Turcia se află astăzi în cea mai importantă perioadă de criză de la explozia sa de creştere economică.
Departe de proiectul celor zero probleme cu vecinii, prognozat şi teoretizat de Ahmet Davudoglu, pe atunci ministru de Externe, Turcia a ajuns terenul pe care explozia teroristă vine să dubleze cele 2,7 milioane de refugiaţi (sirieni şi irakieni), situaţia confruntaţională cu Rusia, războiul din Siria şi ameninţarea cu crearea statului kurd la frontierele sale, bătălia politică internă cu guleniştii şi problemele privind respectarea drepturilor omului, criticate vehement de către Occident.
Atentatele succesive de pe străzile din Ankara şi Istanbul au dobândit caracteristici preocupante: se aleg ţinte soft, adică nu unităţi militare, clădiri păzite, ambasade sau ministere, ci lumea de pe străzile aglomerate. Impactul este major asupra turiştilor şi tot mai mulţi se întreabă dacă Turcia mai merită vizitată ca destinaţie turistică, ba alţii dacă şi participările la reuniuni, conferinţe sau reuniuni oficiale merită riscul.
Săptămâna care s-a încheiat am fost la Istanbul. Era deja după atentatul de la Ankara şi am constatat şi eu că, în ultimul moment, în noaptea dinaintea plecării mele de la Kiev spre Istanbul, organizatorii anulaseră conferinţa. Fireşte că revenirea în ţară a trebuit să o fac schimbând la viteză biletele, dar am revenit tot prin Istanbul, rămânând 4 ore pe Bosfor. Chiar atunci, un camion s-a oprit pe podul peste Cornul de aur, iar şoferul a abandonat vehicolul, de unde o alertă de securitate enormă. Iar la revenirea în ţară, participanţii la Forumul Marmara de peste două săptămâni m-au contactat îngrijoraţi cu ideea anulării deplasării acolo.
Cert este că atentatele teroriste în cascadă au început să apropie Turcia tot mai mult de situaţia cea mai complicată din perioadele teroriste ale Israelului, sau de un Liban din perioada anilor ‘80. Numai că terorismul în Turcia e împărţit şi are surse diferite. Avem mai întâi cele mai numeroase atacuri, între care toate cele recente, revendicate, de PKK, Partidul Muncitorilor din Kurdistan, al căror lider Abdulah Ocealan este încarcerat de ani buni. Negocierile cu PKK au mers până foarte aproape de încheierea lor favorabilă acum vreo 2-3 ani, dar un acord nu a fost finalizat, iar efectele sunt dezastruoase astăzi, ca şi revendicările tot mai radicale de autonomie şi statalitate kurdă în sud-estul Turciei.
Apoi Daesh, autointitulat Stat Islamic, este o nouă provocare la adresa Turciei. Pe această direcţie s-au înregistrat numeroase arestări şi preveniri ale unor atacuri, realizate de puternicul serviciul de informaţii turc, MIT. În fine. organizaţiile teroriste de stânga, găzduite şi inspirate din Grecia, şi ele au partea lor de adaos la terorism, cum a fost cazul atentatului la Consulatul american din Istanbul de acum nişte ani. Cert este că Turcia este lovită profund acolo unde o doare mai tare: imaginea de stat solid, puternic, capabil să prevină şi să preîntâmpine atacurile, un stat aspirând să devină a zecea economie a lumii. Apoi, turismul a fost compromis fundamental, deşi zonele staţiunilor de vacanţă din Antalya nu au fost ţinte. Dar poate cel mai mare cost vine din subminarea forţei, credibilităţii statului turc şi al capacităţii sale de a face faţă ameninţărilor teroriste.
Trebuie menţionat însă ultimul Consiliu European şi propunerea turcă pentru că ea a reuşit să deblocheze şi să furnizeze o soluţie viabilă, fezabilă şi inventivă la problema refugiaţilor: formula blocării numărului de migranţi admişi în Europa ce ar veni ilegal din Turcia, descalificarea ca beneficiari de statutul de refugiaţi ai celor ce trec ilegal din Turcia în Europa, formula de readmisie a refugiaţilor în Turcia şi preluarea la schimb, unul la unul, a unor refugiaţi legitimi aflaţi în Turcia, totul a reabilitat şi perspectiva europeană asupra temei. A ajutat deopotrivă imaginii Turciei şi UE şi a împins ambii parteneri mai aproape unul de celălalt, spre o cooperare reciprocă avantajoasă.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.