În timpurile extrem de tumultoase pe care le traversăm, când disputa cu Federația Rusă a lui Putin se acutizează, iar schimbul de replici cu China nu e mai puțin contondent, când Coreea de Nord poate atinge ținte de pe teritoriul american cu rachete balistice iar dosarele din Orientul Mijlociu sunt tot mai complicate, Donald Trump a mai făcut o victimă la Casa Albă.
De data aceasta, cel care a fost demis este șeful administrației prezidențiale, Reince Priebus, înlocuit cu Secretarul Homeland Security până în weekend-ul trecut, John Kelly.
Demiterea lui Reince Priebus, unul din liderii Partidului Republican și apropiat al Președintelui Camerei Reprezentanților, Paul Ryan, conducător al campaniei electorale a lui Donald Trump, s-a făcut pentru a sancționa sfidarea de către Partidul Republican a Președintelui prin respingerea legii care trebuia să anuleze Obamacare, legea privind asigurările de sănătate. Trei senatori republicani au votat alături de democrați și inițiativa lui Donald Trump a căzut la vot, un gest considerat o umilire totală a președintelui american, care făcuse din acest punct un subiect central al campaniei sale electorale. O decizie care vine la scurt timp după votarea sancțiunilor la adresa Rusiei printr-o lege ce limitează drastic capacitatea Președintelui SUA de a interveni și ușura aceste sancțiuni, un alt punct al campaniei lui Donald Trump ce nu mai poate fi îndeplinit astăzi.
Donald Trump pare să se comporte ca în celebrul show de televiziune The Apprentice, Ucenicul, concediind pe bandă rulantă membri ai administrației la nici 7 luni de la preluarea mandatelor. Astfel, de la Casa Albă a plecat deja purtătorul său de cuvând, Sean Spicer, în timp ce Trump este în mijlocul unor certuri repetate și nemulțumiri cu unul din primii susținători ai săi în campanie, Jeff Sessions, pentru că s-a recuzat de la conducerea anchetei privind ingerința Rusiei în alegeri și a malversațiunilor președintelui, apropiaților și familiei în această relație, după ce Președintele SUA l-a demis pe șeful FBI. Jeff Session este procurorul general al SUA, iar FBI îi este direct subordonat, inclusiv noul șef al anchetei, criticat dur de către Trump.
Dar poate cel mai îngrijorător azi este zvonul privind prăsirea administrației Trump de către Secretarul de Stat, Rex Tillerson. Fostul președinte director general al Exxon l-a sprijinit pe Donald Trump, a ales să accepte oferta de a fi șeful diplomației americane, dar s-a trezit în postura de a afla indirect evoluțiile la nivel diplomatic de la Președinte sau de a fi ținut la distanță de alte discuții secrete sau nepublice ale lui Donald Trump cu Vladimir Putin, în timpul summitul G20, întâlnire negată de Casa Albă dar confirmată de participanții la dineu. În plus, stilul neconvențional al lui Trump cu emiterea a numeroase afirmații și a contrarelor acestora în scurt timp nu are cum să-i placă lui Rex Tillerson, un om extrem de sobru și serios, pentru care cuvântul spus și dat în afaceri e literă de lege.
Presa americană a vehiculat numeroase surse, prieteni ai lui Tillerson din afara establishmentului, care notau că Secretarul de stat nu va rămâne în funcție dincolo de finalul acestui an, însă între timp și acest termen sar fi fost revizuit, iar Tillerson a vrut să se retragă deja. Și-a luat o vacanță, iar la revenire, doar purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a negat perspectiva, Tillerson evitând orice răspuns pe această direcție. Nemulțumireile și diferențele față de Casa Albă – de stil, de abordare, de conținut – sunt extrem de importante, motiv pentru care o ruptură pare probabilă, în continuare, chiar dacă o anumită comunicare pare să fi avut loc care a blocat, pentru moment, retragerea din funcție acum.
Amintim că discuțiile privind instalarea administrației Trump au fost cele mai dificile din istoria SUA, la această dată existând în continuare poziții încă neocupate. Congresul pare unul ostil Președintelui, pe criterii chiar bipartizane, iar disciplinarea Președintelui Trump continuă inclusiv prin gesturi de frondă în validarea persoanelor alese de el în diferite funcții. Și pentru Homeland Security, Departamentul de Securitate Internă rămas fără șef prin mutarea lui Kelly, nominalizarea și validarea noului Secretar se anunță dificilă și din cauza unei reticențe a numeroși politicieni de vârf de la a se mai asocia lui Trump.