UDMR a părăsit negocierile coaliției de guvernare de joi, când se discuta despre împărțirea ministerelor. Se pare că reprezentanții Uniunii au fost deranjați de faptul că PNL vrea să obțină Ministerul Dezvoltării, informați dezmințită de liberali. Vineri după-amiază, după o ședință de partid de mai bine de o oră, UDMR a decis să rămână, momentan, la guvernare.
Ședința UDMR de vineri după-amiaza a durat mai mult de o oră, timp în care membrii partidului au discutat dacă rămân sau nu în coaliția de guvernare. Inițial au anunțat că sunt nemulțumiți de modul în care se împart ministerele pentru guvernul Ciolacu, însă acum sunt dispuși să mai negocieze.
La mijloc este Ministerul Mediului și cel al Dezvoltării, deținute în prezent de UDMR. Marcel Ciolacu nu vrea să renunțe la Ministerul Transporturilor, care ar trebui să le revină celor de la PNL după rocadă, însă le propune Ministerul Mediului. UDMR nu ține cu dinții de acest potrofoliu, însă, dacă îl cedează, vor să păstreze Dezvoltarea. Ulterior, preferințele s-au schimbat. Liberalii cred că este prea puțin să primească Mediul și vor Ministerul Dezvoltării. La schimb, PNL a oferit UDMR Ministerul Fondurilor Europene, însă Uniunea a refuzat.
Cerințele liberalilor i-a deranjat pe reprezentanții UDMR, Kelemen Hunor s-a ridicat de la masă și a părăsit discuțiile.
„Suntem în coaliție! După rocadă vom vedea. Până când noul premier desemnat nu închide discuțiile, se poate orice. Vom vedea! Depinde de ei, nu de noi!”, a declarat liderul UDMR pentru HotNews.ro, joi.
Ce ministere își dorește UDMR
Vineri după-amiază, Uniunea a avut o ședință, în urma căruia au decis să rămână, momentan, în coaliția de guvernare. Membrii partidului au calculat care sunt beneficiile dar și costurile fiecărei variante și o să facă o nouă propunere celor de la PSD și PNL.
Potrivit surselor, vor decide dacă ies sau nu din coaliția de guvernare luni, 22 mai, după ședința cu celelalte două partide.
Reprezentanții PNL au negat că ar vrea să ia vreun portofoliu al altui partener de guvernare. Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al liberalilor, susține că, în opinia sa, „cel mai important lucru în momentul de faţă este ca toate cele trei partide să aibă un mandat flexibil şi să nu ţină de funcţii sau nume în acest demers”. Oficialul a mai precizat că nu își doresc o guvernare fără UDMR. Stroe susține că nici negocierile nu sunt blocate, ci au fost doar câteva neînțelegeri.
„Nu le considerăm blocate, ele sunt deschise în continuare. A fost doar o primă zi de negocieri în format complet, cu toate echipele de la toate partidele, după care aceste discuţii au rămas deschise. În câteva ore nu s-a putut trage o concluzie fermă. De altfel, mesajul nostru general este unul de calm. Am văzut foarte multe speculaţii în mass-media, care sunt departe de realitate, ideea că în momentul de faţă s-ar fi blocat situaţia nu este adevărată.
Pentru noi, cel mai important lucru sau concluzia destul de clară după prima zi este că avem nevoie de o reducere a aparatului guvernamental, am stabilit că e nevoie de o diminuare a posturilor şi a portofoliilor tuturor partidelor din coaliţie şi cred că există o majoritate de opinii în acest sens, cel puţin vă pot asigura că PNL este ferm să reducem Guvernul şi să avem o formulă cât mai suplă", a precizat purtătorul de cuvânt al PNL, la RFI, potrivit News.ro.
Reprezentatul PNL a mai declarat că partidul său nu își dorește Ministerul Digitalizării, precizând că informațiile care circulă în spațiul public sunt neadevărate.
„Nu, este un zvon, o informaţie neadevărată. Noi am spus-o foarte clar, în momentul de faţă nu ne dorim nici un portofoliu al altui partener de guvernare (...). Nu negociem nume pentru portofoliile care ne revin sau ne vor reveni, nu plecăm de la nume în formarea noului Guvern, ci de la un program de guvernare şi de la o structură mult mai suplă.
Nu există nici un fel de legătură între ce ar putea să aducă UDMR din punct de vedere electoral la anul unui partid sau celuilalt şi ce se întâmplă în momentul de faţă. Aşa că mai presus de orice fel de calcul sau orice fel de ostilizare, cum spuneţi, care ar putea să fie dăunătoare interesului politic, eu cred că cel mai important este asigurarea guvernării acestei ţări”, a mai spus Stroe despre negocierile din coaliţie.