Comunismul şi dictaturile în general au un fix. Acelaşi. O idee înşurubată, care văd că se transmite ca virusul, într- o pandemie periculoasă.
Şi anume, că poporul pe care se efectuează experimentul e idiot. E aşa de tâmpit, aşa de prost, aşa de redus mintal orbetele, atât de neputincios în a pricepe ce i sentâmplă, încât „administraţia” trebuie să-l ţină de mână, ca să-l treacă strada. Chiar dacă el se zbate. (NOTĂ: Că taman la mijlocul drumului, el este abandonat, asta e o altă coordonată pe care se clădeşte anxioza unei naţii ca a noastră, de pildă!). Numai că poporul e mult mai deştept decât conducătorii cocoţaţi în spinarea sa.
Ceea ce s-a întâmplat marţi noaptea în Piaţa Victoriei – manifestaţia paşnică a 150.000 de oameni transformată în huliganerie scârboasă de către o mână de derbedei, ultraşi ai unor galerii de fotbal – dovedeşte exact ceea ce am spus la început. Clica de penali condusă de tripleta Dragnea- Tăriceanu-Grindeanu ce vrea să destabilizeze România, basculând-o înapoi în istorie nu cu douăzeci de ani, nu cu un secol, ci direct în Evul Mediu, se bazează pe această premisă: poporul e stupid, e ignorant şi nu are discernământ, deci trebuie să gândim noi în locul lui (Călin Popescu Tăriceanu: „După alegeri, democraţia nu mai e treaba poporului”!).
Or, luciditatea ne-a făcut să ne dăm seama imediat că aceste trupe de comando (se ştie că formaţiunile de huligani sunt la dispoziţia unor lideri PSD… să nu uităm că tot ei au fost şi la originea tulburărilor de stradă din iarna anului 2012!) au fost chemate să destabilizeze situaţia şi să compromită o demonstraţie paşnică până atunci. (NOTĂ: Am trecut printre rândurile de tineri care cântau, scandau, ridicau pancarte cu mesaje insolite (unele extrem de spirituale şi comice), stăteau la şuetă, făceau schimb de informaţii din meseria lor, râdeau într-o stare de bună dispoziţie normală pentru calitatea umană a celor prezenţi în piaţă şi care, la primele tulburări s-au delimitat imediat de focarele de violenţă provocată).
E limpede că elementele huliganice au lucrat într-un singur scop: ca imaginea României transmisă în lume să fie aceea a unei ţări sălbatice, de babuini, în care domnesc haosul, ilegalitatea, arbitrariul, forţa, nesiguranţa.
De aceea, în aceste momente, e necesară o repliere a autorităţilor ce mai pot salva ceva din statul de drept şi declanşarea unei anchete corecte şi severe asupra evenimentelor din seara de 1 februarie. Cheia acestei anchete se află în capacitatea de a răspunde precis, sincer şi corect la câteva întrebări de bun simţ: 1) Cum se explică lipsa de reacţie rapidă a Jandarmeriei? 2) Cine sunt finanţatorii acestor trupe de „comando” şi cine a iniţiat acţiunea lor? 3) De ce a minţit ministrul de Interne, spunând că ministerul n-a fost prevenit de către Servicii asupra iminenţei unor provocări? (în vreme ce comunicatul SRI, dar la ora 1 şi 30 din noapte afirmă fără echivoc că ministrul, un secretar de stat şi şeful IGP au fost preveniţi încă de la ora 16.00) 5) Cine se face vinovat de neaplicarea imediată a planului urgent de operaţii în astfel de situaţii? 6) E vorba de omisiune sau de o acţiune deliberată, concertată? Altfel spus: e neglijenţă sau trădare?... ca să ştim şi noi.
Provocatorii haosului vor trebui să răspundă… Dacă vor fi demascaţi şi traşi la răspundere, putem spune că Justiţia încă mai funcţionează. Dacă însă ancheta va trena şi va fi prelungită până la Calendele greceşti, terminându- se în faimoasa coadă de peşte, atunci totul e pierdut. Nu nu rămâne decât să facem rezervare la avion şi să ducem România în altă parte.