UDMR va rămâne la Guvernare. La „rotativă” va avea tot trei ministere și funcția de viceprimer

Sursa foto: Gov.ro

Incertitudinea legată de UDMR, și dacă acest partid va mai rămâne la guvernare și după ”rotativa” din luna mai, când premierul va fi dat de PSD, a fost lămurită de președintele Senatului României.

Alina Gorghiu, care este și vicepreședinte al PNL, a precizat că nu s-a pus problema ca UDMR să fie scoasă de la la guvernare.

Chiar dacă PSD și PNL au suficiente voturi în Parlamentul României, pentru a-și asigura majoritatea simplă, cei de la UDMR vor fi prezenți și în noul guvern, unde premierul va fi dat de PSD.

”Până la o discuţie în coaliţie, noi mergem cu acest protocol, îl respectăm. Şase ore am stat aseară la discuţii cu preşedinţii de filiale şi cu conducerea partidului, astăzi încă câteva ore, iar subiectul acesta a fost unanim agreat de toată lumea – rocada la guvernare se va produce. Protocolul este cel pe care îl ştiţi şi, până la o discuţie în coaliţie, noi mergem cu acest protocol, îl respectăm. Nu s-a pus nici măcar o secundă problema să plece cineva, să vină altcineva”, a spus Gorghiu.

Conform acestui protocol, UDMR deține trei ministere, cel al Mediului, cel al Sportului și cel al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. În plus, Kelemen Hunor deține și funcția de vicepremier.

PNL nu mai vrea aventuri politice la guvernare

Gorghiu a mai spus că PNL nu își permite să facă experimente politice în acest moment. În prezent, potrivit sociologului Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării, din partea PSD, Partidul Național Liberal are un procent electoral de 20 la sută.

Acesta este și motivul pentru care liderii liberali nu vor să mai atragă atenția asupra lor, mai ales după eșecul aderării României la spațiul Schengen, când partidul a decontat puternic.

”Ar fi o aventură pentru PNL să nu respecte protocolul. Gândiţi-vă că au mai fost alţii care nu s-au ţinut de cuvânt şi au ieşit de la guvernare, USR, iar acum USR este în situaţia în care e că nu mai reuşeşte să depăşească 10% din cauza unor greşeli de strategie”, a mai precizat președintele interimar al Senatului.

La ”rotativa” din luna mai 2023, încă nu este clar dacă UDMR își va păstra ministerele sau va primi altele. Totul se va discuta la negocierile politice care vor avea loc pe acest subiect în perioada următoare.

”Nu aş putea să vă răspund la întrebarea legată de ministere. Protocolul este cel care are prevederea privind UDMR cu acele trei ministere plus vicepremier – Kelemen Hunor fără portofoliu. Vom vedea care va fi discuţia în coaliţie la momentul oportun”, a mai spus Gorghiu.