Instituțiile din subordinea președintelui Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, au plantat ilegal lavandă de milioane de euro și au reabilitat fictiv un drum județean.
Baronul de Constanța și șefii Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța se cred pe moșia proprie, când vine vorba de instituțiile pe care le conduc, potrivit inspectorilor Curții de Conturi ai României.
Patru milioane de euro, semănate ilegal
Concret, inspectorii au fost împiedicați să verifice cum au fost cheltuiți banii din vistieria Regiei, deși legea spune că aceștia au dreptul. Puținele acte care au reușit să le ia la puricat de la Nicușor Constantinescu, șeful Consiliului Județean Constanța, au scos la iveală grave nereguli, potrivit ultimului raport al Curții privind cheltuirea banului public.
Nicușor Constantinescu a revenit la CJ după o pauză de nouă luni. DNA i-a interzis să ia legătura cu anumiți angajați
Astfel, în județul Constanța s-a implementat un program privind cercetarea și refacerea plan tațiilor de pomi fructiferi. Numai că, banii alocați acestui program au fost gestionați prost. „RAJDP Constanța a angajat și efectuat plăți pentru înființare livezi și achiziționare pachete de semințe de lavandă. Însă gestionarea defectuoasă a acestor programe a condus la prejudicierea patrimoniului județean și a unităților administrativ-teritoriale comunale cu suma de 17.152 mii lei”, scrie în raportul Curții de Conturi.
Și programul de gestionare a drumurilor din județul Constanța a fost un fiasco. Potri vit raportului, s-a creat o adevărată rețea de atribuire a contractelor. Șefii de la Consiliul Județean atribuiau direct contractele către Regia de Drumuri. Ulterior, contractele erau cesionate la un preț mai mic altor operatori economici, iar unii dintre aceștia subcontractau mai departe lucrările, astfel că există cazuri în care nu se mai știa cine lucrează.
„A umflat contractele prin subcontractare