Tudorel Toader este un personaj care naște pasiuni. Modul extrem de profesoral în care explică de la cele mai simple idei până la cele mai complicate acțiuni ale sale, enervează pe mulți.
Inițiativele pe care le-a luat în calitate de ministru al Justiției, de la lupta pe față cu abuzurile DNA, până la modificările aduse legilor justiției, care au readus situația din sălile de tribunal într-o normalitate pe care o credeam de mult apusă, l-au identificat drept principalul adversar al acestei construcții monstruoase. Este ministrul cel mai înjurat din cabinetul Dăncilă, iar caporalii de presă nu contenesc să ne spună că Tudorel Toader este ministrul Corupției, nu al Justiției.
Cu toate acestea nimeni poate nega faptul ca bătălia pe care adus-o Tudorel Toader pentru revocarea Laura Codruța Kovesi din fruntea a fost una condusă extrem de inteligent. Strategia în pași pe care adoptat-o a fost mult mai eficientă decât campanie de presa care timp de doi ani de zile a făcut dezvăluiri care de care mai cutremurătoare. Acest lucru mă face să-l consider cel mai eficient ministru din actuala coaliție PSD-ALDE. Spun eficient, pentru că în ceea ce privește analiza schimbărilor legislative nu o pot face decât ca un om afectat direct de consecințele unei politici catastrofale la nivelul subordonării Justiției.
Cu alte cuvinte, Tudorel Toader este un tehnocrat în adevăratul sens al cuvântului, care s-a racordat într-un mod realist la misiunea stabilită de actuala coaliției guvernamentală. Misiunea despre care cel care l-a propus, Călin Popescu-Tăriceanu, vorbește tot timpul: respectarea drepturilor omului și a libertăților cetățenești.
Noțiuni care pentru părinții Binomului, gen. SRI Florian Coldea și procurorul Laura Codruța Kovesi și-au pierdut demult orice valoare simbolică. Începutul a fost făcut atunci când s-au semnat protocoalele de colaborare dintre SRI și DNA-ICCJ, în fapt supra-legiferarea unui sistem de “pedepsire” a celor vizați de interesele altora. Totul a început în 2005, dar a cunoscut apogeul în 2014. Mai ales din momentul în cei părinții Binomului au ales să servească interesele unui alt stat decât România.
O afirmație care poate acoperi o realitate diversă, de la ocrotirea multinaționalelor, niciodată implicate în marile cazuri de corupție, până la ignorarea declarațiilor unor inculpați care vizau persoane dragi Binomului. Sau chiar mai mult! Pentru că așa cum am mai scris, jurnalistul EvZ Mirel Curea a afirmat în repetate rânduri că cei doi, gen. Florian Coldea și procurorul Laura Codruța Kovesi au primit în mod secret, cetățenia unui alt stat, respectiv SUA, ca răsplată și garanție totală pentru acțiunile lor viitoare.
Afirmații extrem de grave care însă nu au fost contrazise oficial de nici unul din cei pomeniți mai sus. Iar experiența dezvăluirilor pe care le-am făcut în cadrul serialului “Noi suntem Statul”, în care nu am avut nici măcar un drept la replică, îmi arată că Mirel Curea a atins un punct sensibil. Un punct de inflexiune care poate fi sinonim în cazul generalului Florian Coldea cu o acuzație de trădare, pentru că un militar nu poate jura credință de două ori, la două state diferite.
Altfel spus, cazul lui Florian Coldea seamănă din ce în ce mai mult cu cel al lui Mihai Pacepa! Dar sunt convins că sunt date suplimentare care vor apărea în perioada următoare.
Luând în calcul toate aceste elemente, trebuie înțeles că misiunea pe care și-a asumat-o ministrul Justiției Tudorel Toader este una extrem de dificilă, care nu stârnește multă simpatie în România sau în afara granițelor ei. Pentru că toate schimbările propuse semnifică eșecul unui experiment politico-juridic la scara unei națiuni, girat de supervizori externi, realizat cu ajutorul unor “colaboraționiști” care aveau ca misiune “asanarea” României. În beneficiul Marilor Puteri.
O concluzie greu de acceptat pentru adepții filosofiei de viață care spune că “nu poți să faci omletă, fără să spargi ouăle", fiind mult mai simplu să afirme că Tudorel Toader este ministrul Corupției, nu al Justiției! Numai că Tudorel Toader a plecat pe un drum de pe care nu mai poate fi întors!