Pandemia nu a adus pacea între marile puteri. Nici măcar un armistițiu. Toți cei care râvnesc să aibă cuvântul hotărâtor pe întregul Pământ îți continuă complicatele strategii de intimidare. Ultima mișcare hotărâtă îi aparține președintelui american Donald Trump. De pe vremea Războiului Rece rușii nu s-au mai confruntat cu o asemenea amenințare.
Distrugătoarele americane USS Donald Cook, USS Porter și USS Roosevelt, însoțite de fregata britanică HMS Kent și-au făcut apariția în Marea Barents, care aparține Oceanului Artic.
E o zonă strategică pentru ruși, care pe vremea URSS au ocupat orașul finlandez Petsamo, astfel încât numai ei și norvegienii să ai aibă acces aici.
Oficial, acțiunea anglo-americană să afirme „libertatea de navigație” și „integrarea perfectă între aliați” . Mesajul e, însă, mult mai puternic, dacă ne gândim că navele flotei americane și-au mai făcut apariția în apele înghețate dintre Norvegia și Rusia (la „câteva” mile de Severomorsk, baza flotei rusești din Nord, din anii 80, când Războiul Rece era în toi.
Există, însă, un element care arată că mișcarea nu vrea să fie o sfidare împotriva lui Putin. Marina americană a notificat Ministerul Apărării rus la 1 mai începerea operațiunilor „pentru a evita percepțiile greșite, pentru a reduce riscurile și pentru a preveni escaladările involuntare”.
Care e scopul acestei acțiuni neașteptate? Iată ce scrie Lorenzo Vita în ziarul italian Il Giornale!
„Obiectivele (Washingtonului) se traduc prin dorința de a împiedica cele mai importante rute comerciale să fie considerate sub controlul absolut al puterilor care vor să-și impună suveranitatea asupra anumitor zone maritime.China, împreună cu Iranul, sunt adevăratul dușman al acestei noi doctrine a SUA”.
Editorialistul italian are argumente serioase că „provocarea” din Marea Barents are rolul de a transite un mesaj pe tot globul. Americanii au întreprins frecvent astfel de acțiuni în vestul Pacificului și, în urmă cu câteva luni, în apropierea strâmtoarii Hormuz.
Acum, însă, flota din Pacific are o problemă din cauza pandemiei, iar marina chineză e foarte activă între Marea Chinei de Sud și Taiwan.
Mai este, însă, un amănunt care nu trebuie subestiat. Dacă pentru Trump, preocupat în primul rând de China, Rusia nu este un inamic strategic, pentru mulți dintre conducătorii militari, Putin nu este altceva decât moștenitorul vechiului inamic.
„Pentagonul știe că forțele navale ruse și-au redobândit vigoarea datorită „doctrinei Putin”. Și știe, mai presus de toate, că pe frontul din Atlanticul de Nord se înregistrează o creștere puternică a activității flotei ruse, care a revenit la gloria din timpul Războiului Rece”.
Moscova nu a ezitat să răspundă mișcării făcute de americani. „Marina Rusă a făcut o mișcare la fel de importantă în apele mai calde (inclusiv din punct de vedere politic) din estul Mediteranei, consolidându-și prezența navală cu două submarine noi la baza Tartous din Siria.
Înarmate cu rachete Kalibr, submarinele rusești ajung în regiune într-un moment extrem de delicat. Războiul din Siria este oprit, dar nu este oficial încheiat și Idlib rămâne încă un nod vital pentru planurile Damascului și ale lui Putin pentru Orientul Mijlociu. (...)
Prezența rusă în Mediterana de Est este un subiect de importanță fundamentală atât pentru Moscova, cât și pentru NATO.
Intervenția lui Putin în favoarea lui Bashar al Assad s-a născut și din nevoia de a se asigura că Rusia nu și-a pierdut baza navală fundamentală în Mare Nostrum. Dar este o prezență care servește și la monitorizarea mișcărilor europene, turcești și americane”.