Poporul a avut acum vreo douăzeci şi ceva de ani un spârc de revelaţie ce s-a scurs dintr- o îmbulzeală. După semi- epifania trăită plenar că e liber ca pasărea cerului, s-a oprit din cârâit, a luat un ciob din oglinda făcută ţăndări aflată în dormitorul „sinistrei” şi s-a uitat în ea (în oglindă!).
Astfel, s-a descoperit pe sine (cu carte de identitate, cu definiţie, cu statut ontic, pontic şi eurontic…bref! cu tot calabalâcul metafizic din dotare!). Şi, de atunci, nu iese de sub vraja extazului. Trăieşte într-o autoadmiraţie continuă. Astfel că a ajuns de un narcisism mai dezagreabil şi scârbos chiar şi decât o pată de grăsime pe reverul hainei unui preşedinte. „Dragă, dacă nu apari pe teveu, nu exişti!”. E maximum de sapienţă pe care-l aruncă „vedetele” spre fani, ca mărunţişul la răspântii, slobozit sărăcimii de către rudele mortului. După zaveră, Televiziunea Română a ocupat „oglinda” cât a putut de repede şi cu tot felul de artificii: brasarde tricolore, transmisii pe timp de noapte sau de zi (cu ceaţă!), particula „Liberă” adăugată titulaturii, schimbări de grai (mai mieros, mai omenos, mai milostiv, mai cucernic etc.), dar fără să vedem un fir de cenuşă căzând din capul melineştilor, popeştilor sau roşiienilor, apoi, au apărut filme mai deocheate, zâmbete pe tipar Iliescu, mai un crăcuţ de damă (ceea ce, până atunci, ne mulţumeam cu Aglae Gheorghe, dacă o mai ţineţi minte, când efectua la Varietăţi sau la Albumul duminical câte un flamenco sciatic, în ciorapi cu găurele!), mai un eurovizion, mai un „Dacă doriţi să revedeţi”…Ce mai, mizilicuri ultra! Fiecare pdg – numit exclusiv pe criterii politice – a venit în Cetatea din Dorobanţi cu echipa favorită, cu neamuri, cu fii, cu neveste, cu prieteni, cu amante (unii chiar surdo-muţi!), mulţi învăţând meseria din mers (mersul la serviciu!). Fiecare batalion de relaţii avea însă un obicei, coborât direct dintr-o meteahnă de la etajul 11. La schimbarea de „management”, oamenii din vechea echipă rămâneau pe loc, nu plecau. Nu puteau fi excomunicaţi, căci, nu-i aşa, dacă mai târziu se-ntorcea roata?…Hăăă? Astfel că oastea se balona în colaci din ce în ce mai mulţi, ca omuleţul de la Michelin, căpătând proeminenţă, grosime, lăţime şi…burtă.
Astăzi, TVR a ajuns o mare familie de 3.500 de angajaţi (unde „familie” nu e deloc un termen exagerat, căci se spune că, dacă strigi de jos, din curte, „Mamăăăă!”, printre clădirile stabilimentului, imediat ies la geamuri zeci de capete de femei îngrijorate!). Aşadar, înainte de competenţă, pricepere sau abilităţi (prezente, fără îndoială!), percepţia că aici domină spiritul dinastic, onoarea de familist şi legătura de cromozomi sau de interese este prevalentă. Iar, ca bonus, Guvernul i-a acordat anul acesta un buget de 950 de milioane de lei, cu 62%(!!!) mai mult faţă de 2016. În această sumă sunt incluse şi datoriile enorme, deduse din managementul iresponsabil din ultimii ani (premieri uriaşe, cheltuieli exorbitante, drepturi de autor preferenţiale, producţii inutile, dar costisitoare, salarii indecente etc.etc.). Mie, mita PSD mi se pare aidoma unui polonic de caviar băgat pe gât unui bolnav de gripă. Ca să-i treacă! Reţeta e alta. Dacă vreţi să schimbaţi ceva la TVR, daţi-i mai întâi foc, resetaţi-i sistemul, spargeţi familiile şi organizaţi un concurs corect, faceţi- i o grilă MORALĂ (lăsaţi TVR3, că ştim că-i agent electoral!), depolitizaţi CA, scoateţi cozile de topor ale lui Felix din ierarhii, zburaţi-l pe sluga lui Năstase din poziţia de superşef la Ştiri, trimiteţi-i în Cişmigiu pe toţi dinozaurii protocomunişti, deparazitaţi organismul instituţiei de mâncători de rahat, slugi, agenţi provocatori şi pseudo-jurnalişti şi... deabia după aceea, ne vom uita la TVR. Da’ nu mult, că tot mai bună-i cartea!...
P.S. Să aveţi un Paşte regulamentar, adică îmbelşugat, liniştit şi pios.