Meteorologii anunță încă o zi cu temperaturi scăzute, asemănătoare celor din iarna de care abia am scăpat. Temperaturile maxime vor oscila de la – 1 grad în zona de est a Transilvaniei și vor urca până la 11 grade în estul Olteniei și Munteniei. Lucrurile se vor schimba începând cu ziua de joi, când vremea va începe să se încălzească din nou.
Vremea rece, de iarnă, se va menține și miercuri 29 martie, conform prognozei prezentate de specialiștii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Această zi va fi mult mai rece decât în mod normal, temperaturile maxime încadrându-se între - 1 grad în zona de est a Transilvaniei și 11 grade Celsius în sudul Olteniei și al Munteniei. Pe de altă parte, temperaturile minime vor porni de la – 9 grade și vor coborî chiar la – 12 de grade, în depresiunile Carpaților Orientali. Vremea va fi ceva mai blândă în Banat și în vestul Olteniei, unde temperaturile vor urca spre 2 grade Celsius. Cerul va fi temporar noros, iar trecător vor fi și precipitații.
„Trecător vor fi precipitații slabe, ziua, local, sub formă de ninsoare la munte, precum și în estul si sudul Transilvaniei și mixte în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, iar noaptea pe arii restrânse mai ales sub formă de ploaie în Banat și posibil în sudul Crișanei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în Carpații Meridionali și de Curbură, în special la altitudini de peste 1500 m, unde la rafală se vor depăși viteze de 70-90 km/h și ninsoarea va fi viscolită, iar în prima parte a intervalului și în regiunile sudice, estice și în centru, cu precădere în Moldova, local în Oltenia și sud-vestul Munteniei, rafalele urmând a fi de 55-60 km/h”, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
La nivelul municipiului București, temperatura maximă pentru miercuri a fost estimată la aproximativ 9 grade Celsius, iar cea minimă se va încadra între - 3 și - 1 grad Celsius. Vântul se anunță slab până la moderat, iar temporar vor fi intensificări, când la rafală vor fi viteze în jurul a 40 km/h.
Vremea începe să se încălzească
Începând cu ziua de joi, 30 martie, vremea va începe să revină la normal, încălzindu-se. Valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru finalul lunii martie. Dimineața va fi rece, iar cerul se va menține înorat în toate regiunile. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane.
Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 16 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între - 1 și 9 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în Banat și Crișana. Izolat vor fi ploi slabe în vestul și nord-vestul teritoriului, iar spre seară aria ploilor va fi în extindere în spațiul intracarpatic. La munte se vor semnala precipitații mixte.
În București vremea va intra într-un proces de încălzire, însă dimineața se va menține rece. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, când trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Maxima zilei va fi de 13 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 3 grade Celsius.