Donald Trump e hotărât săși impună propria viziune asupra locului pe care trebuie să-l ocupe Statele Unite în lume, chiar dacă asta înseamnă să dea bătălii pe mai multe fronturi în același timp.
Implicat într-un război economic dur cu China și la un pas de un conflict armat de proporții cu Iranul, președintele american nu ezită să atace deschis Uniunea Europeană, acuzându-l pe Mario Draghi, șeful Băncii centrale europene, că manipulează euro în dauna Americii. Să fie acesta începutul războiului economic al Statelor Unite împotriva Europei?
Enervarea președintelui american a pornit de la o declarație a președintelui BCE la forumul anual din orașul portughez Sintra, unde Mario Draghi a anunțat noi măsuri de stimulare a creșterii economice a zonei, în cazul în care mediul de afaceri nu dă semne de îmbunătățire, iar inflația rămâne în continuare scăzută. Imediat, anunțul a avut efect pe piața valutară și euro s-a depreciat în fața dolarului cu 0,4 la sută. O replică a venit, însă, și de peste ocean. Donald Trump l-a acuzat direct pe Mario Draghi că manipulează moneda europeană: „Mario Draghi tocmai a anunţat că ar putea introduce noi stimulente, situaţie care a generat imediat scăderea euro în raport cu dolarul, permiţându-le să concureze mai uşor cu Statele Unite. Au făcut acest lucru mulţi ani, asta fac și China şi alţii”, a scris Donald Trump pe contul său de Twitter. Piața monetară a înregistrat și acest șoc, iar euro a urcat în raport cu dolarul.
În spatele acestui ping-pong al declarațiilor, se ascunde o relație extrem de tensionată. Președintele american este extrem de nemulțumit de modul în care se desfășoară relațiile economice cu Uniunea Europeană și a amenințat că va impune taxe mai mari pentru importurile de piese auto din Germania. Chiar dacă până acum amenințările nu s-au transformat în fapte, în Europa există o mare nervozitate pe această temă. Industria auto este extrem de importantă pentru Germania și un procent însemnat din exporturile spre Statele Unite. Dacă adăugăm și problemele pe care le-ar putea crea ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, viitorul economiei germane nu sună deloc bine. Mai ales că europenii cred, nu fără motiv, că în spatele tuturor acestor probleme e mâna lui Donald Trump. Sprijinul constant al președintelui american pentru Brexit, dar și pentru statele europene și partidele care se opun politicilor UE și axei franco-germane arată că e vorba de o strategie complexă și bine articulată, nu de niște decizii intempestive. Practic, Donald Trump încearcă să coaguleze toate forțele care se opun EU. Ultimul exemplu este, cred, edificator.
Confruntat cu izolarea pe plan european și în război cu UE pe tema deficitului bugetar, Matteo Salvini, omul forte al Guvernului de la Roma, s-a dus în Statele Unite să caute ajutor.