Un tronson din Autostrada Capitalei va fi inaugurat în penultima zi a anului 2023

Sursa Foto- Asociația Pro Infrastructură, Facebook

Autoritățile vor inaugura sâmbătă, 30 decembrie 2023, în penultima zi a anului curent, un tronson al Autostrăzii Capitalei.

Autostrada Capitalei va avea primul tronson deschis.  Acesta va fi inaugurat în penultima zi a anului 2023.

Inițial, trebuiau să fie 23 kilometri dați în folosință. Dar Asociația Pro Infrastructură atrăgea atenția că din lotul 2 al A0 Sud s-ar putea circula  doar pe 10 kilometri între DN5 și DN6.

Autostrada Capitalei are doar 10 km finalizați

Pe 30 decembrie, șoferii vor putea circula pe tronsonul cuprins dintre DN5 și DN6 pe lotul 2 Sud al Autostrăzii Bucureștiului (A0), adică doar 10 kilometri.

Alți șase kilometri sunt deja finalizați, dar vor fi dați în folosință odată cu ceilalți șapte kilometri din lotul 1, le-a transmis Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor,  reporterilor de la Buletin de București.

Acesta a spus că cei 13 km aferenți loturilor 1 și 2 vor fi finalizați la sfârșitul lunii ianuarie sau la începutul lunii februarie 2024, însă evoluția lucrărilor depinde de starea vremii.

Autostrada Capitalei în stadiul actual - Asociația Pro Infrastructură, Facebook

 

Când se va putea circula pe Autostrada Capitalei?

Asociația Pro Infrastructura estimează că de-abia prin primăvara anului 2024 se va putea circula „pe profil complet, în deplină siguranță și fără restricții, pe A0 până în DN4” .

Aceasta a atras atenția încă de săptămâna trecută că este imposibilă deschiderea secțiunii cuprinse între DN5 și DN4 în 2023.

„A0 Sud, marea dezamăgire din 2023. Joi, 21.12.2023, am filmat din dronă tot traseul A0 Sud între DN6 (Bragadiru) și DN4 (Popești Leordeni) și ne-am lămurit: între Crăciun și Revelion se vor inaugura doar cei 10 kilometri dintre DN6 și DN5. Secțiunea până în DN4 nu are nicio șansă de a fi deschisă, în ciuda promisiunilor iresponsabile din ultimele luni ale ministrului Grindeanu și ale secretarului de stat Scrioșteanu”.

 

Când trebuia terminat proiectul?

Asociația Pro Infrastructura susține că antreprenorul general, Alsim Alarko, a avut termen de finalizare până în luna mai 2023, extins până în iulie, pe lotul 2 (Bragadiru/DN6-Jilava) și septembrie 2023, extins până sfârșit de octombrie, pe lotul 1 (Jilava-Autostrada A2).

Lotul 2 Sud al Autostrăzii Bucureștiului A0 are o lungime de 16,3 kilometri. Acesta traversează orașul Bragadiru, orașul Măgurele și comunele Jilava și Vidra (Ilfov).

Autostrada Capitalei de mare viteză ar trebui să aibă 100 kilometri și să fie împărțită în șapte tronsoane și în trei loturi împărțite în două segmente - A0 Nord și A0 Sud.  Bugetul ei este de 9,6 milioane de euro per kilometru. Primele două loturi au fost construite de compania turcească Alsim-Alarko, iar al treilea lot este construit de compania greco-română Aktor-Euroconstruct. Autostrada de centură a Bucureștiului ar putea fi finalizată undeva prin 2025, iar stadiul actual al lucrărilor arată astfel:

  • Lotul 1, dintre Glina și Vidra – 79,65%
  • Lotul 2, dintre Vidra și Bragadiru – 95,45%
  • Lotul 3, dintre Bragadiru și Joița – 57,3%