În vreme ce românii sunt îndemnați să respecte restricțiile pentru a limita răspândirea virusului chinezesc, politicienii încalcă măsurile pe care chiar ei la stabilesc.
În contextul în care România a intrat în valul al treilea al pandemiei, românii trebuie să respecte o serie de măsuri pentru a limita răspândirea COVID-19. Dar se pare că acest lucru nu este valabil chiar pentru toată lumea, iar politicienii se abat de la regulile pe care chiar ei le-au stabilit.
Săptămâna trecută. Raluca Turcan, ministrul Muncii, a fost amendată cu 500 de lei după ce a fost fotografiată fără mască la o acțiune de împădurire.
Și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a fost fotografiat, zilele trecute, fără mască de protecție Covid-19 pe holurile Parlamentului.
De data aceasta, Dan Barna, co-președintele USR-PLUS, a fost cel care a dat cu bățul în baltă.
Weekend-ul trecut vicepremierul Dan Barna s-a fotografiat, în plină pustietate, cu masca pe față.
În ultimele ore, pe rețele sociale, a început să circule o altă fotografie în care acesta a fost surprins la o terasă, dar fără a purta mască de protecție.
După ce imaginile au fost difuzate de un post de televiziune, liderul coaliției de guvernare a postat un mesaj prin care își explică gestul.
„O televiziune a făcut caz de faptul că acum 10 zile am ieșit la o terasa în weekend să mănânc alături de câțiva artiști discutând despre soluții de a veni în sprijinul lor. A fost o ieșire la prânz, am purtat masca cu excepția firească a momentului când a sosit comanda de mâncare.
Am stat nouă oameni la doua mese, la una patru la cealaltă cinci persoane, tocmai pentru a respecta regulile.
Până am ajuns acolo am purtat masca, sunt suficienți martori. La fel am făcut și când am părăsit terasa. Nimic mai mult.
Recomandarea rămâne aceeași:
Nu putem trece de pandemie decât prin vaccin. Până atunci trebuie să purtăm cât de mult masca și să ne protejăm pe noi și pe cei apropiați cât putem”, a scris Dan Barna pe Facebook.