă”, a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei conducerii PNL.
BPN pentru validarea lui Dan Vîlceanu a fost convocat de 23 de membri, fiind îndeplinită condiţia statutară ca un sfert dintre membrii să determine convocarea.
Ludovic Orban s-a opus acestei nominalizări
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, nu a fost de acord cu această numire și consideră că răspunderea integrală pentru propunerea lui Vîlceanu îi aparţine premierului şi susţinătorilor lui. Orban a votat împotriva numirii și a explicat că nu a putut să parcurgă toată procedura de analiză şi verificare.
„Prin votul dat ca preşedinte al PNL mi-am exprimat rezerve extrem de serioase faţă de această candidatură. Domnul prim-ministru Florin Cîţu în toate apariţiile publice a spus că susţine competenţa, integritatea. Din punctul meu de vedere, există riscuri cu privire la această desemnare, din cauza asta mi-am exprimat votul împotrivă.
De asemenea, am votat împotrivă pentru ca opinia publică să ştie foarte clar că răspunderea integrală pentru această desemnare îi aparţine premierului Cîţu şi celor care au convocat BPN, care sunt susţinătorii domnului Cîţu”, a afirmat Orban după şedinţa BPN.