După ce și-a revenit din lovitura americană provocată de alegerea lui Donald Trump la Casa Albă, lumea a revenit la planșetă și analize pentru a vedea ce înseamnă noua schimbare și viitorul președinte american.
Pentru mulți actori, varianta singularității Trump nu a fost luată în calcul și nu există planificată perspectiva lui Trump la Casa Albă. Pentru alții, varianta Trump impune regândirea fundamentală a strategiilor și referințelor ce includ partenerul american, în noile condiții.
Cert este că “spirala tăcerii”, acea rușine sau rezervă de a declara că votezi cu un candidat neprizabil sau o opțiune nepopulară la nivel public din cauza componenței sale negative, a făcut ca sondajele de opinie și analizele calitative pe baza instrumentarului sociologic cunoscut să se dovedească eronate și, la nivel de 4 ore între închiderea urnelor pe Coasta de Est și a celor din Mid West, să schimbe rezultatul de la probabilitatea de 90% Clinton Președinte la 90% Trump Președinte. Mai mult, efectul a fost și mai important la nivel european unde se spune că președintele Hollande a felicitat-o anticipat pe doamna Clinton, pentru a reveni a doua zi cu felicitările la adresa lui Donald Trump.
Pe de altă parte, nu e inutil să ne uităm cine a votat pentru Trump: mai puțini votanți decât pentru Mitt Romney în 2012, contra lui Obama la al doilea mandat; în plus, din votanții de acum, 15% au fost votanți noi, nu prin efectul vârstei ci al atractivității de a veni la vot și a-l vota pe Trump. Republicanii au pierdut voturi tradiționale contra voturilor noi antisistem ale lui Donald Trump. La victorie a participat și mașinăria de partid, deci sistemul, și inventivitatea atragerii noilor votanți, dar și capacitatea de a ține acasă votanții lui Hillary Clinton, nemulțumiți de democrația împăririi marilor mandate politice în interiorul unor familii. Totuși doamna Clinton a câștigat totuși votul popular.
Dar întrebarea cea mai acută este măsura în care Trump va fi un președinte impredictibil, original, excentric, neconformist, anti-sistem sau dacă va intra în regulile și fracul de președinte, adoptând morga și comportamentul caracteristic și necesar? Ei bine aici lucrurile sunt mai complicate.
Pe politică externă, Securitate și apărare, Donald Trump a avut intervenții multiple în campanie care au trădat carențe majore de pregătire și cunoaștere, greșeli publice de fiecare dată nuanțate seara la televiziuni de oamenii din stafful său. Nu-l interesa nici briefingurile primite de la autorități odată ce nu-l ajutau la câștigarea alegerilor. Ceea ce nu înseamnă că nu-l vor interesa în perioada următoare sau, dacă nu, am putea fi în situația în carre va transfera responsabilitățile aferente politicii externe vicepreședintelui, cam cum a făcut Obama, în primul mandat cu precădere, cu Biden. Însă până la preluarea funcției, la 20 ianuarie, președintele are timp să și parcurgă dosarele mari și să realizeze ce poate să facă și ce nu din cele enunțate în campanie.
Pe de altă parte, se pregătește cea de a doua mare negociere cu Partidul Republican, în condițiile câștigării alegerilor, deci a unei poziții de forță a Președintelui Trump. Prima a avut loc în nominalizarea vicepreședintelui, a doua în timpul campaniei, cel mai probabil, pentru a rula motoarele de partid, a treia este și cea mai importantă și consistentă pentru că vizează numirea în funcțiile executive cele mai importante a persoanelor potrivite. O parte provin din stafful lui Trump sau dintre cei care l-au sprijinit direct, o parte relevantă direct din partid, chiar dintre cei care nu l-au ales. Deci indiferent cât de anti-sistem ar dori să se manifeste Trump, legăturile victoriei sale, ale echipei și administrației sale cu Republicanii, cu Sistemul, sunt importante. Apoi se validează și celebra susținere a lui Winston Churchill “dacă ai fi în locul meu și ai ști cee ace știu eu, ai fac cam cee ace fac eu”. Cu alte cuvinte, după ce afli mai în detaliu dosarele, este imposibil să abordezi lucrurile radical diferit de orice alt decident.
Punctul unde pot interveni riscuri majore este perioada de început de mandat, când referința la experți și personalul său e mai redusă pentru președintele nou sosit și cu legitimitatea enormă a victoriei, și când pot interveni greșeli. Mai ales că sigur va apare o provocare rusă pentru noul președinte Trump sau direct invitația de întâlnire și negociere în doi, în faza în care avem un președinte mai puțin rutinat și mai independent. Aici este punctul complicat, unde pot fi marcate câștiguri ale Moscovei. Pe de altă parte, ca în orice stat serios, considerând și echipa din jurul lui Donald Trump, ne putem aștepta la o continuitate în angajamente și în politica externă, de Securitate și apărare.