Când noul președinte al Statelor Unite ale Americii a anunțat interdicțiile de călătorie pentru cetățenii mai multor țări musulmane, toată lumea a crezut că Donald Trump se grăbește să-și ducă la îndeplinire o controversată promisiune electorală. Abia mai târziu au apărut elemente care arată că Trump are conexiuni mult mai puternice cu mișcarea antijihadistă din Statele Unite ale Americii. Mai multe personalități care au ocupat un rol în noua administrație americană și-au exprimat de-a lungul timpului îngrijorarea legată de amenințarea islamică în Europa, dar și în Statele Unite ale Americii. Printre aceștia se numără fostul strateg al lui Trump, Steve Bannon, procurorul general al SUA Jeff Sessions și secretarul de stat Mike Pompeo.
Unii dintre ei au lucrat direct cu Frank Gaffney, cum este cazul lui Kellyanne Conway, consultantul politic al președintelui. Dar cine este acest Frank Gaffney, considerat cea mai reprezentativă figură din SUA a mișcării împotriva islamizării?
Frank Gaffney este un fost oficial al departamentului apărării din timpul administrației Reagan. După atentatele din 11 septembrie, a fondat un think tank numit Centrul pentru Politici de Securitate. În 2010, echipa lui Gaffney, din care mai fac parte fostul director CIA James Woolsey și fostul șef al Defense Intelligence Agency Edward Soyster, a început să studieze problema Islamistă. Grupul și-a luat numele „Team B II”, cu referire la “Team B”, echipa care a evaluat amenințarea sovietică în anii guvernării Reagan.
Asta face acum și „Team B II”, încearcă să afle cât de mare e amenințarea islamismului pentru America, iar concluziile nu sunt deloc liniștitoare. În vreme ce cercetătorii și specialiștii din guvern și serviciile secrete cred că jiihadismul este o răstălmăcire aberantă a învățăturilor coranului, Gaffney și colegii lui susțin că violența este intrinsecă acestei religii. Într-un raport publicat chiar în 2010 și intitulat „Sharia. Amenințarea asupra Americii”, membrii „Team B II” afirmă că legea islamică „are un caracter totalitar și reprezintă o amenințare pentru libertățile cetățenești, atât în Statele Unite ale Americii, cât și în lumea întreagă. Asta pentru că susținătorii Sharia fac eforturi susținute, hotărâte și generos finanțate de a o impune tuturor, musulmani și ne-musulmani deopotrivă”.
Pentru a demonstra caracterul totalitar al Sharia, autorii acestui raport se referă la principiul abrogării din tradiția islamică. Potrivit învățaților islamici, Coranul i s-a relevat Profetului Mohamed de-a lungul unei perioade de 23 de ani, iar ultimele versete au și rolul de a abroga pasajele care le contrazic din textele mai vechi. În cei 23 de ani care au trecut, lucrurile s-au schimbat profund pentru Profet. Dacă la început și-a predicat religia vorbindu-le oamenilor despre credință, spre sfârșitul vieții a devenit conducătorul orașului Medina și comandantul unei numeroase oștiri musulmane. Ca urmare, ultimele versete tind să se concentreze pe reguli administrative și de doctrină militară. Cum aceste ultime versete sunt mai puternice, membrii „Team B II” susțin că aceasta este o dovadă că religia le impune musulmanilor să cucerească Occidentul și să înlocuiască toate guvernele lumii cu o teocrație Islamică, așa-numitul Califat.
Revenind în zilele noastre, Gaffney și colegii săi sunt convinși că există în America forțe care complotează pentru a impune Sharia. Cine sunt aceste forțe, potrivit „Team B II”, și ce rol au avut președintele Barack Obama și contracandidata lui Trump, Hillary Clinton, în acestă conspirație, afllăm în materialul de mâine.